NATIONALA   •   

TINERET , PRELIMINARIILE CE 2013 / ROMÂNIA - FRANŢA 0-2

UNDER 21 » Francezii ne-au bătut de ne-au sărit fulgii

 
de Ciprian Avădanei   •   12 Octombrie 2011
 

Țucudean a intrat foarte rar în careul Franței FOTO Gelu Crăcană (Piatra-Neamț)

Selecţionata U21 a României a pierdut fără drept de apel în faţa Franţei, iar şansele de calificare la CE 2013 au devenit minuscule


Puştii lui Emil Săndoi s-au convins aseară că nu e suficient doar să ai impresii de fotbalişti cînd joci contra Franţei. Superiori la toate capitolele, "cocoşii" le-au ascuns mingea "tricolorilor" din primele minute şi s-au impus fără drept de apel: 2-0. Oaspeţii au rezolvat meciul încă din prima repriză, prin dubla lui Riviere.

La primul gol (16), vîrful lui Toulouse a fost servit ca la carte în faţa porţii de aripa dreaptă Cabella, de la Montpellier, care s-a distrat pur şi simplu cu fundaşul stînga al Astrei, Ţigănaşu. La cel de-al doielea (43), Riviere i-a pierdut pe drum pe stoperii Gugu şi Rada şi a înscris din 16 metri pe lîngă Moldovan. "Superatacanţii" Alexe şi Ţucudean n-au mişcat în marcajul tăios făcut de cuplul de fundaşi centrali format din Varane, de la Real Madrid, şi Mangala, de la FC Porto.

A marcat: Riviere (16, 43)
România (4-1-4-1): Moldovan - Beţa, I. Rada, Gugu, Ţigănaşu (Pleaşcă 46) - N. Stanciu, P. Anton, C. Matei - Grozav (Enache 58), Ţucudean, Alexe (c). Selecţioner Emil Săndoi.
Franţa (4-2-3-1): Ahamada - Nery, Mangala (c), Varane, Mavinga - Coquelin, Guilavogui - Cabella, Griezmann (Pajot 60),  Sunu - Riviere. Selecţioner Eric Mombaerts.
Arbitru A. Eskov. Asistenţi O. Tselovalnikov, V. Semenov (toţi din Rusia)
Cartonaşe galbene: Ţigănaşu (12), Gugu (19), Ţucudean (44) / Guilavogui (19)

Clasament grupa a 9-a
1. Slovacia    3    3    0    0    9-0    9 p
2. Franţa    2    2    0    0    5-0    6 p
3. România    3    1    2    0    3-1    5 p
4. Kazakhstan    4    0    2    2    1-4    2 p
5. Letonia    4    0    0    4    0-13    0 p
Ieri: Letonia - Slovacia 0-6
Rezultate: România - Kazakhstan 0-0, Slovacia - Letonia 2-0, Kazakhstan - România 1-1, Letonia - Franţa 0-3, Kazakhstan - Slovacia 0-1, România - Letonia 2-0, Franţa - Kazakhstan 2-0.
Următoarea etapă: Franţa - România (10 noiembrie)



 
Comentarii (3)
romelo777  (68 comentarii)
Postat de d3ll pe 12 Octombrie 2011, 01:40
daca la 2-0 cu franta ne plangem ca ne-au batut de ne-au sarit fulgii atunci cand pierde-am cu 3-4 la zero cum era ?? ziaristi curului ce sunteti si voi....
daca te-ai fi uitat la meci ai fi vazut de ce ne-au batut de ne-au sarit fulgii.nimeni nu a miscat in front
12 Octombrie 2011, 10:37   •   Comenteaza
peter_rapid  (53 comentarii)
golaverajul e 1- 3 nu 3-1 :)))
12 Octombrie 2011, 01:42   •   Comenteaza
d3ll  (239 comentarii)
daca la 2-0 cu franta ne plangem ca ne-au batut de ne-au sarit fulgii atunci cand pierde-am cu 3-4 la zero cum era ?? ziaristi curului ce sunteti si voi....
12 Octombrie 2011, 01:40   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
electrice
vand tuburi neon 18w, 36w-aparatura electrica Gewis, Vimar, Mutlusan, Viko-cabluri electrice si conductori de toate dimensiunile si la preturi negociabile in functie de cantitate.
Ilfov/Otopeni - pret 5,00 RON
vand rochie mireasa Mori Lee 2161
Imi vand rochia de mireasa, model printesa, purtata in vara lui 2010.Este de la Mori Lee model 2161, culoare alb, cu trena DETASABILA si sal brodat. Rochia este foarte comoda (are corset, in talie, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 500,00 EUR
vand aragaz indesit inox in garantie
Vand aragaz Indesit K3G21S(X)/R in perfecta stare de functionare. Specificatii tehnice: 50 x 60, inox, 4 arzatoare gaz, siguranta gaz la plita si cuptor, cuptor gaz, aprindere electronica 2 maini, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 800,00 RON
Vand draga absorbant-refulanta
Draga absorbant-refulanta cu motor termic, pompa Warman (schimbata in anul 2008) cu capacitate de absorbtie hidromasa 950 m3/h, roata desecatoare, banda, coloana cu flotori (~150m). Pret: 70000 EUR + ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 87.500,00 EUR
CASTING FIGURATIE simpla/speciala
Cautam persoane pt: - figuratie simpla si/sau speciala - public- spectator - actori profosionisti/amatori pentru: - productii TV - reclame - videoclip - filme - evenimente ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 40,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V