INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER MILANO

Eto'o se roagă de Benitez să nu mai joace în bandă: "Vreau să fiu iar atacant!"

Articol de - Publicat sambata, 31 iulie 2010 00:00

Camerunezul Eto'o s-a săturat să joace departe de poartă la Inter şi i-a cerut noului antrenor, Benitez, să-i pună în valoare calităţile de golgeter.

Samuel Eto'o nu plînge deloc după Jose Mourinho. A îndurat un an şi a executat fără crîcnire ordinele portughezului, fiind o piesă fundamentală în sistemul 4-2-3-1, care i-a adus toate trofeele posibile. Camerunezul nu mai vrea să joace însă în bandă şi, cum a venit din vacanţă, l-a şi avertizat pe noul antrenor, Rafa Benitez, să-i schimbe urgent poziţia în teren.

"Vreau să joc din nou atacant! Treaba mea a fost întotdeauna să dau goluri şi sper ca în sezonul viitor să reuşesc multe. Inter m-a adus ca să marchez şi i-am explicat foarte clar lui Benitez că ştiu s-o fac. Pot să mă şi apăr, am dovedit-o cu Mourinho. Benitez e antrenor bun şi va trebui să găsească soluţia ca să nu mai stau departe de poartă", a declarat Eto'o.

Cifrele îi dau dreptate. Deşi multe dintre golurile sale au fost decisive, media în Italia e doar de o reuşită la 3 jocuri! Jumătate faţă de cea cu care venise de la FC Barcelona, unde în ultima stagiune dinaintea transferului înscrisese 36 în 52 de meciuri: "M-am sacrificat la Inter şi apoi pentru Camerun la Mondiale, contra Japoniei. Nu e nici o problemă, mă supun deciziei antrenorului spre binele echipei, dar Eto'o rămîne vîrf şi lăsaţi-l să-şi facă meseria".

16 goluri în 48 de meciuri a marcat Eto'o în toate competiţiile din sezonul trecut sub comanda lui Mourinho

130 de goluri în 200 de partide a reuşit atacantul camerunez în cele cinci sezoane la FC Barcelona

Mutu ia la ţintă ziariştii!
STRANIERI. În cantonamentul de la Cortina d'Ampezzo, Mutu face zilnic spectacol. Dacă în amicale nu poate juca, fiind suspendat pentru doping, atacantul Fiorentinei se distrează la antrenamente. Clientul preferat e portarul Boruc, pe care ieri l-a ridiculizat cu o "scăriţă" din lovitură liberă şi cu un penalty sub bară. "Mister, explică-le copiilor ăştia", aşa l-a înfuriat pe polonez. Mutu a exersat apoi voleurile şi, la propunerea secundului Marcolin, a vrut să lovească de la 30 de metri un reporter TV care transmitea în direct, ratînd foarte puţin ţinta!

Real l-a luat pe Khedira
SPANIA. Real a bătut palma cu Stuttgart pentru Sami Khedira. Între cererea de 15 milioane de euro şi oferta iniţială de 10 s-a ajuns la un compromis: 14 milioane de euro a costat transferul mijlocaşului de 23 de ani, care mai avea contract cu şvabii pînă în iunie 2011. După ce va trece vizita medicală, internaţionalul german cu rădăcini tunisiene va semna un contract pe 5 sezoane, cu un salariu stagional de 3 milioane de euro. El e a 4-a achiziţie făcută în această vară de Real, după Di Maria, Canales şi Pedro Leon.

Protecţie totală
STAGIU. În SUA, Real s-a cazat la exclusivistul hotel "Berverly Hills" din Los Angeles. Mourinho l-a ales pentru protecţia maximă oferită oaspeţilor de stabiliment, ridicat în 1912. Tocmai pentru intimitate, acolo au stat de-a lungul anilor multe vedete de la Hollywood. Printre acestea s-au numărat Marylin Monroe, Spencer Tracy, Katherine Hepburn, Elizabeth Taylor, Jennifer Aniston, dar şi John Lennon, alături de soţie, Yoko Ono, ori Rod Stewart. Preţul mediu pe noapte al unei camere e de 465 de euro.

- CE 2012. Thiery Henry (33 de ani) şi-a confirmat retragerea din "naţionala" Franţei, rivala "tricolorilor" în următoarele preliminarii. "M-am decis înainte de Mondial. Nu voi reveni", a zis noul atacant de la Red Bulls New York.
- ITALIA. Concurenţă pentru Ştefan Radu. Lazio l-a cumpărat de la Manchester City pe apărătorul spaniol Javier Garrido (25 de ani). Romanii l-au rezolvat şi pe mijlocaşul uruguayan Alvaro Gonzalez (25 de ani, ex-Nacional Montevideo).
- SPANIA. Betis cere locul din Primera al lui Hercules. Formaţia din Alicante este acuzată că a cumpărat mai multe partide pentru a promova.
- ANGLIA. David James a ajuns în liga secundă, la Bristol City. Portarul de 39 de ani, prezent la Mondial, era liber după separarea de Portsmouth.
- GERMANIA. Cum încă nu are maşină, Raul este dus şi adus la antrenamente de antrenorul său, Magath. Schalke i-a angajat atacantului spaniol asistent personal şi profesor de germană. Cele 50.000 de tricouri cu numele său scoase la vînzare sînt pe terminate.
- FRANŢA. Daniel Niculae va avea un rival în plus la Monaco. Echipa din Principat l-a transferat de la Standard Liege pe Mbokani.
- OLANDA. Ajax contează pe golgeterul lui Alkmaar, El Hamdaoui. "Lăncierii" au achitat 5 milioane de euro pe "vîrful" marocan.
- GRECIA. Panathinaikos l-a adus de la Lyon pe Boumsong. Fundaşul de 30 de ani a costat 500.000 de euro.
- RUSIA. Spartak s-a înţeles cu Espanol pentru Nicolas Pareja. 10 milioane de euro au achitat moscoviţii pe apărătorul argentinian de 26 de ani.

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
footballclub
footballclub  •  01 August 2010, 19:31

f o o t b a l l c l u b .ro - Comunitatea fanilor fotbalului din Romania. Dezbateri, stiri, informatii despre principalele evenimente fotbalistice internationale

pipitahiguain
pipitahiguain  •  31 Iulie 2010, 10:44

probabil atunci k il va baga atacant pe eto'o cu milito si inter va fi de speriat :D cu asa atacanti

Vezi toate comentariile (2)
Comentează