INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA/ BAYERN - HAMBURG 2-2

Fără scuze

Articol de - Publicat duminica, 17 august 2008 00:00

Bayern şi noul său antrenor, Klinsmann, au fost puşi la zid după remiza cu Hamburg

Pe de-o parte fluierăturile şi apostrofările suporterilor la final, pe de alta criticile specialiştilor. Cu asta s-a ales Jurgen Klinsmann, vineri seară, la debutul său pe banca lui Bayern (2-2 cu Hamburg).

Chiar dacă adversarul nu-i o echipă de pluton, nimeni n-a putut accepta faptul că bavarezii au scăpat victoria printre degete după ce au condus cu 2-0. "Cînd ai un asemenea avantaj pe tabelă, nu există nici o scuză", a punctat predecesorul lui Klinsmann pe bancă, Ottmar Hitzfeld, distins înaintea întîlnirii cu titlul de "antrenorul anului în Germania".

Pe managerul Uli Hoeness l-a deranjat inclusiv faptul că jucătorii au căzut după primirea golului doi, în minutul 57: "Parcă ne-a tăiat picioarele. E de neconceput să ai atît timp la dispoziţie pentru a reacţiona şi să nu faci nimic". Tot Hoeness a remarcat că, "fără Toni şi Ribery, sîntem doar umbra trupei care sezonul trecut a luat titlul cu 10 puncte avans".

"N-am reuşit să cîştigăm meciul pentru că în defensivă ne-a lipsit organizarea şi am făcut prea multe greşeli"
Philip Lahm, fundaş Bayern

"Nu sîntem încă în stare să ne punem adversarul sub presiune. Ne lipseşte prospeţimea fizică"
Jurgen Klinsmann, antrenor Bayern

Citește și:
Alibec are rival în Superliga » Jucătorul Craiovei, LIVE pe Counter-Strike a doua zi după meci: „Ce faci, bă, topitule?”
Superliga

Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Tenis

Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Campionate
Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează