Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

BUNDESLIGA

Jens Lehmann refuză să plătească amenda, după ce i-a criticat pe şefii lui VfB

 
12 Decembrie 2009
 

Portarul echipei VfB Stuttgart, Jens Lehmann, a declarat, sâmbătă, în presa germană, că nu va achita amenda primită pentru faptul că i-a criticat public pe conducătorii grupării din Bundesliga, după demiterea tehnicianului Markus Babbel.

"Nu accept să plătesc această amendă şi voi explica acest lucru conducerii clubului", a declarat portarul german în vârstă de 40 de ani cotidianului Bild.

Preşedintele clubului din Stuttgart, Erwin Staudt, a anunţat, vineri, că Jens Lehmann a primit o amendă şi un avertisment pentru că a criticat conducerea clubului. Potrivit Bild, valoarea amenzii era de 40.000 de euro.

"Jucătorii pot să se exprime liber, dar ceea ce a spus el este de netolerat şi aduce atingere imaginii clubului", a explicat Staudt.

Jens Lehmann i-a criticat vehement, într-un interviu acordat postului german Sky, pe conducătorii VfB Stuttgart, care, în opinia lui, s-au lăsat influenţaţi de cerinţele fanilor violenţi ai formaţiei germane şi l-au demis, duminică, pe tehnicianul Markus Babbel. "Dacă vor sta tot timpul aplecaţi în faţa lor, va deveni din ce în ce mai dificil să nu facă ceea ce doresc fanii", a menţionat Lehmann.

Lehmann, suspendat în această toamnă pentru că a mers la sărbătoarea anuală a berii de la Munchen, Oktoberfest, fără să anunţe conducerea clubului, va fi titular la partida cu FSV Mainz, programată duminică, în campionatul Germaniei.

VfB Stuttgart s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, învingând echipa Unirea Urziceni, cu scorul de 3-1, în ultima etapă a grupei G a competiţiei. În urma acestui rezultat, Unirea Urziceni a ratat accederea în optimile LC, urmând să joace în 16-imile Ligii Europa.

sursa: NewsIn

 
Comentarii (1)
ockiu  (7005 comentarii)
:)) cum poti mei sa declari asa ceva ... poi oamenii nici nu-ti cer bani - iti opresc din leafa care`o meriti :))
12 Decembrie 2009, 15:16   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Popesti-Leordeni Apartament in Popesti-Leordeni
72.000 EU
Popesti-Leordeni , SU: 93.5 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 93.5 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Masini lipit profile PVC
Vand masini de lipit profile PVC (utilaj sudura profile pvc la un cap). Lipesc orice tip de profil, nu necesita compresor. Ofer garantie 1 an.Tel:0722/286.986.
Constanta/Cta - pret 450,00 EUR
Vand rochie mireasa
Vand rochie mireasa Pro Novias, stare foarte buna+voal masura s-m
Bucuresti/Bucuresti - pret 700,00 EUR
cumparam aur, argint, platina
Casa de amanet Pocket Money cumpara aur, argint, platina in conditii foarte avantajoase.Oferim un pret bun, o evaluare corecta si maxima siguranta in tranzactie.Preturile sunt negociabile! Acceptam ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Reparatii Laptop | Service laptopuri | Display laptop in Bucur
Reparatii Laptop | Service laptopuri | Display laptop | Depanare notebook si calculatoare pc, monitoare lcd in Bucuresti la domiciliu. Reballing chipset. Reparatii placi de baza laptop, mufe, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 30,00 RON
Contracte pt.dansatoare cu viza de lucru, Japonia
Agentia de impresariat artistic Ecaterina Impres, din Bucuresti, incheie contracte de munca pt.dansatoare si trupe de balet(5fete + 1 baiat) cu viza de lucru, in Japonia si in Italia pt.dansatoare ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2.000,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V