EXCLUSIV GSP Ionuţ Popa se pregăteşte de o nouă promovare, dar are timp şi de poveşti în stilul marelui povestitor moldovean: "L-am depăşit pe Ion Creangă!" :)

- Domnule Popa, "Cuza", "Ştefan cel Mare", "Ion Creangă" sînt cîteva dintre poreclele cu care v-aţi ales la Iaşi. Care credeţi că este mai aproape de adevăr?
- Ştefan cel Mare este cel mai mare român al tuturor timpurilor! Cuza cred că este pe locul doi, iar pe Ion Creangă cred că l-am depăşit la cîte am făcut eu în copilărie!

- Eraţi mai neastîmpărat decît Nică?
- Ştii că despre ăştia care sînt născuţi în aprilie, cum sînt eu, se spune că ori sînt geniali, ori un pic nebuni! Eu nu cred că am fost un geniu…

"La «mate» eram praf"
- Ca şi Creangă, aveţi harul povestirii. E moştenit sau dobîndit?
- Cred că totul mi se trage din clasa a VII-a. Pofesorul de română ne-a provocat la un concurs pe teme de literatură, în care au fost înscrişi cei trei premianţi ai clasei şi alţi trei copii, între care şi eu. Aşa tare m-am ambiţionat, că în anul ăla am citit cît nu au citit alţii într-o viaţă! Spre mulţumirea mea, am ajuns în finală şi chiar am cîştigat-o!

- De ce nu aţi mers pe linia şcolii?
- Eu am avut o copilărie grea. M-au crescut mama şi părinţii ei. De la 12 ani mergeam la cîmp. Apoi, îmi plăcea mult fotbalul! Şi acum îmi aduc aminte de prima minge, una galbenă, făcută la "Căprioara Sebeş", pe care mi-a luat-o bunicul. De aceea, pentru şcoală nu alocam timp decît pentru materiile care-mi plăceau. La matematică, de exemplu, eram praf! Decisiv pentru renunţarea la şcoală a fost faptul că sora mea, care era studentă, a fugit în Italia în 1977. Aşa, visul meu de a face Facultatea de Drept s-a frînt, fiind respins de cîteva ori pe motive de dosar.

Box cu caporalii
- Înainte de a juca fotbal, aţi făcut box. De ce?
- Eu sînt născut în Săvîrşin, însă am crescut la Pesac, în judeţul Timiş. La liceu am fost trimis la Timişoara. Mi s-a spus că acolo voi avea probleme cu şmecherii din oraş, aşa că m-am apucat de box. De boxat am boxat însă mai mult în Armată, cu caporalii care încercau să mă umilească, să le fac bocancii, să curăţ coaja cartofului. De aceea, cred că am făcut mai mult arest decît instrucţie! :)

- Ca jucător nu aţi ajuns la nivelul Diviziei A. Cum era viaţa ca fotbalist de "B" înainte de 1989?
- Nu era rea, serios! De pildă, eu am fost angajat ba la Fabrica de Cînepă, la Sînnicolau Mare, ba la mină, la Brad, ba la "Vagoane", la Arad. Aveam salariu de la întreprindere, unde mergeam doar dacă făceam vreo prostie, prime de cîteva sute de lei, lumea ne aprecia. În plus, calitatea fotbalului era alta: mulţi dintre fotbaliştii de "B" de atunci ar juca lejer acum la Liga 1!

A trăit 12 zile doar cu apă!
- În antrenorat v-aţi afirmat repede, însă ascensiunea a fost întreruptă brusc de ceea ce aţi numit "cumpăna vieţii" dumneavoastră. Ce s-a întîmplat?
- La 38 de ani, după doar patru ani de antrenorat, am promovat în "A" cu UTA. Eram cel mai tînăr antrenor din "A"! Într-un turneu în Italia, m-am certat cu unul dintre sponsorii echipei. Peste cîteva luni, acea persoană avea să devină şeful clubului. Prima măsură pe care a luat-o a fost să mă dea afară, decizia fiind luată după ce bătusem pe Jiul cu 4-1! A fost prima dată în viaţă cînd am simţit că eram în stare să omor un om! Pe fond nervos, am făcut o cădere care mi-a afectat colonul. Un an şi jumătate, deşi am umblat prin toate spitalele din lumea asta, nu am putut sta în picioare de durere de burtă. Am scăpat doar după un tratament extrem de dur, făcut cu un bioenergetician. De exemplu, trei zile pe săptămînă, apoi şase, apoi 12 zile nu am consumat decît apă! Am slăbit 11 kilograme, însă am reînceput să trăiesc normal. Cred că dacă nu era acest episod, după care a trebuit să o iau de la capăt, din "C", acum eram antrenorul cu cele mai multe meciuri la Divizia A.

"I-am studiat pe Sacchi, Zeman, Ancelotti"
- V-aţi revenit apoi şi aţi devenit un antrenor important în fotbalul românesc. Credeţi că declaraţiile dumneavoastră "colorate" v-au dăunat imaginii de profesionist?
- Eu nu pot să joc teatru! La mine, munca e muncă, caterinca e caterincă! Ce să le spun celor care cred că muncesc la mişto? Că sînt un fanatic al fotbalului, de pînă şi terenul de antrenament îl pregătesc?! Că la sfîrşitul anilor ’80 ştiam Italia mai bine ca România pentru a vedea antrenamentele lui Sacchi, Zeman, Ancelotti sau Zoff?! Că şi acum sînt la curent cu tot ce e modern sau că în fiecare zi mă preocupă ce metode să găsesc pentru a scoate cel mai mult din echipă?! Numai cine nu vrea să vadă nu vede cum muncesc, cu ce pasiune şi pricepere!

- Ce vicii aveţi?
- De băut, beau! Cîte o sticlă de tărie… Pe an! Cred că dacă beam, la cît de impulsiv sînt, cine ştie ce nenorociri făceam! Sau pentru că, în afară de Beatles şi Toto Cutugno, îmi place muzica populară, mergeam cu lăutarii prin oraş, după mine. De fumat m-am lăsat de 17 ani! Ai spaţiu să-ţi povestesc cum?

Lapte de bivoliţă pentru a renunţa la patru pachete de Carpaţi pe zi!
- Spuneţi!
- Fumam trei-patru pachete de Carpaţi fără filtru pe zi! La sfîrşitul unui antrenament, eram la UTA, am căzut pe teren. Am făcut o radiografie la plămîni, radiologul mi-a spus că lucrurile nu sînt deloc bune, aşa că m-am dus la un doctor, care era amicul meu. De ruşine, i-am spus că e "filmul" unui prieten, care e miner şi pe care-l ajut. "Spune-i minerului ăla că dacă mai fumează, moare! Să renunţe la ţigări şi să bea zece litri de lapte de bivoliţă pe săptămînă, dacă vrea să-şi revină", mi-a zis doctorul. Am intrat în panică, am renunţat la fumat. Peste cîteva luni, cînd m-am dus la doctor, după ce a văzut că lucrurile s-au îndreptat, mi-a spus că şi-a dat seama că "minerul" sînt eu! Deci, nu beau, nu fumez, dar sînt cam gurmand! De exemplu, ador găluştele cu prune, iar cînd am poftă, mănînc şi o tavă de prăjituri!

- Aţi tot ameninţat în ultima perioadă că vă lăsaţi de antrenorat. V-aţi gîndit ce veţi face după aceea?
- Mie îmi place mult la ţară. La socri, am grădină mare, o mulţime de pomi, ba chiar şi curcani, pe care i-am adus cu maşina mea, de la Bacău. În plus, am cîini şi îmi doresc enorm un cal. Acolo mă văd trăind.

- Şi vă veţi rupe total de fotbal?
- La cîte se întîmplă în fotbalul ăsta, de multe ori mi-a venit să-l las baltă! De fapt, în întreaga societate românească, lucrurile sînt cu susul în jos. De aceea am şi spus că România era o forţă în lume dacă era locuită de un alt popor! Şi o spune unul care e mare patriot, care ascultă cîntece patriotice şi ştie istoria României. Revin. Cu toate nemulţumirile mele, cred că îmi voi face o şcoală de fotbal la terenul pe care-l am în Arad, pentru că nu cred că mă voi putea rupe total de fotbal. Problema e că eu nu ştiu să lucrez cu copiii şi nu ştiu ce antrenor ar putea să lucreze cu mine!

"Unii mi-au spus că semăn cu Scolari, alţii cu Mondonico. Dacă aş semăna cu ei şi la salariu..."
Ionuţ Popa, antrenor CSMS Iaşi

3.500 de euro e salariul lunar al lui Popa la Iaşi

Trei lucruri inedite despre Popa
1. Numele fiicei sale, Medamira, acelaşi ca al surorii regelui dac Decebal, a fost ales de soţia antrenorului, care este profesoară la Liceul Pedagogic Arad.
2. De la 18 ani poartă mustaţă. "O singură dată mi-am ras mustaţa, în tinereţe. Rîdeau şi copiii de mine! Pînă nu a crescut la loc, nu am mai ieşit din casă!".
3. Adoră să conducă. "Cred că am peste două milioane de kilometri la volan şi nu mai ştiu cîte maşini. La inimă mi-a rămas prima mea Dacie, pe care am avut-o 17 ani!", spune Popa.

CV Ionuţ Popa
- născut pe 17 aprilie 1953, la Săvîrşin (Arad)
- a jucat, pe postul de mijlocaş ofensiv, la Poli Timişoara (juniori), Rapid Arad, Victoria Ineu
- a antrenat Metalul Ineu, UTA, Motorul Arad, Telecom Arad, West Petrom Pecica, FC Oradea, Jiul Petroşani, Poli Iaşi, CS Mioveni, CSMS Iaşi