Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

NATIONALA    •   ROMÂNIA - BEROE STARA ZAGORA 2-1

VIDEO+FOTO Golgheterul Ligii 1 a adus victoria României în meciul cu Beroe Stara Zagora, 2-1 » Naționala și Steaua se întorc azi în țară cu același avion

Foto: Alex Nicodim

Sambata, 06 Februarie

Reprezentativa divizionară a României a cîștigat ultimul meci amical din cantonamentul din Turcia, contra locului 3 din Bulgaria, Beroe Stara Zagora, scor 2-1 (goluri Alibec 35 si Hora 68).

Naționala noastră a început foarte bine și a condus din startul jocului, fiind în marea majoritate a timpului prezentă în jumătatea bulgarilor. Contrar cursului jocului, Delev a deschis scorul în minutul 30, reușind să-l culce pe Găman și marcînd din interiorul careului.

Alibec a egalat 5 minute mai tîrziu, după ce a luat o acțiune pe cont propriu și l-a executat pe portarul bulgarilor, din careu. Golul victoriei noastre a fost înscris de golgheterul Ligii 1, Ioan Hora, în minutul 68, cînd a profitat de o eroare în apărarea adversă.

Reprezentativa divizionară a României a cîștigat și precedentele două meciuri din Turcia: 5-1 cu Torpedo Kutaisi și 1-0 cu Zimbru Chișinău.

Reprezentanții naționalei și cei ai Stelei se vor întoarce în România în această seară cu același avion.

Citește mai jos desfășurarea liveTEXT a partidei:

FINAL DE MECI!

FINAL DE MECI! Reprezentativa divizionară a României se impune în fața bulgarilor de la Beroe Stara Zagora, scor 2-1

min 89

Enache execută o lovitură liberă în careu, dar reluarea cu capul a lui Dorin Rotariu este defectuoasă

min 85

Vătăjelu trece superb de un adversar, dar un fundaș îi fură mingea în ultimul moment și România ratează șansa unei ocazii periculoase

min 80

Nedelcearu îi ia locul lui Ropotan

Min 74

Bulgarii măresc presiunea pe echipa noastră și pasează mai mult în jumătatea noastră

min 68

GOOOOL ROMÂNIA! Ioan Hora profită de o greșeală în apărarea bulgarilor, preia și marchează!

min 61

Schimbări: Mateiu îi lasă locul lui Nedelcu, Răduț iese, intră Benzar, iar Rotariu intră în locul lui Alibec

min 53

Delev scapă pe contraatac și încearcă să trimită în poartă, dar acolo nu se afla nici un bulgar, așa că faza s-a stins

min 49

Alibec este accidentat la umărul drept de un bulgar, însă după cîteva secunde românul își revine

min 46

A început repriza secundă! Schimbări: Florin Tănase intră în locul lui Păun și Hora îi ia locul lui Ivan

pauză!

PAUZĂ! Cele două echipe au intrat la cabine la egalitate, scor 1-1

MIN 41

Bulgarii au prins mai mult curaj după ce au deschis scorul și pun mai multă presiune pe selecționata noastră. 

min 39

Enache centrează bine, dar Ivan nu mai ajunge la minge și faza se stinge

min 35

GOOOOL ROMÂNIA! Alibec ia o acțiune pe cont propriu, intră în careu și-l execută pe portar cu un șut la vinclu

min 30

GOL BEROE! Găman încearcă să-l deposedeze în careu pe Delev, dar bulgarul șutează și marchează!

min 28

Sarmov șutează de la distanță, mingea e deviată de un tricolor și trece puțin pe lîngă vinclul porții noastre

min 25

Bulgarii n-au intrat în careul nostru în primele 25 de minute, dar nici noi nu atacăm deloc incisiv

min 17

Reprezentativa divizionară e la conducerea partidei, însă momentan nu și-a creat nici o ocazie prea mare de gol. În marea majoritate a timpului, elevii lui Iordănescu s-au aflat în jumătatea bulgarilor

min 13

Ivan intră în careu și șutează puternic, însă trimite puțin pe lîngă poartă

min 8

Enache centrează de pe partea dreaptă, Păun trimite în spate la Alibec, iar atacantul Astrei trimite din prima, însă portarul bulgarilor reia fără prea mari emoții

min 4

Păun forțează pătrunderea în careu, însă un adversar îl deposedează la timp și îndepărtează pericolul

MIN 1

A început meciul! România are lovitura de start!

17:19

Cele două echipe au ieșit pe gazon și în scurt timp partida va începe!

17:15

MECIUL TREBUIA SĂ ÎNCEAPĂ DE 15 MINUTE, DAR ARBITRII N-AU APĂRUT ÎNCĂ LA TEREN!

17:05

Meciul întîrzie să înceapă! Tricolorii fac mișcările de încălzire

România: Buzbuchi - Enache, Găman, Săpunaru, Vătăjelu - Mateiu, Ropotan - Ivan, Răduț, Păun - Alibec
Rezerve: Lung, Nedelcearu, Benzar, Fl. Tănase, Hora, Rotariu, Hodorogea

Acesta e ultimul amical al României, din cantonamentul din Antalya, după 5-1 cu Torpedo Kutaisi și 1-0 cu Zimbru Chișinău.

La finalul acestei partide, elevii lui Iordănescu se vor întoarce în țară, cu același avion cu care se vor întoarce și steliștii. 

Meciul România - Beroe Stara Zagora e în direct pe DigiSport 1 și liveTEXT pe GSP.RO.

-66%
Ralph Lauren Fleece Full-Zip Hoodie Bright Signal Orange
-62%
ASICS GEL-Cumulusu - 17 Black/Silver/Onyx
-58%
ASICS Fit-Sana Jacquard Capris Port Royale
-50%
New Balance WX811 Black/Black

Comentarii (22 ) Adaugă comentariu

andyandrei2015  •  06 Februarie 2016, 20:14

Postat de observator_federal pe 06 Februarie 2016, 19:24

Cand zici "nu ne intereseaza" folosesti pluralul... Vorbesti in numele unui grup? Sunteti mai multi; la fel ca tine sunteti toti? Castigati ceva din "afacerea" asta cu forumul GSP?

ramai zero cum am spus,mare terminat,multi ratati sunt pe lumea asta si tu faci parte din categoria asta !

Jipa Rodyon  •  06 Februarie 2016, 19:57

Rezultate frumoase =)) o sa facem o mare surpriză la euro cu "Dl Cruciulita" & Comp. :))

observator_federal  •  06 Februarie 2016, 19:24

Postat de andyandrei2015 pe 06 Februarie 2016, 19:19

nu ne interseaza parerea ta ,esti o nulitate,un zero barat,faci umbra degeaba pamantului !

Cand zici "nu ne intereseaza" folosesti pluralul... Vorbesti in numele unui grup? Sunteti mai multi; la fel ca tine sunteti toti? Castigati ceva din "afacerea" asta cu forumul GSP?

Vezi toate comentariile (22)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase