FOTBAL  »  Superliga  »  SCHIMBARE DE ANTRENOR

UPDATE S-au înțeles: el e noul antrenor al Petrolului, după despărțirea de Selymes + variantele de înlocuire pentru postul de manager sportiv

Articol de , - Publicat marti, 25 august 2015 14:23

Șefii Petrolului au oficializat astăzi despărțirea de antrenorul Tibor Selymes și au ajuns la un acord cu un nou tehnician.

19:06

Pe postul lui Mihai Joița (manager sportiv) există în prezent două variante: una este actualul team manager Cristi Vlad, iar cealaltă este Adrian Teodorescu, patron la Oțelul Larisa, echipă din campionatul județean prahovean. O decizie se va lua pînăla finele acestei săptămîni. Acesta din urmă a mai fost președinte la echipe precum Dunărea Galați, Poiana Cîmpina, Flacăra Moreni, dar și CSM Ploiești și este unul dintre preferații lui Dan Capră.

16:30

UPDATE: Eusebiu Tudor a fost numit oficial ca antrenor al celor de la Petrolul şi a oferit primele declaraţii pentru site-ul clubului.

"În primul rînd sînt fericit că mi s-a oferit şansa să mă întorc la Petrolul. Practic, sînt acasă şi am ocazia să antrenez echipa la care am crescut.

Începînd de astăzi mă concentrez pe ceea ce avem de făcut aici şi voi încerca să fac tot ceea ce depinde de mine ca lucrurile să meargă bine”, a declarat Eusebiu Tudor pentru fcpetrolul.ro

 

14:24

UPDATE: Eusebiu Tudor este pînă la urmă alesul șefilor de la Petrolul să-l înlocuiască pe SelymesFostul mijlocaș petrolist a fost preferat în locul lui Oprița, care de dimineață pornea ca favorit.

Antrenorul va semna pînă în vară, iar azi, la 17:00, va conduce primul antrenament. Mihai Oancea va rămîne în staff, la fel și Cătălin Grigore, antrenor cu portarii. Va mai fi adus un preparator fizic.

Lui Selymes îi vor fi plătite salariile la zi, fără alte pretenții financiare. La fel și în cazul lui Mihai Joița.

13:30

UPDATE: Petrolul a anunțat pe site-ul oficial că Tibor Selymes nu mai este antrenorul formaţiei. În plus, şi managerul Mihai Joiţa a plecat de la club.

13:00

UPDATE: Valeriu Răchită susține că pe lista conducătorilor ploieşteni se află şi Eusebiu Tudor, fost jucător al celor de la Petrolul. Acesta a bifat 71 de meciuri pentru formaţia ploieşteană şi a mai antrenat în Liga a II-a, pe Fortuna Cîmpina, Chindia Tîrgovişte şi Sportul, şi în Arabia Saudiă pe Al Ettifaq Dammam

Știre inițială:
Patronul Dan Capră și antrenorul s-au așezat azi la masa tratativelor pentru a ajunge la o reziliere pe cale amiabilă.

Sursele GSP.ro informează că omul care are cele mai mari șanse să vină în locul lui Selymes este Daniel Oprița. Un mare atu al fostului atacant este că e agreat de suporterii galben-albaștri.

Petrolul a reușit o singură victorie în 8 partide. Au mai fost 4 remize și 3 înfrîngeri.

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (41)
faxx
faxx  •  25 August 2015, 13:39

liga mamaliga record cu cei mai multzi antrenori / manageri demisi pe sezon si cu cei mai multzi patroni/finantzatori puscariasi .. aceasta liga mamaliga .. nu merita o alta campioana mai buna decat fcsb 2003 s.a. campioana fotbalului amator din liga mamaliga .. spaima ceampons lig

gerulozaurus
gerulozaurus  •  25 August 2015, 13:00

Echipa lu' blatistul asta doar cu Steaua a jucat fotbal si un fotbal urat la rupere. Cu Mimamo jucatorii lui mergeau pe teren, abia daca-i atingeau la sireturi pe dinamovisti.

manele_fcsb
manele_fcsb  •  25 August 2015, 14:59
Postat de blatistu49 pe 25 August 2015, 14:58

e neam cu cinstitul ..TUDOR din GHENCEA

jigi kekali si fecesibi fani la namul nostfu!

Vezi toate comentariile (41)
Comentează