INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPANIA

VIDEO A lovit din nou! » Florin Andone, după un nou meci în care a fost decisiv în Spania: "Toţi mi-s prieteni acum" ;)

Andone a jucat 89 minute luni: Gazeta i-a prezentat povestea săptămîna trecută, acesta fiind plecat în Spania de la 12 ani
Andone a jucat 89 minute luni: Gazeta i-a prezentat povestea săptămîna trecută, acesta fiind plecat în Spania de la 12 ani

Articol de - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat marti, 13 ianuarie 2015 21:32

De cînd a fost titularizat botoşăneanul, echipa sa a ajuns de pe locul 19 pe 15 în Primera. Luni seară, fundaşul advers Ba şi-a dat autogol după ce a fost "servit" de român.

La fix o săptămînă după debutul în La Liga, Florin Andone s-a remarcat iar. Tînărul vîrf de la Cordoba, 21 ani, a centrat decisiv pentru autogolul ce i-a adus formaţiei sale a doua victorie la rînd! Şi chiar acasă la Rayo Vallecano, echipă mai valoroasă, 1-0. Şi care a atacat mai mereu.

VIDEO: Vezi AICI faza decisivă!

Însă, la un contraatac, Andone a primit de la Bebe, a preluat în viteză, a driblat scurt în colţul careului mare. Iar centrarea în forţă a fost deviată nefericit de Abdolaye Ba în proprie poartă (39)! Florin a primit note bune atît în Marca, 6,5, cît şi în As, două inimioare.

Cu o săptămînă înainte, tot într-o luni, Andone a debutat în Primera împotriva Granadei. Şi a marcat, făcînd 2-0 înainte de pauză. Interesant e că, pînă la primul meci al românului, trupa era penultima în clasament. Acum a urcat pe 15. Cu şanse tot mai mari de salvare!

Andone a explicat pentru Gazetă cum i s-a schimbat viaţa după debutul în prima ligă spaniolă.

- Florine, cîţi oameni te-au sunat pînă la mine?
- (rîde) Foarte mulţi! De o săptămînă încoace, toţi îmi sînt prieteni. Chiar şi oameni care, pînă acum lunea trecută, nu îmi spuneau nimic! Sînt conştient însă că aşa e firea umană şi îmi dau seama că adevăraţii prieteni sînt cei care te caută şi cînd ţi-e greu, nu doar cînd îţi merge bine. Asta nu înseamnă că nu le mulţumesc tuturor care mă încurajează şi mă susţin.

- Luni ai impresionat din nou.
- Ei, a fost şi noroc. Am avut în faţă o echipă bună, însă avem şi noi un merit. Că ne-am apărat foarte bine şi am ştiut să profităm de ocazie. Sincer, la faza golului, am vrut să îi recentrez lui Bebe, omul care mi-a pasat la acel contraatac. Dar a ieşit bine pentru noi şi rău pentru fundaş. După, ne-am cam pus cu fundul în poartă. :)

- Fanii ţi-au dedicat deja cîntece?
- Ha, ha, da, după fiecare gol sau fază reuşită, galeria îmi cîntă "Flo-rin An-do-neee!". Se zbîrleşte pielea pe mine!

- Aţi urcat patru locuri. La ce te aştepţi în viitorul apropiat?
- Eu sînt sigur că ne putem salva de la retrogradare. Să vezi cum s-a schimbat atmosfera în sînul echipei! Multă, multă încredere. Sînt mulţumiţi şi de mine, începînd cu antrenorul, colegii şi suporterii.

2 goluri şi un assist are Andone în 4 partide jucate la Cordoba, două în campionat şi două în Cupă

"N-am primit încă nici un semn de la «naţională», abia aştept să fiu sunat de acolo" (Florin Andone, atacant Cordoba)

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (5)
ruso_turisto_oblico_morale
ruso_turisto_oblico_morale  •  14 Ianuarie 2015, 21:29
Postat de zidane92 pe 14 Ianuarie 2015, 10:25

Ar trebui urmarit pustiul si asa avem un singur atacant mare si lat in momentul asta Claudiu Keseru in rest ne peticim cu rebuturi ca taranul rusescu,cocalarul de marica si bogdanel motanel!

:))))))) Keseru atacant mare???? - felicitari, bancul zilei!:))))))))

wwerko80
wwerko80  •  14 Ianuarie 2015, 20:40
Postat de soriniz pe 14 Ianuarie 2015, 15:40

Am urmarit meciul cu Rayo. Mi-a placut baiatul desi repriza a doua echipa lui s-a aparat mai tot timpul. E bataios, ambitios, a facut risipa de energie. Trebuie sa se puna la punct cu pregatirea fizica, a avut probleme pe final, dar e tanar. Succes!

Are 21 de ani si are probleme cu fizicul...la 26-27 cum o sa joace, in baston?

soriniz
soriniz  •  14 Ianuarie 2015, 15:40

Am urmarit meciul cu Rayo. Mi-a placut baiatul desi repriza a doua echipa lui s-a aparat mai tot timpul. E bataios, ambitios, a facut risipa de energie. Trebuie sa se puna la punct cu pregatirea fizica, a avut probleme pe final, dar e tanar. Succes!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează