Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

MANCHESTER UNITED

Motivul revenirii lui Scholes, dat în vileag. United nu l-a putut cumpăra pe Lampard!

 
10 Ianuarie 2012 14:28
 

Ratarea aducerii lui Frank Lampard (în albastru) l-a forţat pe Sir Alex Ferguson să îl reintroducă în planurile echipei pe Paul Scholes (foto:Getty)

Mijlocaşul englez Paul Scholes a revenit sîmbătă în iarbă, la jumătate de an după ce pusese ghetele în cui. Motivul revenirii acestuia a fost dezvăluit de jurnaliştii de la goal.com.

Conform publicaţiei, reîntoarcerea lui Scholes a fost forţată de refuzul clubului Chelsea de a-şi vinde unul din simboluri, Frank Lampard. Intrat în dizgraţia lui Andre Villas-Boas, mijlocaşului i-ar fi surîs o mutare pe Old Trafford, însă clubul londonez a refuzat mutarea.

Astfel, Paul Scholes a fost rugat să revină asupra deciziei de a se retrage. Vineri, jucătorul în vîrstă de 37 de ani a fost înregistrat, iar sîmbătă introdus pe teren în cea de-a doua repriză a şocului din FA Cup cu Manchester City.

Cu toate acestea, legendarului fotbalist al diavolilor i se pregăteşte, la rîndul său, un înlocuitor în vara viitoare. Acesta va fi, cel mai probabil, croatul Luka Modric, a cărui mutare la Chelsea a căzut în chiar ultima zi a perioadei de transferuri din vara trecută.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
pierdut caine husky oradea
PIERDUT CĂTEL HUSKY ÎN DATA 04 IANUARIE 2012 VÂRSTA: 6 LUNI CULOARE: NEGRU CU ALB ÎN ZONA CIHEI DACĂ ÎL GASIŢI SAU ÎL VEDEŢI, SUNAŢI LA TEL. 0723.258.458 0758.269.533
Bihor/Oradea -cihei - pret 100,00 RON
caut colega de apartament
Caut colega apart-militari vis a vis cora lujerului, 3min metrou, ap recent mobilat, toate utilitatile-masina de spalat, aragaz, frigider, cuptor microunde, usa metalica, aer ...
Bucuresti/Sector 6 - pret 150,00 EUR
execut zugraveli, gresi, parchet
execut reparati, gleturi, zugraveli, rigips, vopsitori, instalati sanitare, izolati, tencuieli, montari gresi, faiante, sape, montari orice tip parchet, raschetari, reconditionari parchet, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
constructie 2 camere Bacau+subsol, 200mp teren, cartier CFR
Vand constructie - casa 2 camere Bacau+ subsol mare, + 200mp teren, acces tir, racordata la utilitati, situat in str. Arcadie Septelici nr.3, cartierul CFR, langa Dedeman.
Bacau/Bacau - pret 14.000,00 EUR
vand tuica
Vand tuica 40 grade, 200 litri.10 lei/litru
Prahova/Fantanele - pret 10,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V