FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC CARANSEBEȘ

Detalii suplimentare despre felul în care antrenorul Giovanni Pisano a încercat să trucheze pentru pariuri meciul cu Tărlungeni din L2: "Ne-a cerut direct să pierdem cu 0-3"

Giovanni Pisano a fost demis de la Caransebeș în noiembrie 2015 pentru ”lipsă de rezultate și indisciplină”
Giovanni Pisano a fost demis de la Caransebeș în noiembrie 2015 pentru ”lipsă de rezultate și indisciplină”

Articol de - Publicat miercuri, 30 decembrie 2015 00:00

Mădălin Livan, puștiul de 19 ani, a postat luni pe Facebook un mesaj punctual legat de partida disputată pe 17 octombrie și încheiată cu 1-1. El susține că, la pauză, tehnicianul italian le-a cerut să piardă cu 3-0 pentru că pariase mulți bani pe scor exact! Gazeta a prezentat povestea încă din noiembrie.

Cu 52 de puncte penalizare și finanțare retrasă din partea autorităților locale, divizionara secundă FC Caransebeș va dispărea din retur de pe tabloul L2, dar lasă în urmă semnele unor partide dubioase la pariuri în prima parte a campionatului.

Contrariat că asupra sa și a colegilor planează suspiciuni majore, fostul mijlocaș al gugulanilor, Mădălin Livan, a postat pe contul său de Facebook un mesaj concret despre una dintre întîlnirile ciudate disputate în tur:

"S-a adus un antrenor italian care și-a făcut treaba cum a știut mai bine și a plecat lăsîndu-ne cu buzunarele goale și cu multe promisiuni nerespectate. În al doilea rînd, noi, jucătorii, am refuzat să pierdem cu 3-0, cum ni s-a spus la pauza meciului cu Unirea Tărlungeni de către «marele» antrenor Francesco Pisano, cu toate că ne amenințase că dacă nu facem asta, pentru că el a pariat «mulți, mulți bani», nu mai primim nici un ban și clubul se desființează. Meciul s-a terminat 1-1 și chiar puteam învinge în ultimele minute".

"L-a refuzat pînă și fiul lui!"

Livan a detaliat, ieri, pentru GSP, episodul: "La pauză, cînd era 1-0 pentru gazde, Pisano ne-a strîns în cerc, în vestiar, s-a așezat în mijloc și ne-a cerut direct, în limba română, să mai primim încă două goluri în repriza secundă și să nu marcăm. Trebuia să se termine scor exact 3-0. Toți băieții au rămas înmărmuriți. Ne-a întrebat dacă sîntem de acord, i-am răspuns negativ. Inclusiv fiul lui s-a opus! N-am văzut așa ceva în viața mea! Am discutat între noi, jucătorii, și am hotărît pe loc să nu-l mai băgăm în seamă pe Pisano și să ne vedem de meci, să nu ne facem de rușine. Am decis să povestesc lucrurile astea pentru că nu vreau ca lumea să mă considere un blatist. Nu sînt bătaia lor de joc să fiu implicat în măgării de acest gen!".

"La Vecchia n-a vrut să mai intre"

La începutul lunii noiembrie, Gazeta a prezentat pe larg incidentul de la Tărlungeni, pe baza mărturiilor unor surse de la echipă. Livan confirmă acum cu subiect și predicat evenimentele, făcînd referire și la refuzul unui jucător italian de a intra pe teren după pauză: "Așa este, Alessandro La Vecchia trebuia să fie folosit în repriza secundă, dar n-a acceptat schimbarea! Nu știu exact motivul, dar n-a mai vrut să joace după ce Pisano a cerut să pierdem cu 3-0".

"Am venit la Caransebeș să prind experiență și apoi să mă întorc în Liga întîi la Poli Timișoara, cu care am semnat în vară pe trei ani. Din păcate, am avut parte de niște condiții groaznice. Fără mîncare, fără căldură, muream de frig la antrenamente făcute în mînecă scurtă la zero grade"
Mădălin Livan

"Din cauza condițiilor mizerabile de cazare, într-un cămin, m-am ales și cu o infecție în gît. A trebuit să mă ocup singur de problemele medicale, fiindcă am suferit și o întindere de ligamente la Baia Mare. N-am primit nici măcar un telefon de la club atunci să mă întrebe cineva dacă sînt bine sau nu"
Mădălin Livan

"Susținătorii orașului Caransebeș s-au înșelat în privința trucării meciurilor de către noi, JUCĂTORII. Conducerea s-a comportat penibil cu noi și a făcut acest joc murdar ca să picăm noi ca singuri vinovați"
Pasaj din mesajul lui Livan pe Facebook

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  30 Decembrie 2015, 11:05

...vrem sa citim de blaturile facute in prima liga ...

eucutine
eucutine  •  30 Decembrie 2015, 10:57

se scrie Giovanni Pisano, se citeste Regheblat. aceleasi apucaturi.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează