Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


CAMPIONATE    •   ANGLIA

Mourinho și-a stabilit ultima țintă a verii: Un jucător de la PSG este văzut soluția ideală pentru defensivă

FOTO: Guliver/GettyImages

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru PavelJURNALISPORT Joi, 10 August

Fundașul dreapta al celor de la Paris Saint-Germain, ivorianul Serge Aurier, este ultima țintă din această vară pentru Jose Mourinho.



Aurier este privit ca un jucător ce se poate impune în banda dreaptă a apărării „diavolilor roșii”, care a scârțâit în meciul din Supercupa Europei, pierdut în fața lui Real Madrid, scor 1-2.

Fotbalistul african se va bate cu Antonio Valencia, reprofilat sezonul trecut din poziția de mijlocaș în cea de fundaș lateral, acolo unde a fost unul dintre remarcații de la United din stagiunea precedentă, și cu Mateo Darmian, de care Mourinho a vrut să se despartă în această perioadă de transferuri.

Conform goal.com, Aurier, care are puține șanse de a mai fi titular la PSG după venirea lui Dani Alves de la Juventus, ar urma să semneze un contract valabil cinci sezoane cu formația de pe „Old Trafford”.

Apărătorul ivorian a strâns 57 de prezențe în Ligue 1 în tricoul parizienilor, acolo unde a fost adus în urmă cu trei sezoane, de la Toulouse, inițial sub formă de împrumut, pentru a fi cumpărat definitiv în anul 2015.

Serge Aurier, cotat de site-urile de specialitate la 15 milioane de euro, are în palmares două titluri în campionatul francez, trei Cupe ale Ligii și trei Cupe ale Franței.

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase