INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREZENTARE PRIMERA DIVISION

Începe Primera Division » Ofensiva galactică atacă Barcelona

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 august 2010 00:00

Real încearcă pentru a-l doilea an consecutiv s-o detroneze pe Barcelona. De astă-dată cu deşteptătorul "greilor", Mourinho, pe bancă.

Anul trecut, întoarcerea lui Florentino Perez în fruntea clubului şi achiziţiile de 257,4 milioane de euro, în frunte cu Cristiano Ronaldo, nu i-au fost de ajuns Realului pentru un titlu. Barcelona a luat campionatul, Sevilla Cupa Spaniei. Galacticii îşi reiau mîine ofensiva împotriva gigantului catalan. De astă-dată, cea mai importantă armă a lor este pe bancă: Jose Mourinho.

După ce-a revitalizat-o pe Inter, căreia i-a adus în vitrină o nouă Ligă după o aşteptare de mai bine de 40 de ani, tehnicianul portughez are ambiţia să reuşească acest lucru şi cu Real. N-a investit în transferuri decît 74 de milioane de euro, iar nou-veniţii, Carvalho, Ozil, Khedira, Canales, Di Maria, Leon, n-au nici pe departe strălucirea unui Ronaldo sau a unui Kaka. "Dar eu am reţeta de a-i trezi pe uriaşi din somn. Şi voi reuşi şi la Real", e convingerea lui Jose.

Rămîne de văzut replica echipei campioane, Barcelona. Catalanii au cumpărat ţintit, Villa, Adriano, ieri Mascherano, şi merg în continuare pe mîna magicianului Messi. Obiectivele antrenorului Pep Guardiola: "Ţintim trei trofee: titlul, Cupa şi Liga Campionilor". Războiul Real - Barcelona poate începe.  

FC BARCELONA
Achiziţii
D. Villa (Valencia, 40 de milioane de euro), Mascherano (Liverpool, 22), Adriano (FC Sevilla, 9,5)
Plecări
Cigrinski (Şahtior, 15), Y. Toure (Man. City, 30), Henry, Marquez (ambii Red Bull New York, 0), Keirrison (Santos, 0)
Echipa tip
4-3-3: Valdes - Daniel Alves, Puyol, Pique, ADRIANO - Xavi, MASCHERANO, Iniesta - Pedro, Messi, VILLA
Antrenor: Josep Guardiola

REAL MADRID
Achiziţii
Canales (Santander, 6), Di Maria (Benfica, 25), Pedro Leon (Getafe, 10), Khedira (Stuttgart, 10), R. Carvalho (Chelsea, 8), Ozil (Bremen, 15)
Plecări
Raul, Metzelder (ambii Schalke, 0), Guti (Beşiktaş, 0)
Echipa tip
4-4-2: Casillas - Sergio Ramos, Pepe, RICARDO CARVALHO, Marcelo - PEDRO LEON, Xabi Alonso, KHEDIRA, OZIL - Cristiano Ronaldo, Higuain
Antrenor: Jose Mourinho

ATLETICO MADRID
Achiziţii
Filipe Luis (La Coruna, 12), Godin (Villarreal, 11), Merida (Arsenal, 0), Diego Costa (Valladolid, 1), Mario Suarez (Mallorca, 1,8), Tiago (Juventus, 0)
Plecări
Roberto (Benfica, 8,5), Salvio (Benfica, 0), Pablo (West Bromwich, 0), Pernia (fără club, 0)
Echipa tip
4-4-2: De Gea - Ujfalusi, Perea, GODIN, LUIS FILIPE - DIEGO COSTA, TIAGO, P. Assuncao, MERIDA - Aguero, Forlan
Antrenor: Quique Sanchez Flores

FC SEVILLA
Achiziţii
Alexis (Valencia, 5), Guarente (Atalanta, 5,5), Dabo (St. Etienne, 0), Cigarini (Napoli, 0,35/împrumut), Alfaro (Tenerife), A. Kone (Hannover) - ambii reveniţi după împrumuturi
Plecări
Adriano (FC Barcelona, 9,5), Stankevicius (Sampdoria, 0/final de împrumut), Squillaci (Arsenal, 6,5), De Mul (Standard, 0), Chevanton (Lecce, 0)
Echipa tip
4-4-2: Palop - Konko, ALEXIS, Escude, F. Navarro - Navas, Romaric, Zokora, Capel - Kanoute, Luis Fabiano
Antrenor: Antonio Alvarez

VALENCIA
Achiziţii
Aduriz (Mallorca, 4), Tino Costa (Montpellier, 6,5), Soldado (Getafe, 10), Mehmet Topal (Galatasaray, 6), Ricardo Costa (Lille, 0), Feghouli (Grenoble, 0)
Plecări
Villa (FC Barcelona, 40), David Silva (Manchester City, 30), Zigici (Birmingham, 7), Marchena (Villarreal, 2,5), Del Horno (Levante, 0), Baraja (fără club, 0)
Echipa tip
4-4-2: Cesar - Miguel, Maduro, RICARDO COSTA, Mathieu - Joaquin, Albelda, Banega, Pablo Hernandez - Mata, SOLDADO
Antrenor: Unai Emery

Doar Pulhac
Campionatul spaniol porneşte cu un singur jucător român. Este vorba despre Cristi Pulhac. Fundaşul stînga a fost împrumutat un sezon de Dinamo la Hercules Alicante pentru 300.000 de euro. Dacă el va convinge, va putea fi transferat vara viitoare la echipa antrenată de Esteban Vigo contra sumei de 600.000 de euro.

74 de milioane de euro a dat Real Madrid pe achiziţii; vara trecută cheltuise 258 de milioane

235 de milioane de euro au investit cluburile din prima ligă spaniolă în transferuri

PRIMA ETAPĂ
Astăzi
19:00    Hercules - Bilbao    Digisport Plus
21:00    Malaga   -  Valencia    Digisport Plus    
23:00    Levante - Sevilla
Mîine
18:00    Espanol - Getafe
18:00    Sociedad - Villarreal    
18:00    La Coruna - Zaragoza
18:00    Osasuna - Almeria
20:00    Santander - Barcelona    Digisport
22:00    Mallorca - Real Madrid    Digisport Plus    
Luni
23:00 Atletico Madrid - Gijon    Digisport Plus

Se vede pe DigiSport
Primera Division e transmisă, ca şi sezonul trecut, în totalitate şi exclusiv la DigiSport şi la Digisport Plus. De asemenea, lunea, pe DigiSport poate fi văzut rezumatul etapei.

TOPUL SALARIILOR
1. Cristiano Ronaldo    Real    13*
2. Ibrahimovici    Barcelona    12
3. Messi    Barcelona    10,5
4. Kaka    Real    10
5. Benzema    Real    8,5
* Sumele reprezintă milioane de euro.

TOPUL BUGETELOR
1. Barcelona    450*
2. Real Madrid 420
3. Sevilla    200
4. Atletico    160
5. Valencia    150

PARIURI
Cîştigătoarea titlului
Echipa    Cota
Barcelona    1.80
Real Madrid    2.10
Sevilla    29.00
Atletico    34.00
Valencia    41.00
*cote de la Sportingbet

Golgeter
Jucător    Cota
David Villa    4.50
Messi    5.50
Cristiano Ronaldo    7.00
Higuain    8.00
Forlan    12.00
*cote de la Sportingbet

Citește și:
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Două transferuri în Superliga » Era văzut „noul Ronaldo”, dar acum ajunge în România
Superliga
Două transferuri în Superliga » Era văzut „noul Ronaldo”, dar acum ajunge în România
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
salaaurel
salaaurel  •  29 August 2010, 09:50

Din proprie experienta,spun ca experienta antrenorului ,face cam 40% din jocul unei echipe ,restul jucatorii.Asa ca Barca ramane si pe viitor,sigur campioana Spaniei.Visca Barca,Visca Catalunya.

clau1981
clau1981  •  28 August 2010, 15:01

se pare ca barca s-a intarit destul de tare, dar noi mizam pe experienta lui super-mourinho, el nu aduce la echipa decat jucatorii cu adevarat buni si muncitori pt echipa. FORZA REAL MADRID!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close