FOTBAL  »  NATIONALA  »  SCANDAL LA FRF

Michel Sablon spune că Zoltan Kovac nu a lucrat la Programul de Dezvoltare a fotbalului belgian: "Nu a fost în acea echipă!"

Michel Sablon
Michel Sablon

Articol de - Publicat joi, 02 aprilie 2015 00:00 / Actualizat joi, 02 aprilie 2015 00:34

Michel admite însă că actualul federal de la Casa Fotbalului a folosit acest program, ca instructor al antrenorilor din Belgia.

Considerat "părintele" Programului de Dezvoltare care a stat la baza renaşterii fotbalului belgian, Michel Sablon a dialogat cu Gazeta Sporturilor prin intermediul emailului, el aflîndu-se în aceste zile în Orientul Mijlociu.

Nu a răspuns clar la întrebarea dacă îl cunoaşte pe Zoltan Kovac, dar a fost ferm cînd a scris că "Zoltan nu a făcut parte din colectivul de aproximativ 70 de persoane care au lucrat la acest proiect, dar l-a folosit ulterior, ca instructor".

Acesta ar fi şi motivul pentru care, în cartea sa "La vision de formation de l'URBSFA", în care descrie cu lux de amănunte tot acest Proiect, Michel nu l-a menţionat drept colaborator pe Kovac.

Nicolas Lemonis, team manager al echipei naţionale U21 a Belgiei, cel care a colaborat cu Sablon din 2002, spune că îl cunoaşte pe Zoltan, care "a fost implicat în procesul de educare a antrenorilor din Belgia. Cît despre programul domnului Sablon, acesta a început la finalul anilor '90, iar implementarea lui a durat foarte mult timp, cîţiva ani. Domnul Kovac l-a aplicat cît timp a fost instructor în Coach Education Program, din cadrul federaţiei noastre. Oricum, aici, în Belgia, Zoltan are o bună reputaţie".

Citește și:
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Campionate
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează