Articol de GSP - Publicat sambata, 13 februarie 2016 09:47
Steaua și MApN se află într-un conflict deschis, iar formația roș-albastră are de suferit, din cauza lipsei unui stadion propriu și a unei baze de pregătire.
Elevii lui Laurențiu Reghecampf sînt nevoiți să se antreneze la Mogoșoaia, Buftea sau Domnești, iar meciurile de pe teren propriu le joacă la Pitești.
Antrenorul Stelei este conștient de cît de important este pentru jucătorii săi să joace în Ghencea, unde i-ar avea aproape pe fani, și pune presiune pe Gigi Becali, ca acesta să ajungă la un acord cu Armata.
Ieri, Reghe a postat o fotografie pe Facebook cu galeria Stelei și cu un mesaj tranșant: Ghencea este casa formației roș-albastre.
"Asta este realitatea, asta este Steaua. Gata cu minciunile, domnilor! Luptăm împotriva tuturor. Ghencea este casa noastră! US 27" mesajul lui Reghe
"Se poartă discuții pentru rezolvarea problemei cu stadionul Ghencea, chiar săptămîna viitoare ne vom așeza la masă din nou. Vom rezolva această problemă cît mai repede. Ne dorim foarte mult să ne întoarcem în Ghencea și să avem fanii lîngă noi" Laurențiu Reghecampf, 11 februarie, la DigiSport
În plus, Reghe a pus la punct un plan, prin care să rezolve disputa dintre Steaua și MApN. Vezi aici detalii.
Va fi un plus pentru Steaua revenirea în Ghencea?