FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Cere portar

Articol de GSP - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00

Universitatea s-a reunit ieri, iar antrenorul Gică Mihali caută soluţii între buturi

Antrenorul Gheorghe Mihali a avut ieri la dispoziţie 25 de jucători la primul antrenament al Universităţii Cluj din 2009. Fără un acţionar majoritar şi perspective financiare sumbre, Mihali nu-şi face speranţe că va putea întări lotul.  "Nici Steaua nu îşi permite să facă transferuri în această perioadă, dar <> Cluj nici atît! Prioritatea numărul unu pentru mine este achiziţionarea unui portar", a punctat tehnicianul "studenţilor".

Marele absent al reunirii a fost atacantul Flavius Băd, care a refuzat să revină la Cluj din cauza lipsei unei locuinţe. Contractul de închiriere al apartamentului unde era cazat Băd în turul campionatului a fost întrerupt de proprietar, din cauza neplăţii chiriei. "Băd m-a dezamăgit a treia oară, după ce a mai făcut-o de două ori anul trecut. Nu mă aşteptam să nu fie prezent la reunire. Va plăti pentru asta", a afirmat Mihali. Băd şi-ar dori să întrerupă colaborarea cu "U", dar mai are contract încă un an şi jumătate.

Dezechipaţi
La reunire s-au prezentat şi mijlocaşul Răzvan Fărcuţă şi atacantul Stere Guda, jucători la care s-a renunţat la finalul turului de campionat. Înainte ca antrenorul Gică Mihali să ajungă în vestiar, cei doi jucători s-au echipat pentru antrenament. Mihali le-a comunicat însă că sînt liberi să plece şi să-şi rezolve problemele contractuale cu oficialii clubului. Dintre jucătorii ce au făcut parte din lot în turul campionatului s-a mai renunţat şi la Merlier, Milan Jovanovici, Edvan, Robson, C. Vădana şi Sărmăşan.

Lotul prezent la reunire
Portari: Fărcaş, Paşcalău (junior)
Fundaşi: Szilagyi, Suller, Unguruşan, Marincău, Cruşoveanu, Cordoş, D. Chiş (junior), Kalman (junior)
Mijlocaşi: Buş, Bundea, Budean, Borza, Ţene, Dolha, A. Ionescu, Matiş, Soporan, Văscan, Feneşan
Atacanţi: Suciu, Şuteu, Botiş (junior), Sîntejudean

Citește și:

Transfer de ultimă oră în Superligă » L-au adus pe noul Compagno: cine e „tancul” de 1,98 metri!
Superliga

Decizie de ultimă oră luată de UEFA » Ce se întâmplă cu FCSB și Corvinul în preliminarii

Dinamo și-a ales antrenorul pentru sezonul viitor + 5 jucători confirmați: „A dovedit curaj, dorință și suflet pus în slujba clubului”

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”

Comentarii (3)
 •  13 Ianuarie 2009, 14:44

Pt. ce pui mei mai vrei portar? Da Farcas ce are? E un portar de mare perspectiva, eventual ai nevoie de o rezerva de portar. Cat despre canadianu', ****, si toate urarile de bine ca de obicei.Bulangiuleee!

 •  13 Ianuarie 2009, 11:22

Sunt de parere ca oamenii inainte sa scrie comentarii ar trebui sa invete acest lucru.In momentul in care scrii "falimentatiilor" inseamna ca ai o mare problema.Esti un agramat, canadianule.Dar nu ma mira acest fapt. Oamenii care nu au reusit in viata in tara lor pleaca cu iluzii desarte la furat in alte state.

 •  13 Ianuarie 2009, 07:42

Aveti nevoie de portar , intrebarea este pt. ce poarta?, Unde veti juca restul meciurilor? Falimentatiilor!!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează