FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Mihali preia controlul

Articol de GSP - Publicat luni, 27 octombrie 2008 00:00

Secundul lui Dorinel va fi învestit în funcţia de principal, fiind ajutat de "secunzii" Marius Popescu şi Vasile Mare

Gică Mihali e noul antrenor al Universităţii Cluj. După plecarea lui Dorinel la Steaua, "studenţii" au optat pentru varianta cea mai la îndemînă. Mihali are avantajul că poate continua munca începută de Munteanu şi, în plus, cunoaşte bine echipa. Fostul jucător al lui Guingamp va moşteni însă şi problemele din mandatul lui Dorinel: jucătorii sînt neplătiţi de mai bine de două luni şi există o stare de tensiune la nivelul vestiarului! :S

În plus, "U" l-a pierdut şi ca jucător pe Dorinel Munteanu. Prezenţa optarului în teren a fost determinantă pentru "studenţi" în ultimele meciuri din Liga a II-a. De altfel, conform unor surse, mai mult ca sigur că plecarea lui Munti la Steaua va pune bazele unei colaborări între cele două cluburi. ;) Mai mulţi jucători de la Steaua vor fi redirecţionaţi spre Cluj, la iarnă, sub formă de împrumut.

"Pînă în iarnă Mihali e principal şi Popescu secund. E bine că ambii cunosc jucătorii. Avem încredere în Mihali"
Ioan Mărginean, administrator delegat "U" Cluj

Mesajul lui Dorinel
Munteanu a efectuat ieri un ultim antrenament cu "studenţii", unul de refacere după partida cu Minerul Lupeni (2-0). După şedinţa de pregătire antrenorul şi-a luat la revedere de la jucători. "O să fiu în continuare alături de voi. Dacă aveţi probleme, nu ezitaţi să mă sunaţi. Mi-am dat seama că sînteţi caractere puternice. Dacă veţi continua să vă pregătiţi, veţi avea parte de un viitor frumos", le-a spus Dorinel jucătorilor lui "U". (Marius Tuhuţ)

Anunţat în premieră pe gsp.ro
Site-ul GSP.ro a anunţat sîmbătă seara, în exclusivitate, că noul tehnician al Universităţii Cluj va fi Gheorghe Mihali, imediat după întîlnirea dintre patronul lui "U" Cluj, Vasile Onaca, şi Dorinel Munteanu, în care "Neamţul" l-a propus pe fostul său colaborator în funcţia de "principal". Onaca a acceptat fără rezerve soluţia lui Dorinel. (Claudiu Georgiu)

Citește și:
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
Nationala

„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”

Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (2)
 •  28 Octombrie 2008, 19:57

..............HALOOOOOOOOOOO !!!!! VOI ASTEA DE LA GSP.......ALTE STIRI NU MAI BAGA-TI ????????? SUNT CAM EXPIRATE .......DE VRE-O TREI ZILE !!!!!!!!!!!!!!!

 •  28 Octombrie 2008, 11:02

FC PLOIESTI are 21 puncte nu 20 deoarece a facut 2-2 la modelu , nu cum ziceti voi ca a luat bataie cu 1-0 !!! gsp --doamne ce penibili sunteti !!!!!! si impreuna cu voi si aia de la tvr 1 pe teletext !!! vai mama voastra !!!! stiu ca nu o sa dati mesajul PS : SUNTETI PENIBILI !!!!!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează