FOTBAL  »  Superliga  »  TUDOR A DORMIT DOAR DOUĂ ORE DUPĂ DERBY

Tudor s-a dus să dea cu sapa la propriu!

Articol de - Publicat marti, 04 martie 2008 00:00

Arbitrul derby-ului s-a refugiat ieri la casa de la ţară a părinţilor, unde a săpat pămîntul din curte

Cum primit Tudor vestea că a luat decizii greşite la ambele faze în care CFR a soliciat penalty? "Sandule, ai greşit în ambele rînduri! A fost penalty", i-a spus observatorul în vestiar, imediat după meci. A intrat la duş, după care s-a îmbrăcat în costum şi a ieşit din stadion. Era ora 00:05. A urcat panta de la vestiarele Stelei cu capul în pămînt. A dat doar noroc cu reporterul Gazetei, fără să răspundă la salutul "Bună seara". Ieri a pus răsaduri de legume A plecat alături de colegii săi din brigadă, iar acasă a ajuns la 01:00. N-a deschis televizorul, n-a revăzut nici o fază din derby. S-a pus în pat şi a adormit în jurul orei 2:00, după doar două ceasuri s-a trezit şi a plecat la casa pe care o are la ţară, în afara Bucureştiului. Şi-a închis telefonul mobil şi a ieşit în curte, pentru a săpa pămîntul şi pentru a pune diverse răsaduri de legume.

"Chiar am încercat să vorbesc cu Tudor, dar n-am putut pentru că are telefonul închis", a explicat ieri la prînz şeful CCA, Gheorghe Constantin. "E atît de mult aer curat aici, încît e cel mai bun remediu pentru a mă linişti", le-a spus Tudor celor cu care a vorbit ieri după-amiază.

33 de milioane de lei vechi a încasat Tudor pentru că a arbitrat meciul Steaua - CFR Cluj

Nica: "Nu i-am semnalizat nimic"
Asistentul Cristi Nica, despre care Andone a spus că ar fi trebuit să-i semnalizeze lui Tudor cele două penalty-uri, a explicat ieri cum a procedat la cele două faze. "În minutul 58, este exclus că aş fi putut vedea ceva la contactul dintre Zapata şi Semedo. Erau în partea cealaltă a careului. La duelul lui Pepe cu Cadu, n-am indicat nimic deoarece eu am văzut că stelistul a jucat mingea, la fel cum a observat şi Tudor", a spus Nica.

Va sta 4-6 etape
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, spune că a discutat cu Tudor: "A greşit, şi-a asumat eroarea şi va suporta consecinţele de rigoare. Un arbitru de nivelul lui Tudor nu va putea fi însă ţinut mult timp pe margine. Au comis erori importante alţi arbitri internaţionali mai valoroşi decît Tudor". Mai mult ca sigur, "centralul" va fi oprit de la delegări, însă perioada nu va fi anunţată. Cel mai probabil, Tudor va sta pe margine între 4 şi 6 etape, urmînd să aibă acelaşi tratament ca şi Balaj, care a greşit asemănător la meciul Gloria -CFR 2-2, cînd a inventat un penalty pentru oaspeţi. (Justin Gafiuc)

Stan şocat
Directorul general al Oţelului, Marius Stan, s-a declarat surprins de modul în care au fost dezavantajaţi clujenii: "Dacă o echipă puternică din toate punctele de vedere, cum e CFR-ul, a fost dezavantajată aşa de clar, eu mă simt aiurea cînd mă plîng de arbitrii de la meciul cu Rapid".

Citește și:
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Superliga
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Câți spectatori au fost în tribune la FCSB - FC Botoșani
Superliga
Câți spectatori au fost în tribune la FCSB - FC Botoșani
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (51)
 •  04 Martie 2008, 20:34

TUDOR ESTE ARBITRU? EU AM CREZUT CA ESTE STELIST!!! AR TREBUI DAT AFARA DIN ARBITRAJ PENTRU CA ESTE O JIGODIE!!! NICI NU TREBUIA SA FIE PLATIT!

 •  04 Martie 2008, 16:50

Tudore cum se face ca atunci cand vine vb de steaua gresesti flgrant???? anul trecut la urziceni ai inventat un penalty pt steaua,pe care doar u l-ai vazut.Acum....

 •  04 Martie 2008, 16:10

Ma crucesc de ce comentarii fac analfabetii astia! Faptul ca la Gloria a fost 11 m si nu a fost dat nu are nicio leg cu meciul de duminica. Steaua a jucat mai bine dar nu stiu ce s-ar fi intamplat daca cel mai bun arbitru din Romania (daca asta e cel mai bun va dati seama ce arbitraj de 3 lei avem!) nu ar fi fost orb. Ca se afla la distanta, ca...astea-s aberatii. De aia e pus pe teren si ia o galeata de bani sa fie aproape de faze. Apoi nu trebuie sa nu observam ca Dinamo a inceput cel mai bine campionatul. Cat despre Rapid...daca joaca la fel ca in primele 2 meciuri...va salutam din B!

Vezi toate comentariile (51)
Comentează
Close