Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

MOTO    •   MOTOGP

Știrea zilei pentru fanii MotoGP » Rossi și-a decis viitorul » Pleacă Lorenzo la Ducati?

foto: Guliver/GettyImages

Sambata, 19 Martie

Vești senzaționale primite astăzi de fanii lui Valentino Rossi și ai motociclismului. "Il Dottore" a semnat prelungirea contractului cu Yamaha pentru încă două sezoane și va mai concura la cel mai înalt nivel și în 2017, și în 2018.

Vestea a fost confirmată de pilotul italian și de șeful Yamaha, Lin Jarvis.

"Asta îmi doream, sunt foarte fericit pentru această decizie, acesta a fost tot timpul planul meu. Mi-am dorit să pot concura cât timp pot face față la cel mai înalt nivel, să mă distez.

De când m-am întors la Yamaha m-am simțit ca acasă și asta s-a văzut și în rezultate. Îmi place să lucrez cu oamenii mei și cu restul echipei. Sprijinul lor e incredibil și le mulțumesc pentru asta. Apoi vreau să le mulțumesc din toată inima fanilor mei: ați fost mereu alături de mine la fiecare pas pe care îl fac și faceți o atmosferă mai mult decât specială. Voi da totul la fiecare cursă pentru ca voi să savurați prestațiile și în anii următori", a spus Rossi.

Șeful Yamaha, Lin Jarvis, e încântat că a reușit să obțină un nou acord cu legenda motociclismului și îi garantează acestuia că va va încerca să-l ajute să mai câștige măcar un titlu mondial: "Sunt convins că vestea e senzațională pentru fanii Yamaha și MotoGP. Nu puteam începe sezonul mai bine. Valentino iubește acest sport și e devotat echipei noastre, iar Yamaha a demonstrat că îl prețuiește pe pilotul care a adus 4 titluri mondiale și e încă la cel mai înalt nivel, așa cum a demonstrat în ultimele două sezoane.

Când s-a întors acasă, în 2013, a fost o decizie pentru totdeauna. Acest nou acord confirmă faptul că Vale își va încheia cariera cu noi. Dar înainte de asta mai are 3 sezoane în care va încerca să cucerească al 10-lea titlu".

Valentino Rossi a împlinit 37 de ani  pe 16 februarie. 

LORENZO, LA DUCATI?

Yamaha a anunțat încă de anul trecut că-și dorește și prelungirea contractului lui Jorge Lorenzo, campionul mondial en-titre. Presa din Italia scrie însă că n-ar fi exclus ca spaniolul să plece la Ducati, care are cea mai puternică motocicletă din circuit. Iannone și Dovizioso sunt piloți buni, dar Ducati ar vrea pe cineva cu care să se bată pentru titlul mondial. Echipa italiană a negat ferm, mai ales că Andrea Iannone pare să fie pilotul care s-a adaptat cel mai bine la schimbările din acest sezon. În 2017 însă, dacă cei doi piloți italieni ai echipei nu confirmă, Ducati i-ar putea oferi un supercontract lui Lorenzo.

Prima etapă din 2016, Marele Premiu al Qatarului, e programată duminică, de la ora 17:00, în direct la Digi3.

-34%
Calvin Klein Underwear - Compleu lenjerie
-58%
Scotch & Soda - Compleu lenjerie
-50%
Sutien DKNY violet/maro
-30%
Set sutien Chiara2 cu efect Push-Up si chilot

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase