INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER MIAMI

VIDEO Driblingul cu care Lionel Messi a împărțit internetul în două tabere: „Nimeni nu e în siguranță” vs. „Dezgustător și nesportiv”

Lionel Messi în timpul meciului Inter Miami - Real Salt Lake / Foto: Imago Images
Lionel Messi în timpul meciului Inter Miami - Real Salt Lake / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 23 februarie 2024 09:39 / Actualizat vineri, 23 februarie 2024 11:37

Lionel Messi (36 de ani) a început sezonul în forță la Inter Miami, cu o pasă de gol în victoria echipei sale de pe teren propriu cu Real Salt Lake, scor 2-0, în partida inaugurală a noului sezon din MLS. Starul argentinian a oferit o fază care s-a viralizat: a driblat un adversar aflat la pământ.

În minutul 44 al jocului, la scorul de 1-0 pentru Inter Miami, Messi a încercat să profite de o degajare eronată a portarului advers și a luat o acțiune pe cont propriu ca în vremurile sale bune la Barcelona.

Condiția pe care trebuie să o îndeplinească Sergio Aguero pentru o revenire miraculoasă » Antrenorul a anunțat: „Îi vom oferi numărul 10”
Miracol
Condiția pe care trebuie să o îndeplinească Sergio Aguero pentru o revenire miraculoasă » Antrenorul a anunțat: „Îi vom oferi numărul 10”

Starul formației patronate de David Beckham a driblat succesiv doi adversari, iar faza s-a încheiat în cele din urmă cu un șut în blocaj.

Al doilea oponent driblat de Messi se afla la pământ și acuza o accidentare, însă argentinianul, chiar și așa, l-a driblat, săltând balonul peste el.

Faza a devenit virală pe internet, stârnind reacții diverse: de la admirația pentru gestul tehnic și sângele rece de care a dat dovadă Lionel Messi, până la critici pentru o lipsă de fair-play din partea argentinianului.

Reacțiile microbiștilor au fost și pro, și contra:

„Ce sânge rece! GOAT (n.r. - cel mai mare din toate timpurile).

„Lionel Messi își face de cap. Din nou. Nimeni nu e în siguranță. Un fotbalist accidentat? Lionel nu e deranjat. Îl va dribla cu finețe”

„E o nebunie. Tipul ăla e la pământ, accidentat și Messi𓃵 doar ridică mingea peste el ca și cum nu ar fi mare lucru 🤣”

„Doar Messi ar putea trece cu mingea peste un jucător accidentat. INTELIGENȚĂ 99%”.
„Messi a făcut tot posibilul să evite jucătorul accidentat”

„Imaginează-ți că ești tipul căzut care trebuie să se împace cu faptul că Messi se uită la tine și nu vede nimic mai mult decât un con de antrenament uman”.
„Dacă ar fi fost Ronaldo în locul lui Messi ați fi zis că e egoist😭😭”
„Să continui faza atunci când un adversar este accidentat este dezgustător și nesportiv”

Lionel Messi, decisiv în Inter Miami - Real Salt Lake, 2-0

Lionel Messi (36 de ani) a jucat primul meci oficial în 2024. Sezonul din MLS a debutat joi, iar Inter Miami, echipa argentinianului, s-a impus în fața celor de la Real Salt Lake, pe teren propriu, scor 2-0.

Starul argentinian a fost titularizat de antrenorul Gerardo Martino și a evoluat pe toată durata partidei. La Inter Miami au mai jucat și Luis Suarez (37 de ani), Sergio Busquets (35 de ani) și Jordi Alba (34 de ani), alți fotbaliști emblematici pentru Barcelona.

Messi nu a reușit să puncteze în primul meci oficial din 2024, dar a oferit o pasă de gol. Robert Taylor (29 de ani) a deschis scorul în minutul 39 pentru Inter Miami din assistul argentinianului.

Diego Gomez (20 de ani) a înscris din pasa lui Luis Suarez golul 2 pentru Miami în minutul 83. Șansa de gol a fost creată după o accelerare din partea lui Lionel Messi, care i-a pasat anterior lui Suarez. Astfel, formația americană a obținut victoria în prima partidă oficială din noul an.

Pentru Inter Miami urmează duelul din deplasare cu Los Angeles Galaxy, care va avea loc pe 26 februarie.

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

VIDEO Mateo Messi, hattrick marcat în tricoul juniorilor de la Inter Miami

Citește și:

Adrian Mutu îi avertizează pe „tricolori”: „Euro e mai greu decât un Mondial!” + Are o dilemă care-i dă fiori și lui Edi Iordănescu
NAȚIONALĂ
Adrian Mutu îi avertizează pe „tricolori”: „Euro e mai greu decât un Mondial!” + Are o dilemă care-i dă fiori și lui Edi Iordănescu
Scenografia serii în Europa: „Surpriză, nenorociților! ” » Au fentat interdicția UEFA și au râs de mai-marii fotbalului european
LEGIA - MOLDE
Scenografia serii în Europa: „Surpriză, nenorociților! ” » Au fentat interdicția UEFA și au râs de mai-marii fotbalului european

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
gojgaru
gojgaru  •  23 Februarie 2024, 16:49
Postat de Ozon10 pe 23 Februarie 2024, 11:59

Daca tot ne relatati stiri din MLS, un clasament la zi nu se putea sa ne prezentati?... va era greu?... Ne spuneti ca urmeaza derbyul dintre Inter Miami si LA Galaxy. Era interesant sa vedem cum stau cele doua in clasament!...

A fost primul meci al sezonului , ce clasament vrei ?

laur_gr
laur_gr  •  23 Februarie 2024, 16:17

Nu e treaba fotbalistului sa opreasca jocul cand e cineva accidentat. Mai ales la fotbal unde este cea mai mare prefacatorie din toate sporturile. Fotbalistul trebuie sa opreasca jocul doar cand fluiera arbitrul. Nici nu l-a atins pe fotbalistul cazut.

brentford
brentford  •  23 Februarie 2024, 15:38
Postat de Ozon10 pe 23 Februarie 2024, 11:59

Daca tot ne relatati stiri din MLS, un clasament la zi nu se putea sa ne prezentati?... va era greu?... Ne spuneti ca urmeaza derbyul dintre Inter Miami si LA Galaxy. Era interesant sa vedem cum stau cele doua in clasament!...

Este prima etapa,dar nu este niciun derby. Inter Miami a terminat pe locul 14 din 15 in conferinta de est si LA Galaxy pe 13 din 14 in conferinta de vest. Sa nu ai mari asteptari de la gesepe... pentru ei orice meci de fotbal este derby,iar orice echipa,gen Suceava,este de traditie :))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează