FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Stop transferuri!

Articol de - Publicat sambata, 07 iunie 2008 00:00

Steliştii aşteaptă decizia UEFA înainte să investească masiv pentru Liga Campionilor.

Incertitudinea în care se zbate Steaua loveşte în plin strategia de transferuri din această vară. Gigi Becali (foto, stînga) le-a trasat celor din conducere noi coordonate. Mai precis, finanţatorul stelist le-a transmis lui Valeriu Argăseală şi lui Adrian Ilie să încerce să frîneze negocierile privind transferurile pentru Liga Campionilor pe care roş-albaştrii le au în vizor, pînă după aflarea unei decizii din partea UEFA.

Motivul? În cazul în care Steaua ar fi exclusă din Europa, milioanele de euro care s-ar fi investit pentru aducerea unor superfotbalişti, precum şi cheltuielile ulterioare cu salariile acestora, nu şi-ar mai găsi justificarea în faţa unor adversari autohtoni, precum Pandurii sau CS Otopeni. Pe lista de aşteptare a grupării din Ghencea se află în acest moment mai mulţi fotbalişti străini de profil ofensiv, cu cote importante în campionatele unde evoluează.

“Nu ne facem probleme că vom fi excluşi din Champions League, aşa că ne ducem mai departe planul iniţial al campaniei de transferuri”
Adrian Ilie manager sportiv Steaua

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (13)
 •  09 Iunie 2008, 09:30

toti "intelectualii" care scrieti contra lui becali nu sunteti altceva decat niste paparude caraghioase, infirmi cu sechele morale, complexati care discuta cu oglinda din baie. cand beali vorbea de liga campionilor si de aducerea lui real madrid la bucuresti il luati la misto, acum vi se pare ceva normal si lipsit de valoare. sigur, gigi deranjeaza ptr ca face! cei care nu sunt in stare de nimic, decat sa dea din gura, se simt amenintati de astfel de personaje!

 •  07 Iunie 2008, 14:54

e o idee buna cu iesit...am putea initia un protest in toata tara la o anumita data...toti stelistii sa iesim in strada sa vada dobitocu cat e de iubit...

 •  07 Iunie 2008, 14:50

E NORMAL ASA.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează