INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Cristiano Ronaldo şi-a cerut scuze suporterilor că a fost eliminat

Articol de GSP - Publicat duminica, 06 decembrie 2009 00:00

Internaţionalul portughez al lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a declarat la finalul partidei pe care echipa sa a cîştigat-o în faţa Almeriei, scor 4-2, că regretă gestul care a dus la eliminarea sa şi le-a cerut scuze fanilor inclusiv pentru penalty-ul ratat, informează AS.

"Sînt un om, am şi eu unele defecte şi se întîmplă să mai greşesc. Totuşi, sunt profesionist şi nu îmi place să ratez sau să pierd. Am fost trist pentru că nu am transformat acea lovitură de la 11 metri şi, din acest motiv, nici nu m-am bucarat la golul pe care l-am marcar ulterior. Am fost eliminat deoarece am reacţionat instinctiv. Pe această cale, vreau să îmi cer scuze suporterilor şi colegilor", a spus fotbalistul lusitan în vârstă de 25 de ani.

Ronaldo a primit cartonaşul roşu în minutul 89 al întîlnirii cu Almeria, după ce a lovit intenţionat, cu piciorul, un adversar care iniţial i-a aplicat o lovitură de cot în figură.

Real Madrid a câştigat, sîmbătă, pe teren propriu, scor 4-2, partida cu Almeria, contînd pentru etapa a 13-a din Primera Division. Pentru formaţia antrenată de Manuel Pellegrini au marcat Serfio Ramos (31), Higuaín (73), Benzema (82) şi Cristiano Ronaldo (84), în timp ce pentru oaspeţii, care la un moment dat au condus cu 2-1, au înscris Soriano (58) şi Uche (62).

Citește și:
Victor Angelescu, rugat în direct la TV: „Ștergeți imaginea asta cu Talisson! Este o poză nepotrivită”
Superliga

Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Stranieri

Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Campionate
Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează