FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - GEORGIA

ROMÂNIA - GEORGIA. Postul care îi dă fiori lui Rădoi » 10 meciuri, 7 titulari! Urmează încercarea #8

Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Articol de , - Publicat miercuri, 02 iunie 2021 07:59 / Actualizat miercuri, 02 iunie 2021 09:43

Fundașul dreapta al naționalei a ajuns o ecuație imposibil de rezolvat. De la începutul mandatului, actualul selecționer Mirel Rădoi a folosit pe postul respectiv 7 jucători diferiți, dintre care patru debutanți. Cu Georgia și Anglia, lista va fi completată cu alte nume noi, Sorescu și Căpușă, aflați și ei în premieră în vestiarul României.

Sunt apuse de mult timp vremurile în care rosteai cu ochii închiși numele fundașului dreapta la echipa națională. De la Zavoda, Sătmăreanu și Negrilă până la Iovan, Rednic, Dan Petrescu și Contra, decenii întregi de istorie a reprezentativei au fost acoperite de o mână de jucători pe acest post, pe care mai intrau doar episodic "plombe" de ocazie, atunci când "indestructibilii" se confruntau cu accidentări, suspendări sau scurte pauze de respiro la amicale lejere.

Mandatul lui Rădoi arată însă ca apogeul crizei înfiripate în ultimii ani pe flancul drept al defensivei. În 10 partide pe banca "tricolorilor", a folosit nu mai puțin de 7 oameni! 

Doar Manea, Mogoș și Ovidiu Popescu au bifat câte două prezențe. În rest, au mai intrat o dată pe listă Hanca, Burcă, M. Bălașa și V. Crețu, într-un carusel amețitor, forțat însă inclusiv de indisponibilități sau căderi abrupte ale carierei, cazul lui Romario Benzar.

Vin alți debutanți la echipa națională

Vânzoleala, regăsită și pe alte posturi, precum și în formulele de echipă în permanentă schimbare, a adus la pachet ratarea barajului pentru Euro, un traseu fragil în Liga Națiunilor și un start debusolant în campania pentru CM 2022, marcat de una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din CV-ul naționalei, 2-3 în Armenia.

Povestea fundașului dreapta va continua însă la "dubla" de pregătire cu Georgia, azi, și cu Anglia, duminică. Deian Sorescu și Tiberiu Căpușă sunt noile propuneri ale selecționerului. 

Ambii sunt la prima convocare la România A și vor completa lista debutanților din mandatul lui Rădoi, care conține până acum 9 nume: Al. Crețu, Burcă, Iancu, Lazar, Camora, B. Mitrea, V. Crețu, Ov. Popescu și Mihăilă. Patru sunt chiar dintre cei verificați pe postul-problemă.

Deian Sorescu, Dinamo: "Am simțit tricoul ca pe o armură"

Sorescu pare prima opțiune în conjunctura actuală, chiar dacă joacă în ultima vreme la Dinamo mai avansat, într-un sistem cu 3 fundași centrali, modul pe care Rădoi e de așteptat să-l folosească la partida cu britanicii, la Middlesbrough. 

"Tricoul naționalei e sfânt. Când l-am primit în cantonament, m-am blocat de emoție câteva secunde. L-am simțit ca pe o armură, de parcă țara toată s-a așezat pe umerii mei", a spus "câinele" într-un interviu pentru portalul oficial FRF.

"A fost o surpriză totală când am fost anunțat de cei de la federație. Eram la frizer, urma să mă tund. M-am ridicat brusc, dar îmi tremurau picioarele. Am ieșit din frizerie, nici nu știam ce să fac, îmi venea să râd, să plâng, aveam emoții mari. 

L-am sunat pe tata, care era la volan. I-am zis să tragă pe dreapta, că am să-i dau o veste-bombă. S-a bucurat enorm, doar a fost și el fotbalist. N-a prins naționala, dar mereu îmi spunea că își dorește să ajung mai sus", a declarat recent Căpușă pentru GSP.

"Mi-a prins bine acest sezon la Chindia, unde am jucat constant și am acumulat foarte mult. Acum nu-mi doresc decât să și debutez la echipa națională. Visez la asta de la 7 ani, de când m-am apucat de fotbal"
Tiberiu Căpușă

"Ultimii ani m-au maturizat, m-au întărit, pentru că am trecut prin multe experiențe grele la Timișoara și la Dinamo. Cred că punctele mele forte sunt viteza și tehnica, mai am de lucrat la tactică și la capitolul fizic"
Deian Sorescu, pentru frf.ro

Fundașii dreapta din era lui Mirel Rădoi

NumeMeci
Sergiu HancaRomânia – Irlanda de Nord (1-1, Liga Națiunilor)
Andrei BurcăAustria – România (2-3, Liga Națiunilor)
Cristi ManeaIslanda – România (2-1, baraj CE), Norvegia – România (4-0, Liga Națiunilor)
Mihai BălașaRomânia – Austria (0-1, Liga Națiunilor)
Vasile MogoșRomânia – Belarus (5-3, amical), Armenia – România (3-2, prel. CM 2022)
Valentin CrețuIrlanda de Nord – România (1-1, Liga Națiunilor)
Ovidiu PopescuRomânia – Macedonia de Nord (3-2, prel. CM 2022), România – Germania (0-1, prel. CM 2022)

"E încântat de Mirel Rădoi"

Tatăl lui Tiberiu Căpușă, Giani, a fost un fotbalist important la FCM Bacău în anii ‘90. 

E emoționat pentru pasul făcut de fiul său către prima reprezentativă și visează să-l vadă în lotul pentru Tokyo: "Sincer, când mi-a zis la telefon că e convocat, am crezut că s-a anunțat grupul pentru Olimpiadă și a fost nominalizat. M-am bucurat. Dar când mi-a explicat că e vorba chiar de naționala mare, aproape că-mi ieșea inima din piept de fericire. 

Discutăm zilnic, e încântat de felul în care a fost primit și de modul de lucru al lui Mirel Rădoi, la toate capitolele, conținut al antrenamentelor, comunicare, atmosferă. Am încredere că va fi și la Jocurile Olimpice. E un pas important, pe care eu n-am reușit să-l fac, fiindcă era o concurență imensă. Puteam să fiu eu înaintea lui Lăcătuș sau Vlădoiu, de exemplu?". z

7 partidea disputat până acum România împotriva Georgiei, bifând 6 victorii și un egal: le-a administrat adversarilor inclusiv cea mai mare înfrângere din istorie, 5-0 în aprilie 1996, amical

Lucian Goian, critici la adresa lui Mirel Rădoi: „Câte meciuri au jucat împreună Chiricheș cu Burcă?”

Citește mai multe știri despre echipa națională:

Secretul formei lui Constantin Budescu: „Sală de forță și nu mai mănânc târziu"

Paste, Spiderman și Cristiano Ronaldo » Octavian Popescu, jucătorul de la FCSB, luat la întrebări neconvenționale

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
whiteredarad
whiteredarad  •  02 Iunie 2021, 14:54

In mandatul lui radoi este o adevarata brambureala. Sint adusi la lot jucatori care nu sint de acest nivel ( ex Capusa, Iacob). Nu exista un schelet de " 2 pe un post", ba chiar se si improvizeaza , din greu ( mai ales la nivelul inchizatorilor si a jucatorilor de banda). Asa nu se va face nici o echipa. Am mai spus-o radoi nu are calitatea profesionala de a face o Nationala, este schimbator, usor influentabile, si...citeodata crede ca " el vede aur ...unde altii nu vad". Mi-e si groaza de meciul cu Albionul.

marcel1974
marcel1974  •  02 Iunie 2021, 14:45

Antrenor doar cu numele Ra2.Daca avea 1.500 de roni salar pleca ,asa ca pe mii de euro sa tot stai.Trebuia platit dupa rezultate.

elgabri
elgabri  •  02 Iunie 2021, 11:43
Postat de cirus11 pe 02 Iunie 2021, 10:22

E clar ca asta e un post super problematic. Cu Norvegia de-acolo au venit 3 goluri. Dar asta nu inseamna ca postul de fundas stanga e acoperit, nici vorba. Aceeasi problema avem in atac unde avem doar 2 variante viabile: Keseru care clacheaza in toate meciurile cu miza sau Puscas care e iesit din forma de la turneul din Italia si e plin de frustrari. Practic nu avem nici macar mediocri pe posturile de fundasi laterali si de atacant si nu poti improviza. Poate sa vina si Guardiola selectioner, nu poate inventa jucatori.

La meciul ala toate lumea a fost de parere ca Mirel a gresit tactica inclusiv antrenorul lor nu o tot dati la intors cu repetentul asta

Vezi toate comentariile (7)
Comentează