INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID L-A LUAT PE LASSANA DIARRA

Alt şchiop

Articol de GSP - Publicat joi, 18 decembrie 2008 00:00

Ca şi olandezul Huntelaar, mijlocaşul francez e achiziţionat accidentat

Real a mai făcut un transfer. Al doilea al iernii. După olandezul Klas-Jan Huntelaar, cumpărat de la Ajax cu 20 de milioane de euro, în "Bernabeu" a fost adus şi Lassana Diarra,  :O de la Portsmouth. Aparent, cei doi n-au nimic în comun. Primul e atacant, celălalt evoluează la mijloc. Ceva îi leagă totuşi: situaţia lor în momentul perfectării afacerii. Precum Huntelaar, francezul soseşte la Madrid accidentat.

A contat enorm insistenţa lui Juande Ramos. Antrenorul Realului îl ştie bine pe Lassana de cînd a lucrat în Anglia, la Tottenham, şi vede în el varianta optimă pentru centrul liniei mediane, de unde lipsesc Mahamadou Diarra şi De la Red pînă la finele stagiunii. Faptul că n-a mai jucat din 15 noiembrie şi că va mai sta măcar o lună a trecut în plan secund. La fel preţul de 17 milioane de euro, cu 10 peste cel cu care Portsmouth l-a cumpărat pe internaţionalul francez de la Arsenal, în 2007. El mai trecuse pe la Le Havre şi Chelsea. ;)

Real riscă însă, deşi este păţită. Numai în ultimii ani, Woodgate, Metzelder şi Robben au fost cumpăraţi accidentaţi. Toţi au avut ulterior noi probleme medicale. Din cauza acestora au ieşit multă vreme din circuit şi, cu excepţia parţială a ultimului, nici nu au convins.

Citește și:
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni!
Superliga

Lovitura anului pentru FCSB? „S-au interesat de Daniel Bîrligea”

„S-a făcut! Matteo Duțu ajunge la Dinamo” » Ce contract ar avea jucătorul adus de la AC Milan

„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (4)
 •  18 Decembrie 2008, 13:25

Mai aveau ceva in cmun, in afara accidentarii: sunt amandoi jucatori de fotbal:))

 •  18 Decembrie 2008, 11:52

woodgate a fost adus accidentat intr`adevar, ca si ceilalti de altfel. in sfarsit o stire adevarata :))

 •  18 Decembrie 2008, 10:47

numai robben a venit accidentat ca si huntelaar.ceilanti sau accidentat dupa.woodgate fiind cea mai mare teapa.acum huntelaar a venit accidentat dar sa luat in considerare ca nu putea juca pina pe 4 ianuarie.acum este ok.se antreneaza cu echipa.cu diarra lassana se face la fel tinind cont de pauza care va fi de sambata asta pina pe 4.ianuarie.cind cred ca se fva reface.juande in general nu se prea inseala la jucatori,cel putin in etapa sevilia a avut un ochi extraordiar.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close