Articol de GSP - Publicat marti, 31 mai 2011 00:00 / Actualizat marti, 31 mai 2011 22:25
Finanţatorul Stelei nu crede zvonurile potrivit cărora antrenorul Cosmin Olăroiu ar urma să preia conducerea tehnică a primei reprezentative.
"Gică e disperat după echipa naţională, dacă îi propune cineva asta, imediat se duce. Mi-a spus cineva că Oli s-ar duce la echipa naţională, dar eu nu cred asta, nu cred că mă minţea. El mi-a spus care au fost motivele pentru care nu va continua la Steaua şi atât", a spus Becali, la Digi Sport Special.
Finanţatorul din Ghencea spune că e decis să renunţe la echipa a doua din cauza cheltuielilor foarte mari şi totuşi nici unul din fotbaliştii de la Steaua II nu e în stare să facă pasul spre prima echipă.
"Echipa a doua o închid că mă costă 1,2 milioane pe an, îi trimit pe jucători la alte echipe. Am investit trei-patru milioane de euro în academia de fotbal şi nu am obţinut nimic.
Lui Liţă Dumitru i-am oferit postul de antrenor la echipa a doua şi i-am spus că dacă obţine performanţe, îl aduc la prima echipă. Ştiţi ce performanţe a obţinut? A dus echipa din Liga a II-a în Liga a III-a şi a spus că l-au lucrat jucătorii", a mai spus Becali.