LIGA B   •   

“U” CLUJ - CFR TIMIȘOARA 3-0

Zboară "Ţînţarul"

 
06 Septembrie 2009
 

Ţălnar a redebutat cu o victorie categorică pe banca lui "U" Cluj, îndulcind inimile suporterilor veniţi să-i ceară capul


"Jucăm fotbal din nou!", a fost concluzia optimistă a suporterilor, după victoria categorică cu modesta CFR Timişoara. Cel mai bucuros a fost tehnicianul Cornel Ţălnar, care a scăpat de sudalmele "Şepcilor roşii", decişi să-i facă viaţa grea la "U".

Schimbarea de antrenor a fost de bun augur pentru "studenţi", care au etalat cel mai consistent joc, acasă, după o lungă perioadă. Cu Bucşa, Iacob şi Machado strălucitori în faza ofensivă, trupa lui Ţălnar a adus în permanenţă mingi în careul advers. Golul lui Lemnaru (min. 35), care a împins un balon în colţul scurt din centrarea juniorului Ţene, a declanşat fiesta în tribune. Apoi brazilianul Machado a arătat că are glezna fină, cînd a relaut elegat în colţul lung (45), după o deviere a lui Lemnaru. Dincolo, doar Sabou (18) şi Dragodan (29) l-au alertat inutil pe Huţan.

Univeristatea a continuat asediul şi în partea secundă, incursiunile tînărului Adrian Popa, ridicînd tribunele în picioare. În final, căpitanul Unguruşan a consfinţit victoria Clujului după o acţiune personală în careul advers (89), accordînd pentru moment "Ţînţarului", un cec în alb pe banca lui "U".


"A fost o victorie pentru suporteri. Atît eu cît şi conducerea ne dorim promovoarea"
Cornel Ţălnar, antrenor "U" Cluj


ULTIMELE NOUTĂŢI

- "U" Cluj l-a legitimat pe mijlocaşul brazilian Vitor Huvos (21 de ani), care a semnat pe 5 ani
- Ţălnar a admis că transferul atacantului Osvaldo Miranda de la Dinamo a căzut în ultimul moment
- Univeristatea negociază tranaferul unui atacant uruguayan
- Suporterii au afişat un singur banner împotriva antrenorului: "Ţălnar, Papi, Mărginean / "Albanezii" la ciolan!"

 
Comentarii (13)
brezean  ( comentarii)
..://tricolorul-breaza.wgz.ro/
bravo breaza , sa va reveniti
..://tricolorul-breaza.wgz.ro/
06 Septembrie 2009, 20:11   •   Comenteaza
6 titluri  ( comentarii)
Postat de viola pe 06 Septembrie 2009, 13:23
Retardatilor, dinamo 3 a-ti ajuns !!!
Va bate covaciul saptamana viitoare si va scoate din cap fotbalul.
chiar voi sunteti dinamo 3 dar te inteleg...atat timp cat esti o echipa fara nume fara palmares fara culori cum sa mai stii cine esti
06 Septembrie 2009, 14:10   •   Comenteaza
viola  ( comentarii)
Retardatilor, dinamo 3 a-ti ajuns !!!
Va bate covaciul saptamana viitoare si va scoate din cap fotbalul.
06 Septembrie 2009, 13:23   •   Comenteaza
hghghjg  ( comentarii)
Ce ciolan, ba sarantocilor? Ca daca nu nu venea ala din Bucuresti va desfintati. Sunteti cei mai prosti suporteri, va lasa-ti condusi de hiena si de ungurul celalalt recalcitrant.
06 Septembrie 2009, 10:51   •   Comenteaza
UTA's fan  ( comentarii)
Anul acesta UTA & "U" in divizia A
06 Septembrie 2009, 10:38   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand apartament 3 camere, Targoviste, strada Craitelor
Vand apartament 3 camere, cf.1 decomandat, et. 1/5, reabilitat termic exterior si interior, contorizat, complet renovat, centrala termica, termopan, parchet, gresie, faianta, 2 ap aer conditionat, ...
Dambovita/Targoviste - pret 55.000,00 EUR
emailari, reconditionari cazi de baie
emailari cazi de baie, efect de portelan, prin pulverizare pistol cu aer cald, rapid si eficient noi multumim orice client, experienta, profesionalism, garantie 4 ani. 0723349476 0216831705 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 250,00 RON
VIND FARMACIE
Vind licenta farmacie in orasul Basarabi - Cta
Constanta/Basarabi - pret 1,00 RON
Vand utilje tamplarie lemn
Vand CNC HOLZHER +brat ptr ridicat placi mari an fab.2007, Circular vertical Holzher 1255 cu incizor pentru PAL melaminat, ferestrau banzic vertical PANHANS, circular pendula STROMAB unghiular, ...
Brasov/Sacele - pret 0,00 EUR
BENZI TRANSPORTOARE
SABO DALLARIVA proiecteaza, produce si comercializeaza conveyoare transportatoare, benzi transportoare si sisteme complexe de transport. Proiectate pentru diverse aplicatii benzile transportoare pot ...
Ilfov/Afumati - pret 1,00 RON
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V