FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - URUGUAY, AZI, 20:30, ANTENA 1, GSP TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

N-aveţi spectatori pentru că I-AŢI REGULAT! » S-au vîndut doar 6.000 de bilete, mai mult pentru uruguayeni

Articol de , - Publicat miercuri, 29 februarie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 29 februarie 2012 00:19

Ieri, microbiştii au început să cumpere bilete, dar cei mai mulţi, sătui de fiţele "tricolorilor" şi de lipsa de rezultate ale "naţionalei" spuneau că veni să-i vadă pe Forlan, Cavani, Suarez şi compania


Reticenţi cînd a fost vorba să-şi comande bilete online, microbiştii au venit în număr destul de mare ieri, la casele de bilete de la Naţional Arena. Erau încă zeci de mii nevîndute. La cea de pe "Maior Coravu" nu s-au format mari cozi, dar s-au dat cam 150 într-o oră. Mergea uşor, poate şi pentru că se vindeau tichete la două ghişee, unul pentru copii, pensionari şi femei, de cîte 5 lei, celălalt pentru restul suporterilor. Pe alese, fiecare în funcţie de preferinţe dar şi de buget. Unii au luat şi cîte 10-15, "pentru prieteni".

"Ei au vedete, o să ne dea 3-1"
Apar trei tineri, Mihai, Alin şi Dan. Sînt studenţi la Facultatea de Filozofie, suporteri stelişti. "Luăm bilete de la case, că ne omoară comisioanele online. Venim mai mult pentru uruguayeni. Ce, noi avem vedete? Poate doar cînd e vorba de fiţe. Ok, hai că o să-l încurajăm pe Grecu. La ce echipă joacă? Cred că ne bat cu 3-1, ne lasă şi pe noi să dăm un gol". Două studente, Maria şi Ana, au luat bilete şi pentru prietenii lor: "Ne place fotrbalul, dar e prima oară cînd mergem pe Naţional Arena"

Nea Nicuşor vrea "dăruire şi pasiune"
La coada de pe "Coravu" apar şi foarte mulţi bătrîni. Nicuşor Dan (62 de ani) stă în cartier. A venit să ia bilete pentru el, pentru băiat şi pentru nepoţelul de 3 ani "care e deja fan al fotbalului". "Nu le am eu cu internetul", recunoaşte. Şi-a scos şi nepoţica, de cîteva luni, la plimbare."Eu am prins duminicile alea de pe vremuri, cînd ziua începea cu un meci de Divizia B şi se termina cu cuplajele. Îin cu România, normal, însă cred că o să fie egal, mai mult nu putem spera cu Uruguay. Dar vreau să văd fotbal, pasiune, ca pe vremea mea, nu figuri, nu să văd dacă Mutu are sau nu chef".

"Să ne dea ei bani ca să venim!"
La 10 metri de casa de bilete, patru băieţi din cartier au montat un fileu de tenis cu piciorul. Au în jur de 30 de ani, au prins încă maidanele şi vremurile cînd era simplu şi normal să faci sport lîngă treptele vechiului "23 August". Vivi vorbeşte pentru toţi: "Acum nu ne mai lasă lîngă stadion. Cică nu avem voie. L-a făcut Primăria, pe banii noştri, dar e privat. Nu ne ducem la meci. De ce? Ce să vedem? Nu mai avem echipă naţională de prin anii '90. Să ne dea ei bani să venim".

Trei vînzători, doar o casă
La casa de pe "Basarabiei", 30 de inşi aşteaptă la limita enervării. Un singur vînzător dă bilete, unul se plimbă prin cabină, altul, şeful, se pare, vorbeşte afară la telefon. Întrebat de ce nu mai deschid încă două case, al doilea a oferit un răsspuns halucinant: "Păi, s-ar face coadă la fel de mare şi la celelalte". Au mii de bilete în cutii, dar lasă lumea să aştepte peste o jumătate de oră în frig. Spune că "vînzarea merge bine, am dat deja peste 500 de tichete". România. Unul dintre locurile în care "merge şi aşa".

"Ne scoatem banii la pariuri"
În acelaşi timp, la Mall Vitan, cel mai apropiat centru comercial de Naţional Arena, s-au vîndut 13 bilete în primele trei ore de la deschiderea magazinului Media Galaxy. Tichetele au fost cumpărate de patru bărbaţi, între 10:00 şi 13:00. Unul a achiziţionat nouă. Toma Olteanu, 35 de ani: "Am cumpărat două bilete de 15 lei, la peluză, merg cu un prieten la meci. Ne-am hotărît aseară, cînd am văzut că Uruguay a venit cu toate vedetele. Vreau să-l văd pe Cavani, care ne-a tras-o cu Steaua la Napoli. N-avem nici o şansă, sud-americani sînt favoriţi, au cotă 2.15 la victorie, ne scoatem banii la pariuri".

Nici Laura Andreşan nu mai vine să-l vadă pe Mutu
La casele Media Galaxy din Mall Vitan a apărut la un moment dat starleta de filme erotice Laura Andreşan. "Nu cumpăr bilete. Nici nu ştiu ce meci este. Eu mă ocup de subiecte sexuale şi de fertilitate. Mi-am luat o placă de păr", a precizat Andreşan, cea prin patul căreia s-au perindat mai mulţi fotbalişti de la "naţională", în frunte cu Adrian Mutu.

ECHIPE PROBABILE
ROMÂNIA - URUGUAY

România: Tătăruşanu - Papp, Chiricheş, D. Goian, Grecu - I. Neagu, Pintilii - Torje, Mutu, D. Niculae - M. Niculae
Selecţioner Victor Piţurcă
Rezerve: Bălgrădean, Râpă, Găman, Dr. Grigore, Latovlevici, C. Lazăr, Bourceanu, M. Roman, Cr. Tănase, B. Stancu, Marica

Uruguay: Muslera - Maxi Pereira, Lugano, Godin, Caceres - A. Rios, D. Perez, Ramirez - Forlan - Suarez, Cavani
Selecţioner Oscar Tabarez
Reverve: M. Silva, Fucile, Coates, A. Gonzalez, Gardano, Eguren, Lodeiro, C. Rodriguez, Abreu, S. Fernandez

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (49)
milan6
milan6  •  29 Februarie 2012, 14:27

duceti-va la meci ! joaca Chiriches ! si Tanase ! si Bourceanu ! piese de fotbalisti !

fetitepebani.ro
fetitepebani.ro  •  29 Februarie 2012, 13:57

multa vreme de aici incolo tribunele o sa fie mai mult goale la meciurile nationalei. Mai ales la amicale. Asta nu pentru ca nu are lumea bani sau nu ii mai place fotbalul, dar aici e problema: ca nationala noastra nu prea mai joaca fotbal. Pana nu ne revenim, daca o sa ne revenim, prin tribune o sa bata vantu

valah.redandblue
valah.redandblue  •  29 Februarie 2012, 11:47

Au tinut o noua adunare generala in ianuarie 1991, in care au infiintat o noua federatie cu 14 membri fondatori, intre care se numara si femeia de serviciu, cu 10 semnaturi false pe acel tabel... A fost o alta greseala. Nu s-a facut niciun transfer de pe vechea federatie pe cea noua. Niciun proces verbal, niciun inventar, nimic! Era vorba de foarte multe bunuri mobile si imobile care ar fi trebuit predate...", a povestit Mircea Pascu.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează
Close