Articol de Bogdan Fechită - Publicat miercuri, 29 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 octombrie 2014 14:01
Poveştile frumoase ale fotbalului. Despre trofee ratate la mustaţă şi campioante pierdute dramatic. Dar şi despre revanşă şi glorie obţinută fără medalii.
Titus Ozon oferă una dintre cele mai inedite poveşti din fotbalul românesc. Talentat, dar plin de ghinion, destinul fotbalistului al cărui nume intitulează un parc bucureştean creionează un fotbalist atipic vremurilor în care a trăit.
Născut în Bucureşti, în cartierul Obor, Titus şi-a început ucenicia în fotbal la Unirea Tricolor Bucureşti. Club boem care avea să stea la baza naşterii unei echipe care mai există şi astăzi: Dinamo Bucureşti.
Pînă în 1948, cînd Unirea Tricolor fuzionează cu Ciocanul şi ia naştere Dinamo, Titus reuşeşte să înscrie 21 de goluri în 22 de meciuri.
4 finale...
Pe plan fotbalistic, cariera lui Titus Ozon a fost marcată de şapte momente importante. Fiecare trăite cu intensitate, dramatism, emoţii şi în final... dezamăgire.
În 1954, "Nas", aşa cum începuseră să îl strige tribunele dinamoviste ajungea pentru prima dată în finala Cupei României. Un trofeu cu o însemnătate aparte. Adversara era Metalul Reşiţa, o echipă ce pendula în a doua divizie. Probabil a fost vorba de subestimare, cert e că echipa Ministerului de Interne s-a trezit umilită chiar în Bucureşti, pe Republicii, de echipa reşiţeană. Şi ce umilinţă servită de tinerii lăcătuşi-mecanici, strungari, oţelari şi elictricieni: 2-0 scurt, iar primul trofeu îi fuge galant din mîna lui Titus.
Era doar prima finală pierdută. Însă "Nas" nici nu avea idee ce îl mai aştepta. Peste patru ani se află în lotul Progresului Bucureşti şi ajunge din nou în finală. Dispută ultimul act cu Ştiinţa Timişoara. Cu doar cîteva zile înainte, în campionat, echipa lui Titus Ozon se impunea cu 7-0 în faţa timişorenilor. În finala Cupei a fost nevoie de un singur gol pentru a decide cîştigătoarea: 1-0 pentru Ştiinţa, al doilea trofeu pierdut.
... 4 înfrîngeri...
Anii trec, Titus Ozon se confruntă cu situaţia politică din vremea respectivă, este deportat în Deltă şi acuzat de contrabandă cu nasturi de fildeş. Primeşte o mînă de ajutor de la Gheorghe Gheorghiu Dej şi îşi relansează cariera la Rapid. În 1961 ajunge din nou într-o finală de Cupă. Cu Arieşul Turda, echipă de divizie secundă. Deja-vu! Cert este că gruparea turdeană face un meci care avea să rămînă în istorie şi învinge Rapidul cu 2-1.
Un sezon mai tîrziu, Titus Ozon îşi mai joacă o şansă la loteria Cupei. Rapid ajunge din nou în finală şi înfruntă în ultimul act marea rivală, Steaua. Mai motivat ca niciodată, Ozon reuşeşte să înscrie un gol şi îi ţine pe stelişti în joc de glezne, însă gruparea militară se dezlănţuie şi îi destramă şi ultimul şansă lui "Nas" de a ridica Cupa deasupra capului: 5-1 şi multe iluzii pierdute.
... şi trei titluri ratate
Cele patru finale de Cupă ratate nu sînt singurele trofee pierdute de jucătorul din Obor. Ozon a fost aproape de a cuceri titlul de campion în trei rînduri, însă de fiecare dată a terminat pe locul 2.
În 1952 termină campionatul la doar două puncte în spatele echipei CCA, iar în 1953 termină în spatele aceleiaşi echipe, dar la trei lungimi. Şi în 1964 termină pe locul doi, însă decalajul faţă de locul 1, ocupat de Dinamo, fosta lui echipă, e mult mai mare: şapte puncte! Peste toate aceste momente se aşterne marea tristeţe a lui Titus: o carieră frumoasă, dar fără nici un trofeu cucerit.
Marea lovitură: 2 titluri de golgeter
În ciuda carierei marcate parcă de ghinion, Titus Ozon a dat şi două lovituri: una chiar inedită. A fost de două ori golgeterul României, iar cel de-al doilea titlu a rămas în istoria fotbalului drept cel cîştigat cu cele mai puţine goluri marcate: 12! Anii în care "Nas" a ieşit cel mai bun marcator au fost: 1952 şi 1953, de fiecare dată cu Dinamo. A şi ratat două titluri: în 1955 şi 1960.
Teaşcă l-a făcut căpitan
La echipa naţională, Titus Ozon a fost chemat de 22 de ori şi a marcat şapte goluri, fiind prezent şi la Jocurile Olimpice din 1952. Titus a fost unul dintre fotbaliştii preferaţi ai lui Titi Teaşcă, cel din urmă oferindu-i în trei rînduri banderola de căpitan al naţionalei.
