INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRIMERA DIVISION

Genialitatea lui Guti ajută Realul contra lui La Coruna

Articol de GSP - Publicat luni, 01 februarie 2010 00:00

La 3-1 cu La Coruna, mijlocaşul Realului a uimit prin pasa cu călcîiul de la golul doi

Meciul Realului la La Coruna (3-1) rămîne antologic. Nu ca prima victorie a madrilenilor pe "El Riazor" după 18 ani, nici prin "dubla" francezului Benzema, ci datorită fazei create de Guti la golul doi.

Scăpat singur în careul gazdelor, mijlocaşul spaniol putea trage. Şutul era iminent, iar şansele ca portarul Aranzubia să fie bătut - uriaşe. Într-o fracţiune de secundă însă a uimit pe toată lumea: a inventat un călcîi către Benzema, aflat într-o poziţie din care chiar nu avea cum să rateze. Succesiunea de poze de sus e sugestivă.

Cîţi ar fi procedat ca Guti? Puţini, foarte puţini, fiindcă ceea ce a realizat jucătorul de 33 de ani nu e la îndemînă oricui, ci aparţine doar geniilor, capabile să lumineze cu un unic gest. Unul suficient, de pildă, pentru "Marca" să vorbească despre "Călcîiul lui Dumnezeu".

Barca a marcat din ofsaid
Deşi a avut multe ocazii, FC Barcelona a înscris la Gijon numai un gol (1-0), şi acela în condiţii ilicite. Reluările TV au probat că, în momentul pasei verticale trimise de Iniesta, Pedro se afla în ofsaid (foto). Cum arbitrii nu l-au oprit, atacantul spaniol a pătruns singur şi a marcat. Alt ajutor: Messi nu a luat "roşu" pentru un atac din spate, cu piciorul sus, la Diego Castro.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (8)
skrilla
skrilla  •  01 Februarie 2010, 10:15
Postat de pe 01 Februarie 2010, 07:35

pt a cata oara ajutata barcelona de arbitrii...iar Messi nu e primadata cand e iertat de arbitrii.....in schimb Ronaldo nu are nici o sansa in fata arbitriilor

Banuiesc ca esti un sustinator al lui Real Madrid,nu?!Ajutata sa nu de arbitrii(desii nu sunt romanii in masura sa vorbeasca si despre arbitrajele din Spania),Barcelona este net superioara Real-ului din Madrid.Nu sunt vreun suporter sau sustinator al Barcelonei,dar chiar este cea mai buna echipa a momentului.

 •  01 Februarie 2010, 08:45

Golul lu okaka chuka a fost mai smecher:x Forza as roma!

lenorboy
lenorboy  •  01 Februarie 2010, 08:20
Postat de werder_fan pe 01 Februarie 2010, 08:05

am ajuns sa vorbim despre arbitraje din campionatul Spaniei, noi romanii le stim pe toate.

Nai auzit tu de Romanica

Vezi toate comentariile (8)
Comentează