FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

"Pisica" se întoarce » Trei posibile motive ale convocării lui Lobonț la echipa națională: retragere, antrenor sau liant + Explicația lui Vochin

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat duminica, 17 septembrie 2017 21:22

FRF a anunțat astăzi lista preliminară a stranierilor convocați pentru ultimele meciuri ale României din actuala campanie de preliminarii, acasă cu Kazahstan, pe 5 octombrie, și în deplasare cu Danemarca, pe 8 octombrie. 

De departe, cea mai mare surpriză de pe lista realizată sub coordonarea lui Mihai Stoichiță este apariția la lot a goalkeeper-ului Bogdan Lobonț (39 de ani).

GSP.RO prezintă posibilele motive care au dus la selecționarea portarului care nu a mai apărat într-un meci oficial de 4  ani!

1. Va fi în staff-ul lui Contra

Fotbalist reprezentativ al echipei naționale în anii 2000, Lobonț va face parte mai mult ca sigur din staff-ul viitorului selecționer Cosmin Contra, urmând să fie antrenor cu portarii.

Astfel, cei de la Federație au considerat că selecționarea lui Lobonț pentru meciurile cu Kazahstan și Armenia ar fi prilejul cel mai bun pentru a-l anunța pe goalkeeper că urmează să facă parte din echipa cu care Contra va ataca EURO 2020.

La naționala României, Lobonț urmează să joace un rol determinant în mobilizarea și pregătirea psihologică a jucătorilor tineri ce vor fi selecționați, menire pe care o are în acest moment și la Roma.

2. E un bun mobilizator 

Lobonț evoluează pentru Roma din 2009, fiind unul dintre cei mai vechi jucători din lotul "giallorossilor". Chiar dacă a evoluat extrem de puțini în cei 8 ani petrecuți la echipa din capitala Italiei, românul s-a remarcat în ochii fiecărui antrenor care a trecut pe la Roma de-a lungul anilor.

Bun mobilizator, excelent psiholog și o figură respectată în club, Lobonț a fost un adevărat lider în vestiarul Romei, motiv pentru care și-a prelungit de atâtea ori contractul cu echipa italiană.

De altfel, Lobonț era văzut chiar de legenda Francesco Totti un jucător exponențial pentru Roma, un adevărat liant între jucători și antrenori.

3. Retragere simbolică de la națională 

Chiar dacă nu va evolua în niciunul dintre meciurile României din octombrie, convocarea lui Lobonț la națională e sinonimă cu retragerea oficială din echipa națională, pe care a servit-o cu devotament între 1998 și 2013. 

Acesta a evoluat pentru prima reprezentativă la două turnee finale, EURO 2000 și EURO 2008, debutând pentru România în 1998, an în care Tătărușanu, titularul actual al naționalei, avea doar 12 ani!

Ultima apariție a lui Lobonț în națională datează din noiembrie 2013, când apăra în turul "barajului" cu Grecia pentru calificarea la CM 2014. România a pierdut atunci cu 1-3, iar nesiguranța arătată de goalkeeper în acel meci l-a determinat pe Victor Pițurcă, selecționerul de la acea vreme, să-l treacă pe bancă pentru returul de pe Arena Națională, 1-1.

”Convocarea lui Lobonţ îi aparţine în totalitate Directorului Tehnic al Federaţiei Române de Fotbal. Pentru că în acest moment Cosmin Contra nu a semnat şi nu este antrenorul echipei naţionale, atunci s-a luat decizia de a trimite telegrame de convocare pentru toţi jucătorii eligibili”
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, la TV Telekom Sport

85 de selecțiiare "Lobby" la națională

26 mai 2013
e data ultimului meci oficial al lui Lobonț: "Pisica" a fost integralist în înfrângerea Romei cu Lazio, 0-1, din finala Cupei Italiei

Lobonț a evoluat de-a lungul carierei pentru Corvinul Hunedoara, Rapid, Ajax, Fiorentina, Dinamo București și AS Roma.

A cucerit un titlu, o Cupă și o Supercupă alături de Rapid, un titlu cu Ajax, dar și două titluri cu Dinamo, echipa pe care o consideră marea sa iubire.

Vezi și: Surpriză uriașă: Lobonț, convocat la naționala României pentru "dubla" cu Kazahstan și Danemarca!

Citește și:
Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română
Tenis
Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română
Universitatea Craiova - Oțelul, meci tare pentru supremație » Deschidere de scor
Superliga
Universitatea Craiova - Oțelul, meci tare pentru supremație » Deschidere de scor
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”
Superliga
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
Stiri extrasport
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (9)
robertino2
robertino2  •  18 Septembrie 2017, 09:49

Asteptam cu mult interes si convocarea lui Cornel Dinu.

ortega
ortega  •  18 Septembrie 2017, 09:42

Lobonț și Papp ... Parcă nici Daum nu era atât de idiot ...

107487296349251
Mihai Ducu  •  18 Septembrie 2017, 08:04

Nici nu a semnat bine contractul si lui Contra ii face altcineva lotul!!! Cum poti sa inghiti asa ceva?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează