"Too late"

Copos spune că e prea tîrziu ca să-l mai convingă cineva să nu vîndă clubul

Dialogul imaginar între Copos şi Taher, publicat în ediţia de marţi a Gazetei, l-a amuzat pe George Copos, care a ţinut să discute personal cu autorul lui: "Eu nu pun mîna pe telefon să sun după ce citesc un articol, dar dialogul imaginar dintre mine şi Taher m-a distrat copios. Nu m-am putut abţine să nu vă sun! M-aţi ironizat fără răutate. Aveam o altă părere despre Gazetă, dar a venit vremea să mi-o schimb". Copos a acceptat să vorbească apoi despre motivele pentru care vrea să vîndă Rapidul.

- Domnule Copos, evitaţi să vorbiţi despre vînzarea Rapidului.
- Da, fiindcă este foarte dureros pentru mine.

- Dar ce v-a determinat totuşi să luaţi această decizie?
- Am fost şi sînt în continuare foarte dezamăgit...

- De ce?
- De ceea ce s-a întîmplat la începutul campionatului. Am fost înjurat, familia mea la fel, am fost contestat extrem de dur şi toate acestea au lăsat urme adînci în sufletul meu, pentru că nu era drept să se întîmple aşa.

- Vă referiţi la suporteri?
- Nu sînt supărat pe ei. Cei care iubesc Rapidul sînt nişte oameni speciali, o fac cu foarte multă pasiune, sînt pătimaşi. Suporterii din Giuleşti sînt cei care au înfruntat comunismul. Pe vremea lui Ceauşescu, ei au fost cei care au avut curajul să strige: "Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l daţi pe Valentin". Ei au fost şi vor fi întotdeauna lîngă Rapid.

- Sînt şi oameni care apreciază ce aţi făcut pentru Rapid?
- Cred că sînt. Eu am iubit şi iubesc în continuare Rapidul. Din această cauză am ales să investesc în 1993 şi am făcut-o cu tot sufletul. În aceşti 15-16 ani am pus toată priceperea mea în joc şi cred că am reuşit să realizez ceva. Două campionate şi sfertul de finală din Cupa UEFA reprezintă totuşi nişte performanţe. Atît am putut eu, atît m-am priceput. Am făcut şi greşeli, greşeli foarte mari, pe care acum le regret, dar despre care nici nu vreau să vorbesc. Nici măcar nu vreau să-mi aduc aminte de ele.

- Şi dacă aveţi surpriza ca fanii să vă scandeze numele după ce plecaţi?
- Dar nu vreau asta. Vă spun două lucruri în care cred cu tărie:
1. Recunoştinţa este cea mai grea povară. Eu nu vreau ca suporterii să-mi scandeze numele, să arate că mă apreciază. Ei sînt nişte oameni speciali şi eu ştiu asta.
2. Să te fereşti să cazi în mîna celor care te aplaudă. Cred foarte mult în aceste două lucruri, la fel de mult cum am crezut şi cred în Rapid.

- Deci hotărîrea este devinitivă. Vindeţi.
- Nu am luat încă o decizie, dar aşa gîndesc acum. Aşa sînt eu, în momentul în care s-a rupt ceva în mine, nu mai pot continua. În sufletul meu este un mare gol... Ştii cum este să iubeşti cu adevărat un club? Este extraordinar! Pui suflet, pasiune, investeşti, îţi vinzi şi casa, faci absolut orice.

- Şi totuşi, v-ar mai putea întoarce ceva sau cineva din drum?
- Nu. Este "Too late"!