Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   |   

OFICIAL PESTE O LUNĂ

Amauri e italian cu acte

 
09.03.2010   |    niciun comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Portarul Universităţii Cluj, Mircea Bornescu a spus că are la inimă două echipe, nici una dintre acestea nefiind cea la care joacă acum. "Mama ţine cu Universitatea Craiova şi tata cu Rapid, exact acelaşi lucru se întîmplă şi în inima mea.  Nu pot ...

Atacantul brazilian va primi cetăţenia italiană pînă la începutul lui aprilie. Jucătorul lui Juventus (29 de ani), adus de la Palermo cu 22,8 milioane de euro, poate deveni astfel o soluţie pentru selecţionerul Lippi în lotul Italiei la Mondialul din Africa de Sud.


Amauri a demarat încă de anul trecut procedura, folosindu-se de faptul că soţia sa are cetăţenia italiană şi că fotbalistul şi-a făcut anii necesari în Il Calcio. "Federcalcio a primit deja asigurări de la Prefectura din Torino că va transmite acordul Ministerului de Interne", a confirmat o sursă oficială a forului de la Roma. În cel mult o lună, brazilianul îşi va depune jurămîntul şi va deveni italian cu acte în regulă.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declanşat o luptă dublă împotriva corupţiei în sport,  atît a autorităţilor din sport, cît şi a celor civile. Platini a fost intervievat recent de către organizaţia europeană Sport et Citoyenneté. - Aţi participat recent la Întâlnirea Ministerială a Consiliului ...
Totul despre:
Fii primul care comenteaza!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

Comuna clujeană Jucu, celebră în lume datorită Nokia. ... Comuna clujeană Jucu, celebră în lume datorită Nokia. ...
Parcul industrial Tetarom, fosta casa din România a celor de la Nokia, ramâne una dintre cele mai râvnite platforme industriale din tara. Dupa plecarea colosului finlandez, mai [...]

Alte Stiri

Alte stiri din Campionate
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declanşat o luptă dublă împotriva corupţiei în sport,  atît a autorităţilor din sport, cît şi a celor civile. Platini a fost intervievat recent de către organizaţia europeană Sport et Citoyenneté. - Aţi participat recent la Întâlnirea Ministerială a Consiliului ...
 
În octombrie, Levante acapara atenţia. Echipa cu cel mai mic buget din La Liga (22 de milioane de euro), cu nici un jucător avînd salariu peste 300.000 de euro, ajungea în premieră lider. Peste Real, peste Barcelona, cu un bilanţ extraordinar în primele 9 etape: 7 victorii consecutive (una contra ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Vi 03.02.12
21:30
1. FC Nürnberg
0
2
Borussia Dortmund
Sa 04.02.12
16:30
Hertha BSC Berlin
0
1
Hannover 96
Sa 04.02.12
16:30
FC Schalke 04
1
1
1. FSV Mainz 05
Sa 04.02.12
16:30
Bayer Leverkusen
2
2
VfB Stuttgart
Sa 04.02.12
16:30
TSG 1899 Hoffenheim
2
2
FC Augsburg
Sa 04.02.12
16:30
VfL Wolfsburg
0
0
Borussia Mönchengladbach
Sa 04.02.12
19:30
Hamburger SV
1
1
Bayern München
Du 05.02.12
16:30
SC Freiburg
2
2
Werder Bremen
Du 05.02.12
18:30
1. FC Kaiserslautern
0
1
1. FC Köln
Un serviciu oferit de
Vand excavator JCB JS 330 LC
JCB JS330 LC Pret: 80 000 de Euro Data de fabricatie: 2009 Moto ore: 2500 Greutate, kg: 35000kg Latime senile: 80 cm Motor de noua generatie Pentru mai multe utilaje sau detalii, va ...
Cluj/Turda - pret 80.000,00 EUR
ofer servicii de logopedie si consiliere psihopedagogica
Psiholog cu masterat in consiliere psihologica, psihopedagogie, logopedie si asistenta medicala cu vechime 23 ani, experienta si rezultate excelente in relationarea cu pacientii de orice varsta, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Castiga sanatate si bani cu Life Care
Firma Life Care distribuitor nr.1 de produse Bio, in plina expansiune pe piata romaneasca, cauta colaboratori, dornici sa-si dezvolte propriile lor afaceri.Life Care iti ofera una din cele mai ...
Gorj/Toate Localitatiile Din Tara - pret 0,00 RON
Reparatii / service: frigidere, frigorifice
Frigotehnist cu experienta efectueaza reparatii urgente pentru frigidere, congelatoare si echipamente frigorifice comerciale la domiciliul clientului. detalii la 0745044132 sau vizitati site ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 30,00 RON
vand pui caniche
puii sunt foarte jucausi si frumosii, rasa pura, au 8 saptamani (data fatarii: 25 august 2011). avem 3 baietei negri.Au carnet de sanatate si sunt vaccinati conform varstei. Nr. de telefon: 0723442912
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 RON
VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

Finala Super Bowl, disputată între echipele New England Patriots şi New York Giants, a avut loc duminică seară în oraşul Indianapolis şi a fost transmisă în direct de postul de televiziune american NBC. În pauza evenimentului, Madonna a cântat [...]
Primele bancuri cu demisia lui Boc

Primele bancuri cu demisia lui Boc

Pe reţelele de socializare circulă, deja, câteva vorbe de spirit despre demisia lui Emil Boc şi urmările acesteia. „Care a fost prima reactie a lui Crin Antonescu la demisia lui Boc?Ooooof, asa dimineata?!” „Guvernul moare, dar nu se [...]
VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

Sute de luptători pentru drepturile animalelor au protestat împotriva luptelor cu tauri din Ciudad de México, ei fiind aproape goi şi acoperiţi de [...]
Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Ioana Spangenberg, o româncă fotomodel de 30 de ani, are 38 de kilograme şi o talie de 50 de centimetri, deşi insistă că mănâncă de mai mult de trei [...]
Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

O familie de trei persoane a fost salvată după ce a petrecut şase zile într-o pădure din Oregon, SUA, dormind nopţile într-o scorbură de copac. Cei [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V