FOTBAL  »  NATIONALA  »  EUROLIGA

România n-a făcut faţă Elveţiei lui Dejan Stankovici în Euroligă

România n-a reuşit să ţină pasul cu Elveţia
România n-a reuşit să ţină pasul cu Elveţia

Articol de - Publicat vineri, 22 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 22 iulie 2011 19:07

România a pierdut în faţa Elveţiei, scor 4-9, în primul meci din etapa a trei a Euroligii la fotbal pe plajă.

România a început decisă partida de la Ravenna, Marian Măciucă reluînd în vinclu din foarfecă de la jumătatea terenului. Cam aşa s-a desfăşurat prima repriză, "tricolorii" luînd la ţintă barele porţii elveţiene, în timp ce Leu a lovit de două, oferind Elveţiei un avantaj liniştitor.

În actul secund, băieţii lui Stere Dămăşaru şi-au dat drumul la joc, reuşind să răspundă de fiecare dată golurilor primite. Marian Posteucă, Măciucă şi Tănase au fost cei care au menţinut diferenţa de două goluri pe tabelă.

Echilibrul s-a rupt în ultima repriză, cînd Dejan Stankovici, vedata Elveţienilor şi tizul mijlocaşului de Inter, a mărit diferenţa la trei goluri. Erorile în defensiva noastră au continuat, iar Spacca, scăpat singur, şi Rodrigues au înscris pentru 8-3. Măciucă a mai redus din handicap cu un gol spectaculos din foarfecă, dar n-a mai putut evita eşecul. Mai mult, pe final de meci, Leu a reuşit hattrick-ul şi a închis tabela, 9-4.

Naţionala noastră are garantată prezenţa în prima divizie a Euroligii şi în sezonul viitor şi păstrează încă şanse de calificare în Superfinală. Primele şase echipe ale Europei vor merge la Moscova, unde se vor bate pentru trofeu. România se poate califica dacă o învinge pe Polonia, iar aceştia nu reuşesc să obţină mai mult de două victorii în celelate celelalte 5 meciuri pe care le mai au de jucat.

România - Elveţie 4-9
(M. Poesteucă, Măciucă 2, Tănase/Leu 3, Stankovici 2, Schirinzi, Meier, Spacca, Rodrigues)

Clasament
1. Elveţia 9-4 3p
2. Italia 0-0 0p
3. Polonia 0-0 0p
4. România 4-9 0p

Citește și:
FABULOS! Carlos Alcaraz a bătut recordul care părea imposibil în tenis
Tenis
FABULOS! Carlos Alcaraz a bătut recordul care părea imposibil în tenis
FCSB a bătut palma cu echipa din Superliga » Gigi Becali a dezvăluit suma de transfer pentru GSP: „Atât plătim”
Superliga
FCSB a bătut palma cu echipa din Superliga » Gigi Becali a dezvăluit suma de transfer pentru GSP: „Atât plătim”
Darmstadt plătește 300.000 de euro pentru fotbalistul-revelație din Superligă!
Superliga
Darmstadt plătește 300.000 de euro pentru fotbalistul-revelație din Superligă!
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
gsoft07
gsoft07  •  22 Iulie 2011, 19:24
Postat de 1995marian7 pe 22 Iulie 2011, 19:15

RUSINOS!!!

Cred ca habar nu ai despre ce sport e vorba pustiule.Romania e in primele 8 din Europa de 2 ani iar anul trecut Romania a terminat pe 6.Suten in grupa de elita! Cara-te de aici !

1995marian7
1995marian7  •  22 Iulie 2011, 19:15

RUSINOS!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează