În NHL, jucătorii se împart în două: cei cu adevărat valoroşi şi bătăuşii. Derek Boogaard a fost un jucător din NHL, din categoria bătăuşilor, care a decedat în mai 2011, din cauza abuzului de medicamente şi alcool. Cercetătorii i-au recoltat creierul pentru a vedea dacă Boogeyman suferea de vreo boală, indusă sau nu de pumnii primiţi în cap.
Timp de 6 luni, The New York Times a făcut un demers jurnalistic excepţional, documentînd şi spunînd în trei episoade povestea de viaţă şi de moarte a lui Boogaard.
Există această specie în NHL, jucătorii care nu strălucesc în joc, dar care fac spectacol încăierîndu-se cu cîte un adversar, specializîndu-se pe bătaie, devenind celebri şi iubiţi pentru acest lucru. Boogaard a fost mereu masiv. Şi din această cauză antrenorii i-au încredinţat mereu rolul de bătăuş. Rolul acesta nobil şi barbar în acelaşi timp, de a fi apărătorul colegilor de echipă.
S-a dedicat bătăii
Boogeyman a renunţat să devină hocheist adevărat. A ajuns însă cel mai de temut jucător de pe gheaţă în NHL. Atingea 2,10 metri pe patine. În 6 sezoane în NHL, a reuşit doar 3 goluri, 1.411 minute pe gheaţă şi 589 de minute de penalizare.
Pe 13 mai, fraţii săi l-au găsit mort în apartamentul lui din Minneapolis. Supradoză de alcool şi pastile. Boogaard nu a dorit niciodată să recunoască faptul că pumnii încasaţi în boxul de pe gheaţă îi afectau creierul. Că avea modificări de personalitate, că deja avea dependenţe grave, care l-au şi ucis. Spunea că singurele probleme de sănătate sînt mîinile lovite, spatele, genunchii.
Copil bun, temător
La şcoală, nu se bătea prea des, dar şi cînd o făcea, învingea. Uneori se enerva rău şi nu se controla. Avea unele probleme comportamentale. "Făcea uneori nişte lucruri şi nu părea conştient de gravitatea lor", povesteşte tatăl său, Len. "Hocheiul ni s-a părut o idee bună, mai ales că avea probleme şi la şcoală", adaugă şi mama, Joanne.
În ligile inferioare, Boogaard a avut multe incidente. Cînd a ajuns la echipa Prince George Cougars, numele lui s-a transformat în Boogeyman, adică Bau-Bau. Un personaj pentru care Derek trebuia să abandoneze hocheiul pentru a deveni bătăuş.
LEGEA PUMNULUI
Început nesigur
A pierdut primele încleştări de pe gheaţă. Nimic nu i-a mers în anul acela. Nu se înţelegea cu profesorii, cu antrenorii, cu familiile la care era obligat să locuiască în timpul deplasărilor lungi.
În oraşul Prince George, Boogaard şi-a găsit totuşi familia adoptivă pe placul lui. Familia Tobin. Tot în acea perioadă a vrut să renunţe la hochei, dar Mike Tobin l-a convins să rămînă. Şi tot de atunci a început să cîştige lupte. Goluri? A marcat unul singur. În 2001, draftul NHL l-a găsit pe Derek cu 19 ani împliniţi şi cu o ofertă de la Minnesota Wild.
Nu crosa, ci pumnul
Pumnul lui Boogaard a devenit o armă de temut în NHL. Adversarii îl evitau. Todd Fedoruk ar fi trebuit să-l evite. Doar 7 secunde a durat confruntarea lor. Apoi medicii i-au reconstruit partea dreaptă a feţei lui Fedoruk cu plăcuţe de metal. Încă 2-3 poveşti asemănătoare şi locul lui Boogaard în inima fanilor era asigurat.
Schimbare de personalitate
Pentru Derek au urmat bătăi mici, bătăi mari, bătăi cîştigate, pierdute, sîngeroase, abandonate, o formă de carieră cum numai în NHL întîlneşti. Era un hocheist netalentat, dar era atent cu presa şi făcea acte caritabile. Rîdea din orice şi uneori îngenunchea pentru a vorbi cu fanii-copii. Era un om de treabă cînd nu se lua la bătaie. Deşi fusese draftat de NHL, şi-a mai petrecut cîteva sezoane împrumutat unor echipe din ligile inferioare, pînă în 2005.
Curînd însă au început schimbările din stilul de viaţă al lui Derek Boogaard. Maşini scumpe - un nou statut social. "Cînd a ajuns în NHL, şi-a refăcut dantura, a început să-şi cumpere haine scumpe, ochelari de designer. Simţea că trebuie să se încadreze în peisaj", spune Janella D'Amore, fosta iubită.
Mîinile de aur ale unui bătăuş din NHL
Mîinile sînt prima grijă a unui enforcer. Restul problemelor, fizice şi mintale, puteau fi ascunse, iar Derek se pricepea foarte bine la asta. Dar îl mai dureau şi spatele, nasul rupt, omoplaţii. Nu ai voie însă să arăţi că te doare. Un medic l-a pus pe Boogaard să spună o dată cît mai multe cuvinte care încep cu litera R. Derek nu a fost capabil să spună nici unul. "Mi-am ascuns contuziile la cap", spune Ryan VandenBussche, 38 de ani, un fost bătăuş. "Dacă se află că eşti sensibil, ţi-ai ratat cariera". Unii, mai norocoşi, se retrag şi scapă doar cu depresii tratabile. Alţii capătă Parkinson, dependenţe sau fac pur şi simplu accidente vasculare.
Amorţit, aproape mort
În 2008, Boogaard a ajuns la dezintoxicare. John Scott, fost coleg de-ai lui Derek, povesteşte senzaţia îndopării cu medicamente: "Te amorţesc, nu mai simţi nimic, dar nu mai eşti tu. Noroc că m-am oprit". Boogaard nu s-a oprit. S-a internat singur la altă cură de dezintoxicare.
Creierul, carte deschisă
Cea mai abuzată parte a corpului lui Boogaard, creierul, a fost examinată în căutarea unei boli. Care era acolo, instalată, şi care se numeşte encefalopatie cronică traumatică
A fost prea tîrziu. Derek a murit. Familia a fost bombardată cu flori, condoleanţe. Dar şi cu o cerere mai specială, din partea unui om de ştiinţă, care le-a cerut părinţilor îndureraţi creierul lui Derek, pentru a-l examina şi pentru a găsi răspunsuri la moartea hocheistului.
În octombrie, Dr. Ann McKee a organizat o conferinţă de presă pentru a anunţa descoperirile făcute. Boogaard suferea de encefalopatie cronică traumatică, CTE, o rudă apropiată a maladiei Alzheimer. Se crede că CTE este cauzată de lovituri repetate la cap. Poate fi diagnosticată numai după moarte, iar simptomele sînt pierderea memoriei, impulsivitatea, labilitatea, schimbarea imprevizibilă de stare, dependenţe de tot felul.
După moartea lui Derek, colegii au început să recompună tabloul oferit de jucătorul lui Wild. Chipul lui era mereu la fel, neclinitit de emoţii. Era absent. Nu-i păsa. Odată, a adormit în avion, chiar în timpul unei partide de cărţi. Adormea sau leşina în vestiar. Venea tîrziu la antrenamente. Doctorii echipei îi rugau pe colegi să nu-i dea analgezice sau pilule de dormit. Dar Boogaard se descurca. Ştia că fiecare echipă are cîte 10 medici. În sezonul 2008-2009 avea 11 reţete de la 8 medici de la echipe diferite. Mai ales Vicodin, un analgezic puternic.
Mutarea la New York, fatală
În 2010, Derek a ales să se transfere la New York Rangers. Semnase un contract pe patru sezoane, în valoare de 6,5 milioane de dolari. "Este un oraş minunat, eşti mereu în centrul atenţiei", spunea Boogaard. Familia lui susţine că mai-marii de la Rangers ştiau despre probleme, despre dependenţa de medicamente şi alcool, despre contuziile sale numeroase. Dar au preferat să-l transfere pentru a-l avea în lot pe cel mai de temut bătăuş din ligă.
Aici s-a accidentat grav la umăr după o bătaie, în decembrie 2010. Nu a mai venit la antrenamente, căci trebuia să se refacă. Dar nu era numai durerea de umăr. Ci şi dureri de cap îngrozitoare. Tatăl său, Len, a venit să-l viziteze şi a rămas şocat. "Se comporta ca în adolescenţă. Era deprimat, plîngea necontrolat".
A murit după o petrecere
Pe 12 mai, după altă rundă de reabilitare, Derek a plecat cu Aaron la Minneapolis. Seara de 12 mai a început cu un analgezic, a continuat cu o petrecere în oraş. Acolo - whiskey şi medicamente. Petrecerea s-a mutat la el acasă, de unde amicii au plecat la 3 noaptea. După plecarea lor, Derek i s-a plîns fratelui său de ameţeală. Îl tot striga pe Aaron.
La un moment dat, nu l-a mai strigat. Aaron a crezut că a adormit şi a revenit la 3 după-amiaza. A deschis uşa dormitorului lui Derek, care nu a dat nici un semn. Aaron a plecat iar, să-l ia de la aeroport pe celălalt frate, Ryan. Peste încă trei ore cei doi au venit la apartamentul lui Derek. "L-am privit şi pieptul lui nu se mişca. L-am atins, era deja ţeapăn", spune Ryan Boogaard. Medicul legist le-a spus că i-a gasit în organism alcool şi două medicamente puternice.
Studiile asupra creierului lui Derek nu sînt nicidecum o alinare. Semnele de CTE erau evidente pe creierul său. Ann McKee, medicul care i-a examinat creierul, mai văzuse astfel de semne la peste 80 de foşti sportivi morţi– boxeri, jucători de fotbal american – care suferiseră de lovituri repetate la cap.
Întrebări fără răspuns
Doctorii au conchis că, în cazul lui Boogaard, consumul de medicamente a complicat boala cauzată de lovituri. Acest abuz a coincis cu schimbările cognitive, comportamentale, dar specialiştii nu ştiu care a fost cauza encefalopatiei traumatice - loviturile la cap, fondul labil, medicamentele şi alcoolul. Oricum, ei nu vor să scoată hocheiul pe gheaţă în afara legii, ci doar bătăile regizate, dar serioase şi periculoase. Familia a rămas cu întrebări la care nimeni nu va răspunde niciodată.
Două urne în loc de una singură
O poveste cu o încărcătură specială are Aaron Boogaard, fratele lui Derek. În iulie, el a fost acuzat de faptul că i-a dat o pilulă fratelui său în noaptea în care a acesta a decedat, dar procurorii au renunţat la cercetare. El a şi recunoscut că a aruncat la toaletă medicamentele lui Derek imediat după apelul la Ambulanţă. A pledat vinovat pentru că a contaminat o scenă a unui deces şi şi-a primit pedeapsa – 80 de ore de muncă în folosul comunităţii. Aaron încearcă acum să-şi resusciteze propria carieră. Din păcate, o carieră bazată tot pe bătaie, mai puţin pe hochei. Mama lui, Joanne, l-a implorat să renunţe la acest sport. Dar nu ştie altceva. Nu are un plan de rezervă pentru viaţa lui, cum nici Derek nu avea.
Joanne i-a aranjat lui Derek un mic altar într-o cameră. Tricouri, crose, fotografii. Trupul uriaşului a fost incinerat, iar cenuşa lui ocupă două urne, nu una, în casa copilăriei. Tatăl, Len, şi-a luat doi căţei bulldog – Trinity, pe care Derek şi iubita lui îl cumpăraseră în Louisiana, şi altul pe care Len l-a botezat Boogey.
"Reguli" ale bătăii pe gheaţă
Există cîteva reguli nescrise ale încăierărilor de pe gheaţă. Ambii jucători trebuie să fie de acord cu bătaia. Mănuşile se scot. Pînă acum cîţiva ani, se scoteau şi căştile, ca să nu-ţi faci praf degetele. Acum nu mai ai voie să-ţi scoţi singur casca, aşa că, ritualic, ţi-o scoate adversarul. Dacă păstrezi casca pe cap, trebuie să ridici vizorul, ca să arăţi că nu ţi-e teamă de cîţiva pumni în gură. Apoi încep pumnii, undeva, în centrul patinoarului.
Tradiţia bătăii
Aproape jumătate din cele peste 600 de meciuri dintr-un sezon din NHL conţin o bătăie. Încăierările nu sînt permise în cele mai multe campionate de hochei pe gheaţă din lume. Nici în hocheiul de colegiu din SUA sau Canada, nici la Mondiale sau Olimpiadă. În ligile inferioare profesioniste, ca şi în NHL, sînt parte din spectacol. În sporturi ca fotbal, fotbal american, baschet o bătaie de lasă cu eliminări, amenzi, suspendări. În NHL o încăierare înseamnă 5 minute petrecute de indisciplinaţi pe banca de pedeapsă. Unele bătăi sînt spontane, altele premeditate, altele vin ca răzbunări pentru o altă partidă de box pe gheaţă dintr-un alt sezon.
"Desigur, foloseam analgezice. Am avut umărul reconstruit, genunchiul operat. E greu să ieşi să te baţi aproape în fiecare seară dacă ai mîinile fisurate. Aşa că m-am apucat să mă îndop cu medicamente" (Mitch Fritz, fost bătăuş NHL)
"Durerile de spate mă trezesc adeseori din somn. Mîna stîngă mi-a fost zdrobită şi fracturată de atîtea ori încît îmi lipseşte o articulaţie. De la atîtea lovituri la cap memoria mea mă trădează foarte des. Nu există mănuşi. Te baţi cu pumnii direct", (Brantt Myhres, bătăuş din NHL)
"Derek încasa cîte doi-trei pumni ca să dea unul ca lumea. Nu era deloc un luptător defensiv. Îi ura pe cei care se ascundeau. Îl deranja profund să piardă o bătaie" (John Scott, bătăuş din NHL)
Derek Boogaard
- născut pe 23 iunie 1982, la Saskatoon, Canada
- decedat pe 13 mai 2011, la Minneapolis, SUA
- 2,01 înălţime, 120 kilograme
- fundaş stînga
- în NHL a jucat pentru Minnesota Wild şi New York Rangers
6 sezoane a petrecut Derek Boogaard în NHL
3 goluri a înscris Boogeyman
589 de minute de penalizare a totalizat hocheistul canadian
