Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


NATIONALA    •   ȚARA GALILOR - ROMÂNIA 0-0

VIDEO România U21, al doilea egal consecutiv în preliminarii » Tricolorii au avut doi jucători eliminaţi în meciul cu Ţara Galilor

Foto: FA Wales

Articol de — Răzvan Luţac, Nicoleta Coșoreanu Marti, 14 Noiembrie

 România U21 a terminat la egalitate al 6-lea meci din grupa preliminară pentru Euro 2019, 0-0 în deplasare cu Ţara Galilor. Este a doua remiză consecutivă pentru trupa lui Isăilă. 



Cu 3 victorii din 3 în deplasare în aceste preliminarii, România mergea cu speranțe în Țara Galilor. Britanicii tocmai pierduseră clar acasă, 0-4 cu Bosnia, iar încrederea puștilor era mare și după egalul cu favorita Portugalia.

Practic, un succes scotea din cursă atât Elveția, cât și Țara Galilor. Iar "tricolorii" lui Isăilă au dominat prima repriză. Cu o ratare unu la unu cu portarul semnată de Coman și multe șuturi de la distanță, dintre care unul senzațional. Nedelcu, de la 30 de metri, minge respinsă de portar în bară!

Șanse mari pentru gazde

Ocaziile uriașe au fost însă ale galezilor. Au culminat prin Harris și Wilson, care, din doar doi metri, au trimis pe lângă poartă, fie în Ionuț Radu. Portarul nostru a scăpat și după: Coxe a centrat larg, iar mingea a lovit bara goalkeeperului de la Avellino!

Dincolo, incursiuni bune ale lui Florinel Coman, însă nefinalizate. Se aștepta o schimbare din partea lui Isăilă, însă au venit două de la arbitrul neamț.

"Hoții, hoții" în Țara Galilor

Germanul i-a eliminat pe Marin, simulare în careu, fără să ceară fault!, și Pușcaș. Ultimul, cot în gura adversarului Evans, care îl luase în brațe la mijlocul terenului.
Groaznic pentru finalul de meci, dezastru pentru jocul următor, pe care îl disputăm în Portugalia fără cei doi oameni de bază!

Fără să uite de deciziile anti-România din prima repriză, unii dintre fanii români veniți din Anglia au strigat "hoții, hoții!".

S-a terminat 0-0, după ce Dobre a ținut excelent de minge pe final. Iar România a avut chiar și un șut pe poartă. Coman. Un egal alb dintr-un meci din care ai noștri puteau scoate mult mai mult. 

Au cerut penalty

În minutul 23, Florinel Coman a pătruns în careul advers după un un-doi cu George Pușcaș și a fost busculat de căpitanul advers, Mepham. Deși fotbalistul de la FCSB a cerut penalty, neamțul Bastian Danckert n-a părut impresionat și a lăsat jocul liber. 

Roberts trebuia eliminat

Țara Galilor putea rămâne în 10 oameni după o jumătate de oră de joc. Vârful Roberts l-a lovit cu cotul în figură pe Coman, care îl driblase fin la marginea terenului. În ciuda protestelor "tricolorilor" mici, atacantul lui Walsall a primit doar cartonaș galben. 

Portugalia urcă

Lusitanii au învins Elveția cu 2-1 în al 4-lea lor meci din această grupă și au urcat pe trei. Cea mai bună echipă din grupă a început în forță, iar Goncalves (10) și Jota (21) au punctat pentru Portugalia. După ce Joao Carvalho a ratat un penalty, elvețienii au redus din diferență prin Garcia (39), însă scorul a rămas cel de la pauză. 

4 date despre turneul final

  • Din cele 9 grupe se califică câștigătoarele, iar cele mai bune 4 locuri 2 joacă baraj pentru încă două poziții
  • Turneul final are loc în Italia și San Marino între 16 și 30 iunie 2019
  • Pot evolua fotbaliștii născuți după 1 ianuarie 1996
  • Cele mai bune 4 din 12 calificate (semifinalistele) merg la Jocurile Olimpice de la Tokio, 2020

200 de români au venit la partida de marţi seară

1998 este anul singurei noastre calificări la un turneu final U21, când l-am și organizat la București

FINAL » Ţara Galilor U21 - România U21 0-0
*Răzvan Marin a fost eliminat în minutul 72, pentru cumul de "galbene"
*Puşcaş a fost eliminat în minutul 8i

Echipa de start a României: I. Radu (Cpt) - Cr. Manea, Nedelcearu, Pașcanu, A. Radu - R.Marin, Nedelcu - Man, Cicâldău, Fl. Coman - Pușcaș 

CLASAMENT GRUPA 8

ROMÂNIA 6 3 3 0 9-3 12
Bosnia-Herțegovina 5 3 0 2 14-5 9
Portugalia 4 2 1 1 6-5 7
Țara Galilor 5 2 1 2 6-7 7
Elveţia 6 2 1 3 5-8 7
Liechtenstein 4 0 0 4 1-13 0

PROGRAMUL TRICOLORILOR

07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia-Herțegovina
12.10.2018 ROMÂNIA - Țara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein 

Comentarii (41 ) Adaugă comentariu

Dan Ionescu  •  15 Noiembrie 2017, 08:52

Toata lumea zicea ca trebuia convocat Morutan.Isaila insa e smecher de FRF.Arbitrul a procedat corect la ambele faze cu rosu

Razvan Marcel  •  15 Noiembrie 2017, 01:12

Prima greseala e ceea la Coman ,cot direct in gura intentionat,nu trebuia galben ci direct rosu.La Marin nu trebuia galben nu a cerut penalty si jucatorul a alunecat de cand se da galben ca aluneci?

Mircea Hortensiu Tomuș  •  15 Noiembrie 2017, 00:35

Da, arbitrul neamț ne-a dezavantajat din două puncte de vedere -1.A aplicat cu claritate de conștiință în mod diferit, aceleași infracțiuni, toate favorizând cu INTENȚIE și deplină luciditate pe jucătorii echipei gazde(păi luarea în brațe și târârea jucătorului român era de galben??? 2. Orice atingere a mingii concomitent cu adversarul era acordată, drept faut(imaginar și intenționat) jucătorului echipei gazdă. 3.A știut cine trebuiau eliminați- cei mai buni.De ce-pentru a favoriza următoarele adversare ale României. Pentru prestația lamentabilă, antisportivă, arbitrajul îl notez cu -0.

Vezi toate comentariile (41)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
paykasa - paykasa kart