Articol de Daniel Nanu - Publicat vineri, 25 martie 2016 00:00
Marele olandez i-a încredințat pentru prima oară lui Gică Popescu banderola de căpitan al Barcelonei.
Telefon la Gică Popescu, cam la o oră după ce vestea morții lui Johan Cruyff căzuse ca o ghilotină sentimentală peste fotbal și peste noi toți.
A răspuns o voce care tremura și care-și înghițea lacrimile și tristețea. "M-ai sunat pentru Cruyff, nu-i așa?". Nici nu era nevoie de răspuns. "A fost un personaj uriaș... Am atâtea amintiri... Nu, nu pot vorbi despre Johan Cruyff mort".
Popescu, Hagi, Figo, Prosinecki...
Sunt 12-13 ani de atunci. Eram la Lecce, acolo unde se transferase Gică Popescu, la discuții pentru cartea "Viața Mea", biografia fostului căpitan al Craiovei, al Barcelonei și al echipei naționale.
În plină iarnă, pomii din curtea vilei retro erau plini de mandarine. Poveștile curgeau, amestecându-se, erau atâtea de lămurit, până când am ajuns la Cruyff și la Barcelona. Moment în care Gică s-a destins ca atunci când o lua în brațe pe Maria, fiica sa de 2 ani în acea vreme.
" Ronald Koeman plecase de la Barca. Tony Bruin Slot, secundul lui Cruyff, mă urmărea de multă vreme. Apropo, în 1990, când am venit la PSV Eindhoven, tot pe Koeman l-am înlocuit... Am jucat prima dată pentru Barcelona într-un amical, 2-2 cu Groningen. La acel meci, Cruyff mi-a încredințat pentru prima dată banderola de căpitan, probabil pentru a-mi da încredere. Căpitanul echipei era Bakero. Apoi, am jucat la Trofeul Gamper, turneul care deschide sezonul la Barcelona. Primul meci, 4-0 cu ŢSKA Sofia, am fost declarat cel mai bun de pe teren. Al doilea, un 5-1, cu o formație argentiniană, San Lorenzo, cred, în care Prosinecki a jucat senzațional și, cum ultima impresie contează, el a fost declarat jucătorul turneului. Muream de ciudă... Eram 5 jucători străini pentru cele 3 posturi, cum era la acea vreme: eu, Hagi, Prosinecki, Figo și Kodro".
"Vrei să vezi un profesionist? Uite, Popescu e un profesionist!"
Trecuse ceva timp de la venirea lui Popescu la Barcelona. "Primul meu meci oficial la Barcelona, primul gol. La Valladolid. Am deschis scorul cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Am învins cu 2-0, iar eu am fost lăudat de toată lumea. Mă pregăteam dumnezeiește. Veneam la stadion primul, plecam ultimul. Asta l-a impresionat mult pe Cruyff. M-a și repartizat în cameră cu Jordi, fiul său".
18 noiembrie 1995. Barcelona - Albacete 3-0. Hagi deschide scorul în minutul 14. Al doilea gol e opera lui Gică Popescu, cu 4 fundași adverși înșirați ca pe ață și un șut plasat.
La câteva zile, Cruyff intră în vestiarul Barcelonei. Gică Popescu face masaj cu un tip străin. Cruyff află că e un masor adus de Popescu din România. Pe masor îl cheamă Doru Văetiș și a fost masor la Universitatea Craiova. S-a stins acum 2 ani. Marele Johan l-a chemat pe Jordi și i-a spus: "Vrei să vezi un profesionist? Uite-l pe Popescu, e un profesionist!".
În primele zile ale lui 1996, Johan Cruyff a intrat în vestiar. "Am cântărit mult până să iau această decizie. Dar m-a impresionat foarte tare felul în care unul dintre voi a înțeles să trateze culorile acestui club. Începând de azi, al doilea căpitan al echipei este Gică Popescu!".
Ieri, la 20 de ani de la acel moment, o voce pierdută repeta că nu poate vorbi despre Johan Cruyff...
