FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Alex Maxim le dă o lecţie steliştilor, care încearcă să evite amicalele cu Algeria şi cu Albania: "La naţională, nu în vacanţă!"

Articol de - Publicat luni, 07 aprilie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2014 21:58

Mijlocaşul lui Stuttgart anunţă că şi-ar sacrifica fericit zilele libere ca să joace în testele pe care ”tricolorii” le au fixate în turneul din Austria, pe 31 mai şi pe 4 iunie. Steliştii gîndesc invers: Reghecampf a negociat cu Burleanu pentru vacanţa campionilor


Mijlocaşul lui Stuttgart, Alexandru Maxim, nu e de acord cu Reghecampf. Antrenorul campioanei i-a cerut preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, ca steliştii să fie ocoliţi de convocările pentru următoarele două meciuri amicale, cu Albania, 31 mai, şi cu Algeria, 4 iunie! "Jucătorii mei au avut un sezon extrem de încărcat, cu foarte multe meciuri. Le-am spus celor de la FRF că au avut un sezon cu peste 200 de zile de cantonament şi că va fi foarte greu să mai participe la încă un cantonament cu naţionala. Jucătorii au nevoie de cel puţin trei săptămîni de pauză înainte de startul pregătirilor noului sezon. Dacă se consideră că este nevoie de ei la cele două meciuri amicale, vor merge la naţională şi vor avea doar 5-6 zile libere", a explicat Reghe. Steaua începe pregătirile pe 13 iunie, pe 17 iulie fiind programat primul meci din preliminariile Ligii Campionilor.

"Vreau la lot, nu la distracţie!"
Maxim a intervenit în direct la DolceSport şi a comentat subiectul, deranjat de declaraţiile făcute de stelişti: "Cum să nu vin la echipa naţională? Nici nu intră în discuţie să nu vin la lot, ca să am eu vacanţă mai mare! Aşa ceva nu există pentru mine! Cum adică, eu să plec să mă distrez şi să renunţ la o convocare a echipei naţionale?! Voi veni pentru aceste două meciuri de pregătire, dacă voi fi solicitat. Chiar dacă această convocare va însemna automat şi o vacanţă mai scurtă cu o săptămînă sau cu 10 zile, aici e vorba de echipa naţională! Pentru mine e o mare bucurie să vin de fiecare dată la lot, nu ţin să merg să mă distrez".

Selecţionerul nu cedează
Victor Piţurcă a comentat iritat întîlnirea pe care Reghecampf a avut-o cu Burleanu: "Aici e vorba de regulamente, de interesul fotbalului românesc! Eu convoc jucătorii pe care îi consider cei mai buni în acel moment, restul e problema Federaţiei Române de Fotbal. Din punctul meu de vedere, cine va fi convocat pentru aceste meciuri, dar şi în general, trebuie să vină cu inima deschisă la echipa naţională".

Cu Trinidad Tobago le-a ieşit
Anul trecut în mai, Victor Piţurcă a decis ca pentru amicalul cu Trinidad Tobago de la Bucureşti să nu se bazeze pe nici un jucător din lotul Stelei. "Am ţinut cont că jucătorii de la Steaua au luat vacanţă. Nu a fost nici o înţelegere. Am înţeles că antrenorul lor i-a întrebat dacă vor să meargă în vacanţă, iar ei au spus că da. Am decis să aduc alţi jucători ca să-i văd şi pe ei la treabă", a spus Piţurcă în preziua amicalului cîştigat cu 4-0 la Bucureşti.

Citește și:

Plusează pentru transferul lui Krasniqi de la Rapid! Lovitură financiară: Șucu a primit o ofertă de nerefuzat
Superliga
Plusează pentru transferul lui Krasniqi de la Rapid! Lovitură financiară: Șucu a primit o ofertă de nerefuzat
Răsturnare de situație cu transferul lui Louis Munteanu la FCSB! Gigi Becali a dat vestea: „Probabil azi”
Superliga
Răsturnare de situație cu transferul lui Louis Munteanu la FCSB! Gigi Becali a dat vestea: „Probabil azi”
Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”
Altele
Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (57)
lumpy666
lumpy666  •  07 Aprilie 2014, 22:14
Postat de booci pe 07 Aprilie 2014, 16:13

meciuri amicale cu algeria? pe bune? daca nu erau stelistii astia pe care ii injurati voi acum, mai prindeati baraj o pppuuulllaaaa

CE MAI CONTEAZA CA AM PRINS BARAJELE PT CM DIN 2002 SI 2014 CAND NOI NU NE-AM CALIFICAT NICI IN JAPONIA-COREEA DE SUD SAU DE ACUM IN BRAZILIA.....???????? -IMPORTANT ESTE SA TE CALIFICI LA UN CAMPIONAT MONDIAL,CAMPIONAT EUROPEAN,JOCURI OLIMPICE DE VARA CU ECHIPA NATIONALA SI "NU" "DOAR SA AJUNGI LA UN BARAJ"...!!!! -CE MAI CONTEAZA CA IN PRIMUL 11 CINE JUCA GEN JUCATORI DE LA STEAUA SAU DE LA UNIREA URZICENI....?????????? -VAI VAI TOTUSI E ADEVARAT CA "PROSTIA DIN MINTEA OAMENILOR DIN TARA NU ARE LIMITE"!!!!!!! -DAR DIN PACATE VOI MAJORITATEA TOT O SA RAMANETI CU FIXURILE DE LA ECHIPELE DE CLUBURI PT CEI CARE FLUTURATI STEAGURILE ETC....!!!!!!!!!

darvvin0
darvvin0  •  07 Aprilie 2014, 18:34

el reîncepe pregătirile prin iulie deci are timp de pamfile destul, dar băshina vorbește fără să gandească

booci
booci  •  07 Aprilie 2014, 16:13
Postat de vladutz13 pe 07 Aprilie 2014, 14:51

Pai Maxim nu e asa de obosit, este rezerva... isi permite :). Bineinteles glumesc, omul normal ca vine la Nationala, faptul ca a inceput sa fie convocat inca de la 20-21 de ani de Piturca l-a ajutat enorm in CV!! Ca altundeva unde si cum sa se remarce cand juca la Pandurii??? Astia de la Steaua sunt mai cocalari/rasfatati si in plus stiu ca pot sa fie observati direct in CL (Unde mai iau si prime) asa ca nu au nevoie de Nationala. E o gandire cinica, dar ce sa-i faci, asa sunt fotbalistii romani. Si Chivu a venit la Nationala pana a pus mana pe salariul ala de 5 milioane de la Inter.

meciuri amicale cu algeria? pe bune? daca nu erau stelistii astia pe care ii injurati voi acum, mai prindeati baraj o pppuuulllaaaa

Vezi toate comentariile (57)
Comentează