FOTBAL  »  LIGA 2  »  FCM TÂRGOVIŞTE

Ţamboi, antrenor ACU Arad: "Erdei ar trebui spînzurat în faţa federaţiei!"

Articol de - Publicat sambata, 15 noiembrie 2008 00:00

Finalul meciului de la Tîrgovişte a găsind-o pe Gheorghiţa Onuţ într-o criză de nervi, deranjată că ACU Arad a fost defavorizată grosolan de arbitraj.

"Am fost avertizată că Zoltan Erdei este arbitrul de casă al lui Zotic şi că e unul murdar, dar nu am bănuit că vom fi furaţi într-un asemenea hal. Voi merge personal cu caseta meciului la Sandu şi Constantin pentru a a demonstra că am fost vînaţi de acest personaj, care ne-a refuzat un penalty clar, pentru a inventa unul în ultimele secunde pentru gazde.

De cînd îl ştiu eu pe Zotic ăsta merge numai cu hoţii şi mizerii, dar acum a ajuns să nu mai aibă bani nici să treacă strada. Nu e posibil ca la un meci de liga a-2-a să nu avem apă la duşuri şi nici la toalete, am fost nevoiţi să mergem la hotel să ne spălăm. E o ruşine ce a ajuns Tîrgoviştea, care nu merită un asemenea patron şi echipă în divizia B şi nu înţeleg cum observatorul Deaconu a permis disputarea meciului în asemenea condiţii".

La fel de vehement a fost şi antrenorul secund Alexandru Ţamboi, care a lovit şi el foarte dur în arbitru. "Nici pe vremea minerilor, cînd se oprea lumina, nu am văzut o asemenea japcă ordinară. Zoltan Erdei este o ruşine pentru fotbalul romînesc şi ar trebui spînzurat în faţa federaţiei. Am venit de două zile la Tîrgovişte, am cheltuit peste 100 de milioane şi am ajuns să murim de inimă datorită unor mizerabili. Tîrgoviştea este adevăratul Kosovo al fotbalului românesc".

Reluările TV au demonstrat că Erdei a greşit de două ori în ultimele minute, de fiecare dată în avantajul echipei din Tîrgovişte, în minutul 89 cînd nu a acordat penalty pentru arădeni Claudiu Balaci şi în 90+2 cînd a arătat eronat punctul cu var la o cădere în careu a lui Cherchez.
 
"Tanti Gheorghiţa să îşi vadă de cratiţă"
 
Replica a venit de la Ghiorghi Zotic, patronul lui FC Tîrgovişte, care i-a luat apărarea lui Erdei. "Arbitrajul a fost unul în general corect, dar ce să ştie tanti de la Arad. Ne despart 600 de kilometri pentru a mă coborî la nivelul ei, de cratiţă. Cît despre apă, sunt unele lucrări la stadion şi a fost întreruptă".

Citește și:
În timp ce „U” Cluj câștiga în Giulești, peste 500 de fani ai alb-negrilor erau într-o altă capitală europeană
Baschet

Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis

Dan Nistor a înscris din nou pe Giulești și a dat declarația serii: „Chiar dacă m-au înjurat, îmi plac”
Superliga

Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălțați!”

Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (18)
 •  17 Noiembrie 2008, 08:35

am fost acolo de 2 ani si na fost apa calda se lucra si atunci mincinosule ,nesimtitule lasate pina nu-i tarziu.

 •  16 Noiembrie 2008, 22:05

Zotic zice ca arbitrul a fost corect.Minte cu nerusinare ca intotdeauna in ultimi 5 ani de cand a luat echipa fanion a judetului DB.Isi bate joc de oamenii care mai vin inca la stadion.Dar D-zeu e sus si il vede.Sper ca la anul sa scapam de el si de papagalii din jurul lui.A pus antrenor pe unul care vindea cartofi in piata.sa le fie rusine la toti!!!

 •  16 Noiembrie 2008, 12:56

Sunt din tgv si mie rusine cu o asemenea echipa si un asemnea patron. un parvenit ce trebuia sa intre la puscarie dar a fost salvat de pdsr. intotdeauna apeleaza la arbitrii si la observator, insa Dumnezeu nu te iarta.La anul o sa joace il liga a 3-a si sper sa apara o alta echipa, unalt nume care sa reprezinte orasul.nu va mai luati de autorul art. pt ca e din tgv si trebuie apreciat de obiectivitate.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează