FOTBAL  »  LIGA 2  »  DACIA MIOVENI - "U" CLUJ 2-1

Ameţiţi

Articol de - Publicat duminica, 27 septembrie 2009 00:00

Clujenii au fost dominaţi de argeşeni, care au controlat copios meciul şi au scos Universitatea de pe locurile de promovare

Clujul a trăit un coşmar la Mioveni. A dominat prima parte, dar a suferit cumplit în repriza secundă, cînd gazdele au marcat de două ori şi au ratat încă 7 ocazii clare!

Szilagyi n-a ajuns la o minge pe 8 metri (32), iar şutul şiret al lui Iacob, din lovitură liberă, a fost scos de Ilie (39). Ocaziile Clujului anunţau golul, însă acesta a căzut dincolo, în poarta lui Huţan! Moşteanu a pătruns lejer pe dreapta, a centrat, iar din centrul careului, Yartey a trimis în plasă, de lîngă Szlagyi (47). "U" a reuşit egalarea, după o acţiune mai mult întîmplătoare. Adrian Popa a centrat, iar Machado a reluat cu capul din mijlocul careului (56). A urmat o avalanşă incredibilă de ocazii la poarta lui Huţan, argeşenii cerînd şi un penalty.

Ameţiţi, clujenii n-au găsit replica, lăsîndu-se înghesuiţi 30 de minute în careul propriu! Szilagyi a văzut "roşu" după faultul la Ayza, iar Baicu a profitat de greşeala de plasament a lui Huţan, transformînd lovitura liberă de la 20 de metri (83). "U" a forţat pe final, Ilie a scos de sub bară şutul lui Iacob, dar tabela a rămas neschimbată. Eşecul îi expediază pe clujeni pe locul 4, însă distanţa faţă de lider, Jiul, e de numai un punct.

"Ţînţarul" furios
Antrenorul clujenilor, Cornel Ţălnar, a pus înfrîngerea pe seama greşelilor personale. "A fost acea gafă a lui Szilagyi, care ne-a lăsat în 10. Apoi am primit un gol, zic eu, parabil. Totuşi, cred că dacă se juca 11 la 11, nu pierdeam la Mioveni. Să nu se uite, noi am adus o echipă întreagă în această vară. Încet-încet, îi vom asimila pe toţi cei nou-veniţi, iar lucrurile se vor pune pă făgaşul lor normal", a declarat "Ţînţarul".

"Arbitru măgar"
Argeşenii l-au atacat dur pe centralul meciului, Marian Balaci. "Este un arbitru măgar, care i-a adus peste noi, mai ales la 2-1. A fost cel mai bun meci al nostru din acest campionat", a izbucnit primarul din Mioveni, Ion Georgescu. "Am dominat tot jocul, iar la final ne-am luptat şi cu arbitrii. Mergem liniştiţi la petrecere", a adăugat antrenorul Eftimie Iordan. Echipa din Mioveni a petrecut la nunta fundaşului Bogdan Stoica, fiul chestorului şef al Poliţiei judeţului Olt.

4  goluri a marcat Machado în acest sezon, cu cel de la Mioveni

20.000 de euro este prima pe care o va încasa fiecare jucător de la "U" în cazul promovării

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (10)
 •  28 Septembrie 2009, 07:07

vedeti ca a jucat si UTA etapa aceasta,nu de alta dar nu vad nici un articol pe aceasta tema, si pina la urma e liderul seriei.

 •  27 Septembrie 2009, 23:47

ce??? mai exista U CLUJ credeam ca amarati astia sau desfinta, am auzit ca nici stadion nu mai au,ia fraierit smecheri ca le face stadion sa le ia terenul.Ori cum la CLUJ aveti o echipa mare de tot CFR CLUJ, HAI STEAUA

 •  27 Septembrie 2009, 18:55

Felicitari Dacia !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close