LIGA B   •   

CALLATIS MANGALIA

Erik Lincar, la primul succes ca antrenor » Cu dreptul în liga secundă!

 
de Ionuţ Coman   •   29 Mai 2011
 

Lincar a trăit în aer bucuria promovării în Liga a 2-a Foto: Telegraf (Constanţa)

Fostul jucător al Stelei, Erik Lincar, a bifat prima performanţă ca antrenor la doar 32 de ani.


Retras de pe terenul de fotbal la nici 30 de ani, Erik Lincar a trăit vineri prima bucurie din cariera de antrenor. Fostul mijlocaş al Stelei şi al echipei naţionale a promovat ieri cu Callatis Mangalia în Liga a 2-a. Numit pe banca tehnică la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, Lincar a readus echipa de pe litoral în liga secundă după o pauză de cinci ani.

Purtat pe braţe de jucători şi stropit din belşug cu şampanie, tehnicianul de 32 de ani a mărturisit că visează să antreneze într-o zi pe Steaua. "În urmă cu trei ani, mi-am dat seama că nu voi mai avea şansa de a juca la nivelul primei ligi, astfel că am ales banca tehnică. Am pornit de jos, pentru că am nevoie de experienţă şi de timp pentru a învăţa. Nu mi-a fost uşor, dar sunt fericit pentru această promovare. Visul meu este să ajung să pregătesc o echipă bucureşteană din prima ligă şi, după cei cinci ani petrecuţi în Ghencea, Steaua este prima pe listă", a mărturisit Lincar.

"Mi-am păstrat relaţiile de prietenie cu oamenii din Ghencea. În funcţie de ce se va întâmpla cu echipa secundă a Stelei, sper să obţin împrumutul unor jucător de acoloi" Erik Lincar Cariera de antrenor
A fost secund la Prefab Modelu (2008-2009) şi Sportul Studenţesc (2009), apoi antrenor principal la Inter Clinceni (2009-2010) şi Callatis Mangalia (2010-prezent)
Cariera de jucător
A evoluat la Steaua Bucureşti (1997-2002), Panathinaikos (2002-2003), Akratikos (2003-2004), Amkar Perm (2004-2006), FC Naţional (2006-2007), Concordia Chiajna (2007-2008) şi Prefab Modelu (2008)
A adunat 5 selecţii în naţionala României
 
Comentarii (6)
n00dles  (160 comentarii)
Daca acest butoi ambulant numit Iancu ar fi respectat personalitatea, decenta si valoarea lui Cosmin Contra, am fi avut parte de un duel cu adevarat la nivel de gazon si nu de emisiuni televizate intre Otelul si Timisoara. A ales marsavia de a incerca maltratarea unui spirit tanar si vertebral precum cel al lui Contra, iar rezultatele n-au intarziat sa apara. Au fost premiate munca, seriozitatea, rigurozitatea - lucruri despre care Iancu vorbeste (precum o fac si alti impostori ai fotbalului ca si el), insa in necunostinta de cauza fata de sensul acestora.
Urmaresc cu admiratie munca lui Tibor Selymes, a domnului (pentru ca este cu adevarat un DOMN) Pustai, a lui Ionut Badea. Sper ca si voi
29 Mai 2011, 13:17   •   Comenteaza
n00dles  (160 comentarii)
Lasati caterinca asta ieftina, legata de retragerile mai mult sau mai putin premature ale unor fotbalisti care n-au tradat niciodata fotbalul. N-a fost un Xavi sau vreun Iniesta, nici macar la jumatatea valorii lui Costel Galca n-a fost ca jucator, insa a dat dovada de caracter si foarte multa seriozitate. Cand vom intelege sa apreciem aceste doua aspecte drept calitati umane indispensabile pentru reusita, atunci vom putea spera la o schimbare in fotbal.
Contra si Lincar sunt barbati tineri, avand o educatie a muncii care in Romania nu este intalnita. Au avut sansa sa fie prezenti ani multi in afara, unde au capacitat din plin rigorile unor societati care traiesc in cu totul alte dimensiun
29 Mai 2011, 13:08   •   Comenteaza
suporter_fotbal  (359 comentarii)
mi-ar placea sa vad la steaua un mijlocas cum era lincar!
29 Mai 2011, 10:49   •   Comenteaza
alexhaiducu  (1494 comentarii)
bravo lui!
29 Mai 2011, 10:47   •   Comenteaza
dreamer123  (891 comentarii)
un fotbalist de valoare care s a retras prea devreme, mai avea asa multe de oferit pe plan mondial... :)))))))))))))
29 Mai 2011, 03:25   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
inchiriere spatiu
POSED SPATIU60 Mp AMENAJAT LA 1 KM DE FOCSANI, CAUT COLABORARE, EVENTUAL REPREZENTANTAZONALA CU DESFASURAREA AFACERII PE ZONA VRANCEA..MA IMPLIC PERSONAL IN AFACERE CONTACT: OANCEA GHITA TEL ...
Vrancea/Focsani - pret 0,00 RON
Vand netbook HP Mini 210
Netbook-ul este in stare foarte buna. Livrez oriunde in tara. Specificatii: Procesor Intel Atom N455 HDD 250GB Memorie RAM 1GB DDR3 Sistem Operare Windows 7 Starter Display LED ...
Brasov/Brasov - pret 990,00 RON
puturi apa
Executam puturi de mica medie si mare adancime pe teava PVC albastra sau portocalie pe diferite diametre.Preturile sunt in functie de diametru si adancime.Mai executam si denisipari de puturi, ...
Ilfov/Oriunde - pret 1,00 RON
caut angajare decorator floral
tanara, 35 de ani cu simt artistic si estetic, cu experienta in vanzari si in domeniu, doresc angajare ca decorator floral.rog seriozitate.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.700,00 RON
cumpar JEEP-SUV;0767308499
cumpar jeep-suv dupa 2004 sa fie inmatriculat RO...AUDI-BMW-MERCEDES-VW-OPEL-CHEVROLET-HYUNDAI-TOYOTA....
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V