FOTBAL  »  LIGA 2  »  CONCORDIA CHIAJNA

VIDEO + FOTO N-au mai avut loc la masă :) » Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna: „Am discutat și cu Dinamo”

Gabi Tamaș, Ilie Poenaru și Mugur Porumbacu/ foto Andrei Furnigă (GSP) +5   FOTO
Gabi Tamaș, Ilie Poenaru și Mugur Porumbacu/ foto Andrei Furnigă (GSP)

Articol de , - Publicat joi, 14 martie 2024 14:02 / Actualizat joi, 14 martie 2024 14:59

Concordia Chiajna i-a prezentat pe Gabi Tamaș, noul manager sportiv al clubului, și Ilie Poenaru, noul antrenor al echipei.

Cei doi au fost prezentați oficial alături de Mugur Porumbacu, ofițerul de presă de la Concordia Chiajna, care a mai avut loc doar pe colțul mesei.

Tamaș a declarat că a mai avut oferte din Superliga, inclusiv de la Dinamo, însă le-a refuzat. Obiectivul Concordiei în acest sezon este salvarea de la retrogradare, după ce a ratat accederea în play-off.

GALERIE FOTO. Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna: „Am discutat și cu Dinamo”

Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna
Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna
Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna
Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna
Gabi Tamaș și Ilie Poenaru, prezentați la Chiajna
+1 FOTO

„Mi s-a mai propus să fiu președinte la Voluntari, dar nu semnasem actele. Aici am semnat până în vară, să văd dacă îmi place și dacă pot ajuta cu experiența mea. Să vedem dacă îmi place. Mă bucură faptul că m-am înscris și la cursurile FRF, și voi pune în aplicare ce voi învăța acolo.

Eu am carnetul de antrenor, aștept ca FRF să dea drumul la cursuri. Vom face, dacă avem baremul de meciuri la națională, în Liga 1 și în campionatele externe, cumulat licența A și B. Vreau să le am pe toate făcute, să am hârtia la mână, și să aleg apoi. Dacă îmi place această postură, voi rămâne să ajut clubul.

VIDEO. Gabi Tamaș: „Am avut 3 oferte din Liga 1, inclusiv de la Dinamo”

Am mai fost căutat de 3 echipe din Liga 1, printre care și Dinamo. Am avut o discuție cu Andrei Nicolescu și domnul Voicu, dar am ales să vin aici. Fișa postului nu zice că trebuie să ajut antrenorul, el va decide pe tema fotbalului. Eu doar o să vin propuneri, dar el va decide, el e șeful. Eu doar aduc argumente și hârtiuțe cu anumiți jucători.

El muncește pe partea lui, eu pe a mea. Voi încerca să aduc acest club la standardele de afară. Noi am venit acum, regret să spun asta, să salvăm echipa de la retrogradare. Nu suntem în criză, dar Doamne ferește!”, a declarat Gabi Tamaș.

VIDEO. Ilie Poenaru, prezentat la Chiajna: „L-am rugat pe Gabi Tamaș să fie mereu cu noi la antrenament. S-a și antrenat”

„Faptul că am venit la Chiajna nu e o întâmplare, am și promovat cu echipa când eram jucător. M-am întors pentru că e un club sănătos, care oferă condiții pentru a se face performanță. Îmi place să merg unde se vrea păerformanță. M-am întors pentru că aveam nevoie de un timp mai lung, să o iau de la început undeva și să construiesc așa cum vreau.

Faptul că am fost dorit și am lângă mine oameni competenți, nu face decât să mă motiveze. Sunt condiții cum nu am văzut la multe echipe din Liga 1. E mult mai bine față de ce știam eu. Noi trebuie să le redăm încrederea jucătorilor. Ei au fost afectați, pentru că au ratat un obiectiv.

Trebuie să rezolvăm ecuația cu evitarea retrogradării. Apoi, trebuie să ne așezăm și să construim o altă echipă care să își dorească să facă performanță. Eu am mai trecut prin două promovări. Trebuie să o luăm pas cu pas, e important cum începem. E important să rezolvăm prima etapă, air din vară lucrurile se vor așeza altfel.

Mi-am dorit ca Gabi să vină, are mare experiență. Va fi o comunicare zilnică, perfectă. Îi voi asculta părerea. El știe deja o mare parte dintre jucători, e clar că îmi va da informațiile de care aveam nevoie. De asta l-am rugat să fie mereu prezent la antrenament, astăzi s-a și antrenat cu noi. Să mai facă mișcare, să stea în priză”, a declarat Ilie Poenaru.

Citește și:

Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut în dosar precum „Bocciu”
RAPID
Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut în dosar precum „Bocciu”
Ultrașii altor 3 echipe din Superliga, suspectați că ar face parte din rețeaua cu Daniel Niculae implicat + Dinamo a reacționat prima
MATERIALE PIROTEHNICE
Ultrașii altor 3 echipe din Superliga, suspectați că ar face parte din rețeaua cu Daniel Niculae implicat + Dinamo a reacționat prima

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează