FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEŞ - POLI TIMIŞOARA 1-1

Uhrin dojenit

Articol de GSP - Publicat luni, 28 iulie 2008 00:00

Patronul Marian Iancu a anunţat că aşteaptă concluziile staff-ului tehnic după evoluţia ştearsă din partida de la Piteşti

Patronul Marian Iancu nu a iertat jocul slab al Timişoarei în runda inaugurală de la Piteşti, unde Poli a scos cu noroc o remiză, scor 1-1. Iancu a anunţat ieri că nu va lua nici o măsură, dar a tras un semnal de alarmă.

“Nu vreau să fac o analiză a jocului. Mi-am propus să fiu doar un observator al rezultatelor, iar rezultatul de sîmbătă e unul nu prost, foarte prost. Mai multe nu o să comentez, însă dacă ar fi să fac o analiză din punct de vedere al acţionarului care dă bani, ar trebui să iau mai multe măsuri, să tai în carne vie! Acum nu e timp pentru aşa ceva, iar pînă după turul preliminar din Cupa UEFA o să mă abţin să comentez, sînt obligat să am răbdare”, a susţinut Iancu.

Şeful timişorenilor a mărturisit că aşteaptă totuşi o concluzie a staff-ului tehnic. “Îi las pe specialişti să vorbească între ei, să tragă concluziile şi să îndreptăm ce avem de îndreptat, asta dacă avem capacitatea de analiză. Dacă nu, rămînem în anonimat. Sper ca lucrurile să se schimbe în următoarele meciuri, pentru că de asta îi plătesc pe specialiştii din cadrul clubului să îndrepte lucrurile”, a conchis Iancu.

Citește și:
Alibec are rival în Superliga » Jucătorul Craiovei, LIVE pe Counter-Strike a doua zi după meci: „Ce faci, bă, topitule?”
Superliga

Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Tenis

Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Campionate
Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (4)
 •  28 Iulie 2008, 11:01

timisoara joaca prost din lipsa de rabdare pe care a dovedito mariaean de can a venit aici. in plus instabilitatea e alt factor. se schimba foarte multi jucatori de la tur la retur, ce sa mai spunde campionate. uhrin a spus clar> trebuie sa construiasca de la 0. a construit ceva sezonul trecut, administratia ia stricat eschipa. ar fi ami bine sa plece mariean sa en lase in pace

 •  28 Iulie 2008, 10:29

super meci facut de FC Arges cred ca timisoara ar trebuii sa fie f multumita cu 1 punct la cum au jucat... felicitari tinerilor jucatori de la FC Arges au aratat ca stiu cu mingea

 •  28 Iulie 2008, 09:54

vai si amar de echipa asta, asa patron asa echipa ce sa mai discutam sunt penibili

Vezi toate comentariile (4)
Comentează