Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

MAFIA PARIURILOR

După Fener şi Trabzon, a picat şi Beşiktaş în plasa procurorilor

 
12 Iulie 2011 16:19
 

Serdar Adali

Galatasaray a scăpat, cel puţin deocamdată, de scandalul meciurilor suspecte de blat. Cele mai proaste rezultate ale Galatei s-au întîmplat în perioada cu Gheorghe Hagi pe bancă, dar măcar nu au existat şi conducători implicaţi în acest flagel care ar putea duce la decizii extrem de dure.

Pînă acum, nici un şef al lui Bogdan Stancu, Zapata şi Culio nu a fost arestat, aşa cum s-a întîmplat la cluburi importante ca Fenerbahce, Trabzonspor, Beşiktaş şi Sivasspor.

Ultimii pe lista poliţiei sînt vicepreşedintele clubului Besiktaş Istanbul, Serdar Adali, si directorul tehnic Tayfur Havutcu, arestaţi marţi în Turcia în ancheta meciurilor trucate în sezonul trecut al primei ligi. Cei doi au fost interogati în aceasta dimineata înainte de a fi plasati în arest.

Beşiktaş, care a terminat sezonul trecut pe locul cinci, este unul dintre cele trei mari cluburi din Istanbul, alături de Fenerbahce şi Galatasaray.

Poliţia turcă a arestat la 3 iulie mai mult de 80 de persoane, ca parte a unei investigaţii privind suspiciunea de trucare a 19 meciuri din prima divizie din sezonul 2010-2011. Pentru moment, 26 de suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv, informează Mediafax.

Printre persoanele importante din fotbalul turc care au fost arestate se află preşedintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, şi preşedintele grupării Trabzonspor, Sadri Sener.

Conform presei turce, clubul Fenerbahce şi preşedintele sau sînt în centrul afacerii de trucare a meciurilor din sezonul 2011-2012, în care gruparea din Istanbul a cîştigat titlul de campioană la golaveraj în faţa formaţiei Tranzonspor.

Federaţia Turcă de Fotbal ar putea lua măsuri imediate, deoarece pînă vineri trebuie să comunice la UEFA numele cluburilor care vor participa în cupele europene în sezonul viitor.

Echipa Fenerbahce a cîştigat titlul în sezonul 2010/2011, dupa victoria cu 4-3 din meciul cu Sivasspor, din ultima etapă a campionatului, în dauna formatiei Trabzonspor.

Anchetatorii au suspiciuni de manipulare a rezultatelor a 19 meciuri din prima ligă, în sezonul trecut, si vizează, de asemenea, alte ilegalităţi comise de oficiali ai unor cluburi.
 
Comentarii (2)
ronaldo666  (2225 comentarii)
sigur galata a trucat meciuri doar au luat campionatu:))
12 Iulie 2011, 18:44   •   Comenteaza
forza1rapid  (973 comentarii)
La toti se pot lua masuri numai la noi nu are nimeni probe desi stie toata lumea ce gainarii se fac in liga lui MITITICA !
12 Iulie 2011, 18:19   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Meditatii limba engleza Cambridge
Masteranda, profesor particular de limba engleza, cu experienta pedagogica, ofer lectii private de limba engleza in vederea sustinerii examenului cambridge, admiterii la facultate sau consolidarii ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Lichidare stoc telefoane mobile www.telefoane-mobile.eu
Telefon Mobiado Micro Gold dual SIM CEL MAI MIC TELEFON DE PE PIATA, CAT JUMATATE DE PACHET DE TIGARI: carcasa neagra cu auriu, design absolut deosebit, camera 1.3Mpx, nou in cutie cu toate ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 460,00 RON
vand urgent teren extravilan
Vand teren extravilan, 400mp, deschidere 16m, zona Agigea(Constanta)cadastru si intabulare.Pret negociabil.
Constanta/Agigea - pret 3.000,00 EUR
Vand Chevrolet Aveo
Vand Chevrolet Aveo, din 2007, Gri metalizat, Euro 4, benzina, motor 1200cmc, cutie manuala 5 trepte, Inmatriculata, KM rulati 19.250 Dotari: Aer conditionat, Inchidere centralizata, Geamuri ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 4.650,00 EUR
VAND PLASE PESCARESTI !
Vand plase pescaresti ( setci, ave, prostovoale, vintire, navoade, tifan )
Galati/Galati - pret 100,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V