INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AC MILAN

Adriano Galliani: "Inter şi AC Milan vor un stadion San Siro de 5 stele"

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2010 00:00

Administratorul delegat al clubului AC Milan, Adriano Galliani, a declarat că gruparea sa şi Internazionale Milano, care îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe Giuseppe Meazza îşi doresc ca acest stadion să devină "unul de cinci stele", capabil să găzduiască o finală de LC.

"Împreună cu autorităţile locale, credem că Giuseppe Meazza trebuie să devină un stadion de cinci stele. Pentru moment nu este o astfel de arenă şi nu poate găzdui o finală de Liga Campionilor.

Vom încerca să îmbunătăţim condiţiile de pe stadion. Ceea ce ne separă de cele mai mari echipe europene de fotbal sunt tocmai veniturile generate de stadioanele pe care acestea evoluează, devenite fundamentale în gestiunea cluburilor", a precizat Galliani, informează AFP.

UEFA clasează stadioanele în patru categorii, iar, în regulamentul Ligii Campionilor, se menţionează că finala acestei competiţii trebuie să fie organizată pe "un stadion de categoria 4 ce prezintă caracteristicile definite prin contract", respectiv un stadion de categoria 4, cu garanţii suplimentare. Oficial, nu există stadioane de categoria 5 sau "de 5 stele".

Stadionul Giuseppe Meazza, cunoscut şi sub numele de San Siro, a găzduit deja trei finale de Liga Campionilor: Bayern Munchen - Valencia (scor 1-1, 5-4 după penaltiuri) în 2001, Feyenoord Rotterdam - Celtic Glasgow (2-1, după prelungiri) în 1970, şi Inter Milano - Benfica Lisabona (1-0) în 1965.

Finala Ligii Campionilor din 2011 va avea loc pe Wembley, pe 28 mai, în timp ce cea din 2012 este prevăzută pe stadionul "Allianz Arena" din Munchen, pe 19 mai.

Mediafax

Citește și:
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Talentul care a refuzat ferm naționala României spera să prindă Mondialul, dar s-a ales praful de visul lui
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Talentul care a refuzat ferm naționala României spera să prindă Mondialul, dar s-a ales praful de visul lui
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Liga 2
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează