Mircea Sandu a fost ieri reprezentantul UEFA la înmormîntarea lui Miljan Miljanici, unul dintre cei mai mari antrenori ai fostei Iugoslavii.
Ieri, la Belgrad, mii de oameni l-au plîns pe Miljan Miljanici (foto, în medalion), decedat pe 13 ianuarie, la 81 de ani. Un celebru tehnician care a revoluţionat metodele de pregătire şi care a cucerit 10 trofee la Steaua Roşie Belgrad şi două titluri consecutive de campion al Spaniei la Real Madrid.
Toate numele importante ale fotbalului din fosta Iugoslavie au fost la înmormîntare: Savicevici, Pixie Stojkovici, Susici, Mihajlovici. Iar Mircea Sandu a fost trimisul special la Belgrad al lui Michel Platini, preşedintele UEFA. "Un antrenor uriaş, un prieten al nostru a dispărut. E o mare pierdere pentru lumea fotbalului", a spus preşedintele FRF, vizibil emoţionat.


În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]