INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA - MANCHESTER CITY 2-1

City în război cu arbitrul după primul eşec din campionat: ”L-a orbit ploaia”

Faza care l-a scos din minți pe Mancini. Faultat de Bosingwa, Silva cade, dar nu primește penalty
Faza care l-a scos din minți pe Mancini. Faultat de Bosingwa, Silva cade, dar nu primește penalty

Articol de - Publicat miercuri, 14 decembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 13 decembrie 2011 20:52

Managerul Roberto Mancini l-a luat peste picior pe ”centralul” Mark Clattenburg, care n-a văzut un penalty la Silva cînd Manchester conducea cu 1-0.

Managerul Roberto Mancini ştia că-i va veni rîndul şi lui Manchester City să piardă în Premier League. Dar nu se aştepta ca primul eşec, acest 1-2 cu Chelsea ce-i scurtează la numai două puncte avansul faţă de United în fruntea clasamentului, să fie influenţat de arbitraj.

Marea lui supărare, o fază petrecută în prima repriză, la scorul de 1-0 pentru City, cînd "centralul" Mark Clattenburg i-a refuzat un penalty: "A fost mare! Toată lumea pe stadion a văzut cum David Silva e faultat în careu de Bosingwa, numai el nu". Întrebat de ce crede că arbitrul n-a văzut faultul deşi era la 3 metri, tehnicianul italian a răspuns sarcastic: "A plouat mult, l-a orbit ploaia".

Mancini n-a comentat şi intrările dure, repetate, ale portughezului Meireles, dar a făcut-o fostul arbitru FIFA, Graham Poll: "Cînd a egalat pentru Chelsea, Meireles nici nu trebuia să mai fie pe teren. Clattenburg a omis să-i dea «galben» la un atac asupra lui Silva, apoi l-a avertizat tot pentru o intrare urîtă, la Zabaleta. Trebuia să fie al doilea. City n-a avut acelaşi noroc şi Clichy a fost trimis la vestiare. Corect".

2-0 e scorul cu care pierduse City şi sezonul trecut pe terenul lui Chelsea. Marţi a fost al doilea eşec consecutiv

Revolta lui Lampard
Dacă la finalul partidei, jucătorii lui City turbau de furie, în tabăra cealaltă, sentimentele erau amestecate. Lampard, autorul golului victoriei lui Chelsea, plîngea în braţele colegului Terry (foto). Apoi s-a confesat ziariştilor: "Joc prea puţin. Mister mă ţine pe bancă şi nu ştiu de ce. Nu-mi dă nici o explicaţie".

Internaţionalul englez, 33 de ani, a răbufnit inclusiv pe teren, la penalty-ul de 2-1, cînd i-a luat mingea din mînă coechipierului desemnat şi a bătut el. Cu toate astea, a dezminţit că ar pleca la Real, unde-i dorit de fostul antrenor, Jose Mourinho: "Mai am 18 luni de contract şi-l voi respecta".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează