FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - VIITORUL 2-0

VIDEO Copii puşi iar la colţ » Viitorul rămâne neputincioasă în fața Stelei: o nouă înfrângere, scor 0-2

De Amorim (dreapta) s-a zbătut mult aseară, însă fără nici o finalizate, șuturile și acțiunile sale fiind mereu blocate de adversari
De Amorim (dreapta) s-a zbătut mult aseară, însă fără nici o finalizate, șuturile și acțiunile sale fiind mereu blocate de adversari

Articol de - Publicat luni, 07 noiembrie 2016 00:00

Profitând de penalty-ul uşor acordat de Găman la 0-0, dar şi de deja obişnuita neputinţă a adversarilor, Steaua s-a impus din nou în faţa "clienţilor" de la Viitorul.

E deja un clişeu la meciurile Steaua - Viitorul. Chiar dacă scorul la general e 11-1 pentru roş-albaştri, băieţii lui Hagi se reped cu poftă în treimea stelistă. Servit ideal de Muniru, Iancu (4), singur la 18 metri, nu poate să treacă de Niţă.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Cinci minute, Steaua bubuie mingea şi nu poate să iasă din zonă. Trag şi Chiţu, şi Purece, Niţă e peste tot. Pe margine, Gică Hagi ridică mâinile, se loveşte cu şapca în cap, înjură ghinionul şi lipsa de aplomb a jucătorilor săi. "Haide, băi! Până când?!". Parcă nu-l aude nimeni.

Arbitrul mai prompt ca steliştii

Fără vârf clasic, cu improvizaţia Popa în avanposturi, un jolly-joker care a pendulat de fapt pe toată lăţimea terenului, Steaua îndreaptă terenul abia după un sfert de oră. Şi la un duel care nu anunţa nimic, Brandan pune piciorul, ce imprudenţă!, pe glezna lui Popa, intrat la combinaţie cu De Amorim, care se pregătea să tragă.

N-a apucat, căci "centralul" George Găman, mai prompt decât steliştii, oprise jocul şi arătase penalty. Uşor, prea uşor, dar tocmai Brandan i-a dat ocazia. Iar Boldrin transformă simplu de 1-0.

O lovitură ce avea să lase urme. Cu moralul la pământ, apărarea Viitorului cedează imediat după o schemă stelistă, la capătul căreia Momcilovici dă cu sec: 2-0. Iancu mai ratează o dată singur. Şi încă o dată, din 5 metri.

Coman face "cristiane" printre stelişti, dar îi tremură piciorul la finalizare. E imaginea Viitorului, elan, tehnică, estetică, dar fără scânteia care să aprindă Steaua.

Coman, ce risipă!

De la cabine, Viitorul iese mai palidă. Iar Steaua ştie că trebuie doar să închidă culoarele şi să ţină de minge, să aştepte ca puştii să-şi piardă suflul. Coman se aruncă în careu, sperând să primescă şi el un cadou ca al lui Popa. A primit, însă unul galben.

Tot Coman (58) scapă spre poartă, dar iar trage pipernicit. Şi tot el, singur la 6 metri, face preluare în braţele lui Niţă. Hagi ia foc! Şi cât l-a lăudat pe "copilul" lui. În plină dominare boantă a Viitorului, pe o contră, Aganovici (70) ratează şi el incredibil. E scos după numai 25 de minute!

Aproape nu mai contează. Meciul se scurge agale spre un final previzibil. Steaua rezistă presiunii Craiovei şi urcă iar pe tron. Şi râmâne Everestul Viitorului, care trebuie să se mulţumească cu victoria aia de acum trei ani și jumătate, când roş-albaştrii au jucat fără răutate.

Deocamdată, cel mai bun jucător al băieţilor de la Ovidiu rămâne Hagi. Dar el nu poate decât să arunce cu şapca de pâmânt.

"Eu joc acolo unde mă pune antrenorul, important e că am reuşit să-mi ajut echipa. La penalty, eu am preluat cu dreptul, am simţit că m-a călcat pe stângul, normal că am căzut. Dacă a dat arbitrul, a fost penalty"
Adi Popa, mijlocaș Steaua

"Am început bine, dar s-a rupt totul la acel penalty. OK, a fost penalty, dar înainte a fost fault la Coman, care nu s-a dat. E greu să baţi Steaua, o echipă mare"
Gică Hagi, antrenor Viitorul

"La 33 de ani, Brandan nu avea voie să facă acea greşeală, acel cadou. I-am spus şi lui. Nu ştiu ce se va întâmpla, de acum o să mergem pe tineri, pe valoare, lor le putem înţelege greşelile"
Gică Hagi, antrenor Viitorul

"Am încercat să folosim vârf un jucător de viteză, pe Adi Popa, ştiind şi ce fundaşi are Viitorul. Am ratat mult şi noi, mă bucur că am câştigat. Nu discut despre arbitraj"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

"Mie nu mi-a convenit ce am văzut. Dacă eşti echipă mare, dai 3-0, 4-0. La 2-0 ei au început să se distreze. Când joacă împotriva nostră, cei de la Viitorul parcă sunt alţii. Gică îşi doreşte cel mai mult să bată Steaua, dar nu poate cu noi, asta e"
Gigi Becali, patron Steaua

steaua viitorul 2 0

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
„Bomba” iernii în mercato: „Alibec la Dinamo ar fi extraordinar, dar...”
Superliga
„Bomba” iernii în mercato: „Alibec la Dinamo ar fi extraordinar, dar...”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Mijlocașul de 32 de ani din Superliga a explicat pentru GSP de ce s-a lăsat de fotbal azi: „Nu-mi mai plăcea” » Ce va face în viitor
Superliga
Mijlocașul de 32 de ani din Superliga a explicat pentru GSP de ce s-a lăsat de fotbal azi: „Nu-mi mai plăcea” » Ce va face în viitor
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (7)
10205708568547632
Vladimir Bogdan  •  07 Noiembrie 2016, 12:04

„Steaua nu se refuză!” - din gândirea filosofico-fotbalistică a lui Gheorghe Hagi

alex_777
alex_777  •  07 Noiembrie 2016, 10:39

de frica a primit si pinalti, prea se agita Gica cu basca si strica pronosticul, insa daca stii fotbal stii si putin teatru, nu, domnul Rege !!!

balauru48
balauru48  •  07 Noiembrie 2016, 10:26

Nu era de ajuns blatul, pe fcsb o ajuta si arbitrii. Bravo Romania, tara faina cu oameni *** ....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează