INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Bursa transferurilor în Premier League » Ce mutări s-au perfectat până acum în cel mai tare campionat al lumii

foto: Mirror.co.uk
foto: Mirror.co.uk

Articol de - Publicat miercuri, 29 iunie 2016 12:27

Premier League va începe în mai puțin de două luni și formațiile din Insulă au dat drumul la transferuri. Ținta principală e reprezentată clar din tehnicieni.

Se preconizează un sezon nebun, cu cel puțin 5 echipe angajate în lupta pentru titlu. După Europeanul din Franța, Antonio Conte se va fi la cârma celor de la Chelsea, Pep Guardiola o va antrena pe City, Mourinho la Manchester United , iar topul antrenorilor mari e completat de Wenger și Jurgen Klopp, care continuă pe banca lui Arsenal, respectiv Liverpool. Și Watford și-a adus antrenor. Din Serie A! Fostul tehnician al lui Inter, Walter Mazzari va antrena în Premier League sezonul viitor.

Un lucru e cert. Southampton e în continuare o fabrică de transferuri și le semnează pe cele mai importante în rândul jucătorilor. Dacă Wanyama a fost vândut la Tottenham pe 11 milioane de lire, Mane tocmai a semnat cu Liverpool, jucător pentru care ”sfinții” au încasat nu mai puțin de 30 de milioane de lire.

Arsenal înregistrează și ea primul transfer. Granit Xhaka, jucătorul lui Borussia Monchengladbach va îmbrăca tricoul ”tunarilor” în sezonul următor. Nemții au încasat 40 de milioane de euro pentru mijlocaș. 

 Manchester United a cheltuit și ea 40 de milioane de euro pe un fotbalist. Mourinho și-a întărit defensiva cu fundașul central al celor de la Villarreal, Eric Bailly. 

Pe lângă Mane, Klopp a mai adus la Liverpool doi jucători din Bundesliga. Matip a ajuns pe Anfield de la Schalke, iar al doilea cel mai bun portar din prima ligă germană, Loris Karius s-a înțeles și el cu formația de pe Merseyside. 

Iată echipele care au făcut transferuri până acum

AFC Bournemouth
Sosiri: Emerson Hyndman (Fulham)
Plecări: Sylvain Distin, Tommy Elphick (Aston Villa)

Arsenal
Sosiri: Granit Xhaka (Borussia Monchengladbach)
Plecări: Arteta, Rosicky

Chelsea
Sosiri: Antonio Conte (antrenor)
Plecări: Lewis Baker (Vitesse) - împrumut

Leicester City
Sosiri: Ron-Robert Zieler (Hannover), Luis Hernandez (Sporting Gijon)

Everton:
Sosiri: Ronald Koeman (antrenor), Sambou (Coventry), Renshaw (Oldham)
Plecări: -

Liverpool
Sosiri: Matip (Schalke), Karius (Mainz), Mane (Southampton)
Plecări: -

Manchester City
Sosiri: Pep Guardiola (antrenor), Gundogan (Dortmund)
Plecări: -

Manchester United
Sosiri: Jose Mourinho (antrenor), Bailly (Villarreal)

Middlesbrough
Sosiri: Fischer (Ajax), Espinosa (Gijon)
Plecări: Woodgate, Abella, Williams (Perth Glory)

Southampton
Sosiri: Nathan Redmond (Norwich)
Plecări: Ramirez, Davis, Juanmi (Socciedad), Wanyama (Tottenham), Mane (Liverpool)

Swansea
Sosiri:-
Plecări: Eder (Lille), Paloschi (Atalanta)

Tottenham:
Sosiri: Wanyama (Southampton)
Plecări: -

Watford:
Sosiri: Mazzarri (antrenor)
Plecări: Ekstrand

West Ham
Sosiri: Toni Martinez (Valencia)
Nordtveit (Monchengladbach), Quina, Feghouli (Valencia)
Plecări: Joey O'Brien, Elliot Lee

Lista va fi actualizată când se vor mai perfecta alte mutări.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
marele.calorifer
marele.calorifer  •  29 Iunie 2016, 15:49
Postat de fcsb.86 pe 29 Iunie 2016, 15:00

Valoarea campionatului Angliei nu a fost data niciodata de jucatorii proveniti din nationala lor! Valoarea campionatului Angliei consta in faptul ca este cel mai bogat campionat, a fost, este si mereu o sa fie la fel. Se invart sume fabuloase, cele mai bogate cluburi din Anglia sunt, daca comparam campionatul Englez cu restul campionatelor vedem din celelalte 2 maxim 3 echipe de top, pe cand in Anglia sunt destul, daca nu ma insel este campionatul cu cele mai multe echipe care au castigat trofee internationale, ca si nr de cluburi.

Hai că au fost momente în care valoarea campionatului era și datorită jucătorilor englezi. Nu zic înainte de 90', când Liverpool câștigase titluri europene cu jucători din Marea Britanie, dar chiar și după, pe finalul anilor 90, cu echipa lui United, cu un Beckham, Scholes, un tânăr Lampard la început de mileniu, un Gerrard sau Terry, au avut jucători. Istoria recentă e cu mulți spanioli sau sud-americani. De-a lungul timpului, când a fost ca echipele englezești să domine fotbalul european, 80% erau de-ai locului :)

fcsb.86
fcsb.86  •  29 Iunie 2016, 15:00
Postat de marele.calorifer pe 29 Iunie 2016, 14:40

Da! În fazele superioare, unde Manchester City a jucat o semifinală de Champions League, iar Liverpool finală de Europa League. Iar campionatul nu are nici o treabă cu echipa națională. Dar dacă ești atât de îngust la minte încât să aduci un asemenea argument, nici nu are rost să mă obosesc. Ce treabă au jucătorii din naționala Angliei cu valoarea fotbalului britanic (mai exact Premier League)? Conte, Wenger, Guardiola, Mourinho, Klopp? Englezi, nu?

Valoarea campionatului Angliei nu a fost data niciodata de jucatorii proveniti din nationala lor! Valoarea campionatului Angliei consta in faptul ca este cel mai bogat campionat, a fost, este si mereu o sa fie la fel. Se invart sume fabuloase, cele mai bogate cluburi din Anglia sunt, daca comparam campionatul Englez cu restul campionatelor vedem din celelalte 2 maxim 3 echipe de top, pe cand in Anglia sunt destul, daca nu ma insel este campionatul cu cele mai multe echipe care au castigat trofee internationale, ca si nr de cluburi.

marele.calorifer
marele.calorifer  •  29 Iunie 2016, 14:40
Postat de Ion Vasile pe 29 Iunie 2016, 13:53

Mai lasati-bne cu cel mai "important" sau "tare" campionat. I s-a vazut "valoarea" la Euro unde Anglia a incasat rusinea. I s-a vazut "valoarea" in fazele superioare ale cupelor europene.

Da! În fazele superioare, unde Manchester City a jucat o semifinală de Champions League, iar Liverpool finală de Europa League. Iar campionatul nu are nici o treabă cu echipa națională. Dar dacă ești atât de îngust la minte încât să aduci un asemenea argument, nici nu are rost să mă obosesc. Ce treabă au jucătorii din naționala Angliei cu valoarea fotbalului britanic (mai exact Premier League)? Conte, Wenger, Guardiola, Mourinho, Klopp? Englezi, nu?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează