FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  OŢELUL - PANDURII 2-3, DUPĂ PRELUNGIRI

Calificare în familie » Pandurii a avut nevoie de prelungiri pentru a se califica în sferturi, 3-2 cu Oţelul

Erico și Elton da Silva s-au bucurat împreună
Erico și Elton da Silva s-au bucurat împreună

Articol de - Publicat vineri, 31 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 octombrie 2014 22:42

Pandurii au ajuns în "sferturi" după un meci spectaculos, în care gorjenii au întors rezultatul cu două goluri marcate de fraţii din defensivă.

Cu scaunul clătinîndu-i-se, Petre Grigoraş a poposit în oraşul unde mult timp a fost cel mai tare. O eliminare în faţa Oţelului l-ar fi îndepărtat probabil de la cîrma Pandurilor. Meciul a început rău pentru gorjeni, Iulian Popa a trimis un lob a la Hagi de la 25 de metri şi Gliwa s-a văzut învins (10).

Peste două minute a venit însă egalarea, Predescu marcînd cu o execuţie frumoasă. Fazele s-au succedat cu repeziciune la ambele porţi, cele două formaţii făcînd parcă în ciudă Ligii 1, acolo unde nici una dintre ele nu se descurcă bine.

Cernat a driblat, a şutat şi a pasat ca în vremurile bune, iar Predescu a rămas un permanent pericol pentru Oţelul. La pauză, gălăţenii au intrat în avantaj, după reuşita lui Cristea, care a pus capul la centrarea perfectă a lui Popescu (41). 2-1!

Asediul gorjenilor a continuat şi în repriza secundă şi acelaşi Predescu l-a pus la grea încercare pe Hotoboc (54), iar apoi a lovit transversala cu un şut năprasnic (61). Replica gazdelor a venit de la Iulian Popa, dar Gliwa s-a opus (63). Jula a trimis şi el puţin alături cu capul, iar Nistor a nimerit şi el transversala, chiar înainte ca Erico să egaleze (88).

În prelungiri, gălăţenii au căzut fizic, iar Elton da Silva, fratele şi colegul din centrul apărării al lui Erico a înscris şi el, reluînd cu capul o minge trimisă din corner de Nistor. Gazdele n-au mai avut forţa să revină şi meciul s-a încheiat tot cu Pandurii în ofensivă, Nistor lovind încă o dată aceeaşi transversală, iar Grigoraş pleacă la Tîrgu Jiu cu o calificare obţinută pe stadionul unde a trăit cele mai frumoase momente ale carierei.

"Sînt bucuros că ne-am calificat, chiar dacă am avut şansă cînd am egalat pe finalul meciului. Îmi pare rău de situaţia Oţelului, am trăit la Galaţi clipe foarte frumoase şi din acest motiv voi renunţa la toate restanţele financiare, ba mai mult, voi dona şi 1.000 de euro" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)

"A fost un meci nebun, am făcut cu siguranţă cel mai bun joc de cînd sînt eu la echipă, dar cînd faci cadouri fotbalul nu te iartă" ( Tibor Selymes, antrenor Oţelul)

639709-otelul-pandurii-2-3.jpg

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
hotangels
hotangels  •  07 Noiembrie 2014, 10:30

Ingerasii din saloanele www.HotAngels.ro te astepta! Galerie foto reala pe site, 30 domnisoare sexy astepta sa incinga atmosfera pentru tine! Discretie, intimitate, zona centrala, erotism si senzualitate. Daca doresti, fetele te pot vizita acasa sau in camera de hotel, non-stop. Asigura-ti o noapte fierbinte, alege www.HotAgels.ro

Vezi toate comentariile (1)
Comentează