INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MONACO - ARSENAL (ÎN TUR 3-1, AZI, DIGI 1, DOLCE 2)

Zidul din Principat » AS Monaco a primit un gol în 12 meciuri pe teren propriu înaintea returului cu Arsenal

Articol de - Publicat marti, 17 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 16 martie 2015 23:49

De la începutul lui decembrie, în 12 meciuri, Monaco n-a primit decît un gol pe "Louis II", deşi i-au fost adversare, printre altele, Marseille, Lyon şi PSG

Arsenal trebuie să marcheze cel puţin 3 goluri, diseară, pentru a mai spera într-o calificare, după acel şocant 1-3 din prima manşă. Managerul Wenger încă mai crede într-o minune, "un gol înscris repede ne-ar ajuta foarte mult", numai că Monaco îl aşteaptă pe "Louis II" cu un adevărat zid.

Echipa lui Leonardo Jardim are cea mai bună apărare din Ligue 1 şi din Champions League! Iar pe teren propriu, începînd din decembrie, a fost beton. Deşi le-au trecut pragul, printre altele, Marseille, Lyon şi PSG, adică cele mai prolifice ofensive din campionat, monegascii n-au încasat decît un singur gol în 12 partide!

Meciuri în care Jardim s-a confruntat cu numeroase probleme tocmai în compartimentul defensiv. Abdennour, plecat la Cupa Africii. Wallace, suspendat 6 etape. Iar trioul Raggi, Carvalho, Kurzawa niciodată în formulă completă: 25 de săptămîni de indisponibilitate în 4 luni, cauzate de accidentări.

Cu toate astea, tehnicianul portughez a găsit mereu soluţii. Chiar dacă a folosit 11 jucători pe cele 4 posturi din apărare, echilibrul echipei n-a suferit nici o clipă. Ceea ce vorbeşte aproape de la sine despre ce-o aşteaptă pe Arsenal.

20 de goluri a primit Monaco în 28 de meciuri disputate pînă acum în campionat

2 e numărul golurilor încasate de francezi în 7 partide de Ligă. Mai puţine decît Bayern (4/8 meciuri) şi Atletico (4/7 meciuri)

Atletico - Leverkusen (în tur 0-1, azi, TVR 1, Dolce 1, Digi 2)
”Atleti zgîrie, muşcă şi loveşte”
"Farmaciştii" din Leverkusen ştiu ce-i aşteaptă la Madrid. "Jucătorii lui Atletico zgîrie, muşcă şi lovesc. Dar ştiu şi fotbal", aprecia ieri directorul de comunicare al nemţilor, Michael Schade, pentru care vicecampioana Europei e favorită la calificare, în ciuda eşecului (0-1) din tur: "Ne va fi foarte greu în atmosfera incendiară de pe «Calderon»". Statisticile îi dau dreptate. În Ligă, Atletico a bifat 8 victorii şi o remiză în precedentele 9 partide pe teren propriu. Ultimul gol încasat datează din 22 martie 2014. Semnatar: Kaka, pe atunci la Milan.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează