INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PORTUGALIA

Alarmă pentru Cristiano Ronaldo » A apărut un focar de coronavirus la 20 km de vila unde s-a izolat

Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo

Articol de - Publicat duminica, 19 aprilie 2020 16:00

Cristiano Ronaldo, 35 de ani, a fugit de infernul piemontez, dar nici în Portugalia nu e foarte protejat de noul coronavirus. Câteva zeci de cazuri de infecție au fost descoperite în Camara do Lobos, la vest de capitala Funchal a Insulei Madeira.

Atacantul lui Juventus locuiește cu soția și cei patru copii într-o vilă pentru care plătește 4.000 de euro chirie pe săptămână, dar COVID-19 nu e deloc departe. Presa lusitană a anunțat că autoritățile din localitatea cu 18.000 de suflete au instituit măsura carantinării totale, după ce un focar a apărut acolo. Oricum, CR7 n-ar trebui să mai rămână decât câteva zile în Madeira pentru că este așteptat de Sarri la Juventus, pentru reluarea pregătirilor. La întoarcere, la fel ca toți străinii bianconeri, va avea de făcut 14 zile de izolare.

S-a distrat la petrecerea nepoatei sale!

Cristiano continuă să se bucure însă de un statut privilegiat în țara cu peste 20.000 de cazuri de coronavirus și 714 decese. După ce și-a permis să iasă la antrenament pe stadionul lui Nacional, starul campioanei Italiei a fost prezent la un party în familie, fiind deconspirat de imaginile postate de sora lui, Elma. 

Ronaldo n-a fost singur, ci însoţit de partenera sa, Georgina, iar aniversarea nepoatei Alicia s-a ținut într-o cameră plină de tablouri şi suveniruri cu vedeta portugheză, inclusiv unul din ceșe 5 Baloane de Aur. CR7 a fost sufletul petrecerii și a dat tonul atunci când i s-a cântat sărbătoritei "La Mulţi Ani".  Alicia e fata fratelui său, Hugo Aveiro, administrator la muzeul fotbalistului din Funchal.

Anamaria Prodan, atac devastator: "Coman, 50 de milioane de euro? Jucători umflați! Sunt șocată că nimeni nu spune adevărul"

Cristiano Ronaldo, „trădat” de doi fotbaliști uriași de la United și Real Madrid: „Messi e cel mai bun!”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează